Tribonian›Legislație›Statutul profesiei de avocat›Capitolul III — Activitatea profesională a avocatului

Statutul profesiei de avocat

Statutul profesiei de avocat

Capitolul IIIActivitatea profesională a avocatului

Secţiunea 1Conținutul activității profesionale

Art. 89.

Consultațiile juridice pot fi acordate în scris sau verbal în domenii de interes pentru client, precum:

a) redactarea și/sau furnizarea către client, prin orice mijloace, după caz, a opiniilor juridice și informațiilor cu privire la problematica solicitată a fi analizată;

b) elaborarea de opinii legale;

c) elaborarea proiectelor de acte juridice (contracte, convenții, statute etc.) și asistarea clientului la negocierile referitoare la acestea;

d) elaborarea proiectelor de acte normative;

e) participarea în calitate de consultant la activitatea organelor deliberative ale unei persoane juridice, în condițiile legii;

f) orice alte consultații în domeniul juridic.

Art. 90.

Avocatul poate întocmi și formula în numele și/sau în interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiții către autorități, instituții și alte persoane, în scopul ocrotirii și apărării drepturilor și intereselor legitime ale acestuia.

Art. 91.

(1) În condițiile legii, avocatul asigură asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdicționale, a notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației publice, a instituțiilor și a altor persoane juridice, pentru apărarea și reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor.

(2) Asistarea și reprezentarea clientului cuprinde toate actele, mijloacele și operațiunile permise de lege și necesare ocrotirii și apărării intereselor clientului.

Art. 91^1.

(1) Avocatul poate îndeplini activitatea de curator special, în condițiile legii. În cadrul activității judiciare, în îndeplinirea acestei sarcini, avocatul are toate drepturile și obligațiile reprezentatului legal.

(2) Dispozițiile art. 109-119 se aplică în mod corespunzător și avocatului care îndeplinește funcția de curator special.

(la 25-01-2019, Alineatul (2) din Articolul 91^1 , Subsectiunea a 2^1-a , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

(3) Fiecare barou organizează un Registru al avocaților care pot fi desemnați de instanțele judecătorești, în condițiile legii, în calitate de curatori speciali, în care sunt înregistrați toți avocații care au consimțit să îndeplinească activitatea de curator special. U.N.B.R. centralizează registrele barourilor și ține evidența Registrului național al avocaților care pot fi desemnați de instanțele judecătorești, în condițiile legii, în calitate de curatori speciali. Dispozițiile art. 161 și 162 se aplică în mod corespunzător.

(4) Avocatului desemnat i se vor comunica de către decan înștiințarea de numire, precum și copia încheierii prin care a fost numit curator special. Dispozițiile art. 153 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător.

(5) Plata remunerației pentru activitatea de curatelă care se suportă din bugetul statului se efectuează numai prin barou. Sumele destinate plății remunerațiilor pentru activitatea de curatelă, stabilite prin încheierea instanței, se virează într-un cont distinct deschis de fiecare barou. Baroul va comunica instanței detaliile contului bancar aflat la dispoziția sa în vederea plății sumelor stabilite prin încheiere cu titlul de remunerație a curatorului special. Dispozițiile art. 85 alin. (3) din Lege se aplică în mod corespunzător. Respectarea de către barouri a destinației acestor fonduri este supusă și controlului U.N.B.R.

(la 16-01-2014, Art. 91^1 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 852 din 14 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 16 ianuarie 2014. )

Art. 92.

(1) Un act juridic semnat în fața avocatului, care poartă o încheiere, o rezoluție, o ștampilă sau un alt mijloc verificabil de atestare a identității părților, a conținutului și a datei actului, în baza consimțământului exprimat de părți, poate fi prezentat notarului spre autentificare.

(la 25-01-2019, Alineatul (1) din Articolul 92 , Subsectiunea a 3-a , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

(2) Avocatul este obligat să țină evidența actelor întocmite conform art. 3 alin. (1) lit. c) și d) din Lege și să le păstreze în arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor. În termen de cel mult 3 zile de la data întocmirii actelor prevăzute la alin. (1), sub sancțiunea inopozabilității față de terți, avocatul este obligat să înregistreze operațiunea în Registrul electronic al actelor întocmite de avocat, potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Lege, în conformitate cu procedura prevăzută în Regulamentul de organizare și funcționare a registrului, aprobat de Consiliul U.N.B.R.

(la 25-01-2019, Alineatul (2) din Articolul 92 , Subsectiunea a 3-a , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

(3) Se exceptează situația în care părțile solicită expres înregistrarea la o dată ulterioară, când termenul curge de la data solicitării, ori situația în care părțile renunță expres la înscrierea actului în registrul prevăzut la alin. (2).

(la 25-01-2019, Articolul 92 din Subsectiunea a 3-a , Sectiunea 1 , Capitolul III a fost completat de Punctul 28, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

Art. 93.

(1) Avocatul are dreptul să desfășoare activități fiduciare, în numele și pe seama clientului, cu respectarea prevederilor legii și ale prezentului statut.

(2) Activitățile fiduciare exercitate de avocat pot consta în:

a) primirea în depozit, în numele și pe seama clientului, de fonduri financiare și bunuri, rezultate din valorificarea de titluri executorii după finalizarea unui litigiu, a unei medieri, a procedurii succesorale sau a lichidării unui patrimoniu;

b) plasarea și valorificarea, în numele și pe seama clientului, a fondurilor financiare și a bunurilor încredințate;

c) administrarea, în numele și pe seama clientului, a fondurilor sau a valorilor în care acestea au fost plasate.

Art. 94.

În exercitarea activităților fiduciare, avocatul trebuie:

a) să respecte întocmai limitele și durata mandatului încredințat, expres prevăzut în contractul de asistență juridică special încheiat. Când mandatul comportă împuternicirea de a dispune de fonduri, bunuri sau valori ori de a înstrăina bunurile clientului, avocatul poate proceda la efectuarea acestor operațiuni numai dacă acest lucru este în mod expres stipulat în mandat sau, în lipsa unei astfel de clauze, numai după ce va fi autorizat în mod special și în scris de către client;

b) să acționeze cu bună-credință, profesionalism și cu diligența unui bun proprietar, fără să se abată de la regulile specifice activității profesionale;

c) să administreze afacerile încredințate în interesul exclusiv al clientului;

d) să nu influențeze clientul, direct sau indirect, în scopul de a obține beneficii proprii, în afara onorariului de avocat;

e) să informeze corect și cu promptitudine clientul cu privire la executarea mandatului fiduciar și a rezultatelor obținute.

Art. 95.

În executarea mandatului, avocatul poate să desfășoare:

a) activități de consultanță;

b) operațiuni de conservare a substanței și valorii fondurilor financiare și bunurilor încredințate;

c) operațiuni de plasare a fondurilor în active mobiliare sau imobiliare, valori mobiliare și alte instrumente financiare, în condițiile legii;

d) administrarea și valorificarea plasamentelor efectuate prin contractarea de operațiuni materiale și efectuarea de operațiuni juridice menite să sporească valoarea și lichiditatea plasamentelor;

e) activități conexe, cum ar fi completarea declarațiilor de impozit și plata acestora și a celorlalte datorii ale clientului legate de administrarea unor asemenea proprietăți, culegerea fructelor și încasarea veniturilor sau a altor rezultate ale investițiilor, mijlocirea/medierea operațiunilor financiare etc.;

f) orice operațiuni în numerar privind plăți, încasări, efectuări de depozite bancare, compensări, rambursări impuse de natura activității încredințate.

Art. 96.

(1) Avocatul va deschide, pentru fiecare client pentru care desfășoară activități fiduciare, un cont la o bancă reputată (cont fiduciar) destinat depozitării de fonduri fiduciare.

(2) Prin fonduri fiduciare, în sensul prezentului articol, se înțelege orice sumă primită de către avocat cu titlu de fond inițial sau rezultată din valorificarea acestuia ori a bunurilor încredințate.

(3) În contul fiduciar nu pot fi depozitate alte sume decât fonduri fiduciare.

Art. 97.

(1) Toate plățile legate de activitățile fiduciare efectuate pentru același client vor fi efectuate din contul fiduciar, iar toate încasările rezultate din activitățile fiduciare vor fi colectate în contul fiduciar al clientului respectiv.

(2) Avocatul va transmite clientului un extras al contului fiduciar cel puțin o dată la 3 luni, dacă în contractul de asistență juridică nu se prevede o perioadă mai scurtă.

Art. 98.

Avocatul poate retrage sau autoriza retragerea fondurilor fiduciare din contul fiduciar, precum și instructa efectuarea de plăți din acesta doar în următoarele situații:

a) pentru efectuarea de plasamente sau cheltuieli în condițiile și limitele mandatului fiduciar;

b) la instrucțiunea expresă a clientului, dar cu posibilitatea reținerii contravalorii onorariilor agreate pentru activitățile fiduciare;

c) în baza unei hotărâri judecătorești;

d) în baza contractului de asistență juridică, pentru încasarea onorariilor legate de activitățile fiduciare desfășurate;

e) în cazul în care este în curs o procedură execuțională privind bunurile sau fondurile administrate.

Art. 99.

Avocatul nu are dreptul să retragă fonduri sau să efectueze plăți din contul fiduciar atunci când clientul i-a adus la cunoștință în scris opoziția sa.

Art. 100.

Este permisă încheierea unui contract de asistență juridică care să prevadă plata, în parte, a onorariului pentru activități fiduciare, condiționate de un eveniment care să aibă loc sau de un rezultat care să fie atins.

Art. 101.

Avocatul are obligația să păstreze evidențe scrise ale tuturor operațiunilor efectuate în baza sau în legătură cu un mandat fiduciar (contracte, corespondență, rapoarte de evaluare, extrase de cont etc.). În cazul în care clientul solicită originalul acestor evidențe, avocatul este îndreptățit să păstreze fotocopii pe format hârtie sau electronic.

Art. 102.

(1) Avocatul are obligația să păstreze cel puțin un registru sau un sistem echivalent de înregistrare care să arate separat, pentru fiecare client pentru care a desfășurat activități fiduciare:

a) identitatea clientului pe seama căruia fondurile și/sau bunurile sunt primite și/sau administrate;

b) un inventar al bunurilor primite, respectiv rambursate și valoarea fondurilor primite și rambursate, precum și data primirii și sursa fondurilor și bunurilor și data rambursării acestora sau rezultatul administrării și valorificării acestora;

c) operațiunile fiduciare efectuate, cu indicarea datei, părților, valorii și tipului operațiunii.

(2) Avocatul este obligat să înregistreze prompt fiecare tranzacție fiduciară și, în orice caz, nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la efectuarea lor.

Art. 103.

Avocatul are obligația să păstreze evidențele legate de activitățile fiduciare pe o perioadă de cel puțin 10 ani.

Art. 104.

Stabilirea temporară a sediului unor societăți comerciale la sediul profesional al avocatului presupune utilizarea sediului profesional al avocatului pentru scopul limitat al constituirii legale și autorizării funcționării societății comerciale sau, după caz, pentru mutarea sediului ori pentru stabilirea unui sediu secundar al societății în cauză.

Art. 105.

(1) În vederea stabilirii temporare a sediului societății comerciale în cauză, avocatul va întocmi și semna cu reprezentantul societății un contract separat de asistență juridică având acest obiect.

(2) Perioada pentru care sediul societății în cauza este stabilit la sediul profesional al avocatului nu poate depăși un an, iar dovada sediului se face cu contractul de asistență juridică.

Art. 106.

Avocatul poate îndeplini orice formalități legale necesare în vederea înregistrării, în numele și pe seama clientului, a societăților comerciale, a părților de interes, a părților sociale și a acțiunilor, în condițiile legii.

Art. 107.

Avocatul va întocmi și păstra registre de părți de interes, părți sociale sau de acțiuni, emise de societățile înregistrate de acesta în numele și pe seama clientului. Avocatul poate efectua, la cererea clientului, operațiuni în aceste registre, inclusiv cesiuni și constituiri de garanții, și poate emite, la cererea persoanei îndreptățite, extrase din aceste registre, în condițiile legii.

Secţiunea a 2-aRelațiile dintre avocat și client

Art. 108.

(1) Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de asistență juridică, încheiat în formă scrisă între avocat și client ori mandatarul acestuia.

(2) Forma, conținutul și efectele contractului de asistență juridică sunt stabilite prin prezentul statut.

(3) Avocatul nu poate acționa decât în limitele contractului încheiat cu clientul său, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Art. 109.

(1) În exercitarea profesiei sale avocatul este independent.

(2) Activitatea avocatului nu poate fi motivată decât în interesul clientului, apreciat în limitele legii, ale prezentului statut și ale codului deontologic.

(3) Constituie atingere a independenței avocatului și, ca atare, trebuie evitate și înlăturate de către avocat, prin orice mijloace legale:

a) existența unui interes propriu ori al persoanelor apropiate lui în cauza care i-a fost încredințată;

b) prestarea de activități avocațiale în scopul de a se face plăcut clienților, magistraților sau publicului;

c) prestarea de activități avocațiale din simplă complezență;

d) existența oricăror presiuni în scopul nerespectării secretului profesional.

Art. 110.

Avocatul trebuie să depună toată diligența pentru apărarea libertăților, drepturilor și intereselor legitime ale clientului.

Art. 111.

Avocatul este dator să își sfătuiască clientul cu promptitudine, în mod conștiincios, corect și cu diligență.

Avocatul își informează clientul cu privire la evoluția cazului ce i-a fost încredințat.

Art. 112.

Probitatea, spiritul de dreptate și onestitatea avocatului sunt condiții ale credibilității avocatului și profesiei.

Art. 113.

Avocatul este confidentul clientului în legătură cu cazul încredințat. Confidențialitatea și secretul profesional garantează încrederea în avocat și constituie obligații fundamentale ale avocatului.

Art. 114.

(1) Avocatul nu trebuie să fie sfătuitorul și nici reprezentantul sau apărătorul a mai mult de un client într-una și aceeași cauză, atunci când interesele clienților sunt conflictuale ori când există, în mod real, riscul de a apărea un astfel de conflict de interese.

(2) Avocatul trebuie să se abțină să se mai ocupe de cauzele tuturor clienților implicați, atunci când intervine un conflict între interesele acestora, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independența sa riscă să fie știrbită.

(3) Avocatul nu poate accepta o cauză a unui nou client dacă secretul informațiilor încredințate de un client anterior riscă să fie afectat sau atunci când cunoașterea de către avocat a cauzelor unui client anterior îl favorizează nejustificat pe noul client.

(4) În cazul în care avocații practică profesia într-o formă asociativă, în colaborare sau în conlucrare cu alți avocați, dispozițiile alin. (1)-(3) se aplică tuturor avocaților.

Art. 115.

Există conflict de interese în situațiile următoare:

a) în activitatea de consultanță, când, la data solicitării sale, avocatul care are obligația de a da clientului său o informație completă, loială și fără rezerve nu își poate îndeplini misiunea fără a compromite interesele unuia sau ale mai multor clienți, prin analiza situației prezentate, prin utilizarea mijloacelor juridice preconizate sau prin concretizarea rezultatului urmărit;

b) în activitatea de asistare și de apărare, atunci când, la data sesizării sale, asistarea mai multor părți ar determina avocatul să prezinte o altă apărare, diferită de aceea pentru care ar fi optat dacă i-ar fi fost încredințată apărarea intereselor unei singure părți, inclusiv în ceea ce privește tehnicile și mijloacele profesionale ale apărării;

c) atunci când, prin modificarea sau evoluția situației ce i-a fost prezentată inițial, avocatul descoperă una dintre dificultățile arătate la lit. a) și b).

Art. 116.

Nu există conflict de interese:

a) atunci când, după ce și-a informat clienții și a primit acordul acestora, avocatul, în exercitarea diferitelor sale activități, va încerca să concilieze contrarietatea de interese;

b) atunci când, în acord deplin cu clienții, avocatul îi consiliază ca, plecând de la situația ce i-a fost prezentată, să adopte o strategie comună sau dacă, în cadrul unei negocieri, avocații care sunt membri ai aceleiași forme de exercitare a profesiei intervin separat pentru clienți diferiți, care sunt însă informați cu privire la această apartenență comună;

c) atunci când, după ce avocatul aduce la cunoștința fiecăruia dintre clienții potențial afectați de asistența juridică acordată existența sau posibilitatea creării unui conflict de interese, precum și eventualele consecințe nefavorabile ale acestuia, fiecare dintre respectivii clienți își dau acordul expres și prealabil cu privire la prestarea activității de asistență juridică.

Art. 117.

Cu excepția unui acord între părți, avocatul trebuie să se abțină a se ocupa de cauzele tuturor clienților implicați, atunci când se ivește un conflict de interese, când avocatul apreciază că nu poate asigura apărarea drepturilor și intereselor legitime ale fiecărui client în parte, când secretul profesional riscă să fie violat sau când independența sa riscă să fie lezată.

Art. 118.

Avocatul va încerca în momentele oportune să își consilieze clientul cu privire la posibilitatea soluționării unui conflict pe cale amiabilă sau printr-o cale legală alternativă, aptă a proteja drepturile și interesele legitime ale acestuia.

Art. 119.

(1) Avocatul este obligat să se asigure de răspundere profesională.

(2) Condițiile asigurării de răspundere profesională sunt prevăzute de prezentul statut și pot fi stabilite, în cazul formelor asociative de exercitare a profesiei, conform regulilor stabilite între avocați.

(3) Obligația de asigurare de răspundere civilă este permanentă. Suma asigurată nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în statutul profesiei.

(4) Prin contract, părțile pot stabili limitele răspunderii avocatului. Clauzele de exonerare totală de răspundere profesională sunt socotite nescrise.

Art. 120.

(1) Avocatul este obligat să verifice identitatea exactă a clientului său ori a persoanei care îi încredințează cazul.

(2) În exercitarea activității fiduciare, precum și în orice situație în care avocații sunt autorizați să administreze ori să gestioneze fondurile clienților, acestora le este interzis să primească sau să administreze ori să gestioneze fonduri care nu corespund în mod riguros mandatului sau gestiunii încredințate.

(3) Când participă la o operație juridică, avocatul are obligația de a se retrage din cauză de îndată ce suspectează în mod serios că respectiva operație ar avea drept rezultat o spălare de bani și când clientul nu înțelege să renunțe la operația în sine.

Art. 121.

(1) Contractul de asistență juridică este încheiat în formă scrisă pe suport material, pe suport informatic sau în formă electronică, cerută ad probationem. Acesta trebuie să îndeplinească toate condițiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenții și dobândește dată certă prin înregistrarea sa în registrul oficial de evidență al avocatului, indiferent de modalitatea în care a fost încheiat.

(la 13-09-2024, Alineatul (1) , Articolul 121 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 95 din 30 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 924 din 13 septembrie 2024 )

(2) Contractul de asistență juridică poate fi încheiat pe suport material, pe suport informatic sau în formă electronică și prin orice mijloc de comunicare la distanță. În acest caz, data încheierii contractului este data la care a intervenit acordul de voință între avocat și client. Se prezumă că avocatul a luat cunoștință de încheierea contractului la una dintre următoarele date:

a) data la care contractul a sosit prin fax sau e-mail la sediul profesional al avocatului sau, după caz, pe adresa de e-mail a avocatului; dacă transmisiunea prin fax sau e-mail are loc după ora 19.00 se prezumă că avocatul a luat cunoștință în ziua lucrătoare următoare zilei transmisiunii;

b) data primirii contractului semnat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(la 13-09-2024, Alineatul (2) , Articolul 121 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 95 din 30 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 924 din 13 septembrie 2024 )

(2^1) Atunci când contractul de asistență juridică este întocmit în formă electronică, va fi semnat cu semnătură și/sau cu sigiliu electronic, bazate pe certificate calificate emise de prestatori de servicii autorizați conform legii.

(la 13-09-2024, Articolul 121 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 3. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 95 din 30 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 924 din 13 septembrie 2024 )

(3) Contractul de asistență juridică poate lua forma unei scrisori de angajament care să indice raporturile juridice dintre avocat și destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocațiale și onorariul, semnată de avocat și transmisă clientului. În cazul în care clientul semnează scrisoarea sub orice mențiune expresă de accept a conținutului scrisorii, aceasta dobândește valoarea unui contract de asistență juridică.

(4) Contractul de asistență juridică se consideră a fi fost încheiat în mod tacit dacă clientul a achitat onorariul menționat în cuprinsul acestuia, achitarea acestui onorariu semnificând acceptarea contractului de către client, caz în care data încheierii contractului este considerată a fi data menționată în cuprinsul contractului.

(5) Contractul de asistență juridică poate fi încheiat, în mod excepțional, și în formă verbală. În acest caz, ca în situația prevăzută la alin. (2), dispozițiile art. 43 din Lege se aplică în mod corespunzător. Contractul în formă scrisă va fi redactat în cel mai scurt timp posibil.

(la 13-09-2024, Alineatul (5) , Articolul 121 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 95 din 30 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 924 din 13 septembrie 2024 )

(6) În cazul în care avocatul și clientul convin, o terță persoană poate fi beneficiarul serviciilor avocațiale stabilite prin contract, dacă terțul acceptă, chiar și tacit, încheierea contractului în astfel de condiții.

(7) Cu excepția cazului prevăzut la alin. (2) și (2^1), contractul de asistență juridică se încheie în atâtea exemplare câte părți sunt. Orice exemplar care poartă în original semnăturile părților va fi considerat exemplar original.

(la 13-09-2024, Alineatul (7) , Articolul 121 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 95 din 30 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 924 din 13 septembrie 2024 )

(8) Avocatul va ține o evidență strictă a contractelor încheiate într-un registru special și va păstra în arhiva sa un exemplar al fiecărui contract și un duplicat sau o copie a oricărei împuterniciri de reprezentare primite în executarea contractelor.

Art. 122.

(1) Contractul de asistență juridică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele elemente:

a) datele de identificare ale formei de exercitare a profesiei, denumirea, sediul profesional și reprezentantul acesteia;

b) datele de identificare ale clientului: se indică persoana reprezentantului legal, precum și mandatarul clientului, dacă este cazul;

c) obiectul contractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre activitățile prevăzute de art. 3 din Lege ori poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare și conservare a patrimoniului clientului;

d) onorariul;

e) atestarea identității clientului sau a reprezentantului acestuia;

f) modul de soluționare a litigiilor între avocat și client;

g) semnăturile părților.

(2) Lipsa elementelor prevăzute la alin. (1) lit. a)-e) și g) atrage nevalabilitatea contractului, dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi altfel remediată.

(3) Modelul contractului de asistență juridică este cuprins în anexa nr. I.

(4) Contractul de asistență juridică va fi tipărit în formulare tipizate și înseriate ce vor conține sigla U.N.B.R., cea a baroului emitent, denumirea "Uniunea Națională a Barourilor din România" și cea a baroului emitent. Seria va avea o componentă literală comună fiecărui barou și o componentă cifrică formată din 6 cifre, urmată de menționarea anului emiterii formularelor. Înserierea este rezervată de către barou fiecărei forme de exercitare a profesiei.

(5) Cu acordul prealabil al baroului de la sediul lor profesional principal și cu respectarea cerințelor prevăzute la alin. (4), formele de exercitare a profesiei pot emite și utiliza, pe cheltuiala lor și prin mijloace proprii, formularele menționate la alin. (4) în mod individual, personalizate cu elementele de identificare ale formei de exercitare a profesiei. În acest caz, formele de exercitare a profesiei vor solicita baroului acordarea de serii unice pentru formularele pe care le vor emite în sistem propriu și personalizat. Aceste serii vor fi înscrise în mod obligatoriu în contractele de asistență juridică emise de formele de exercitare a profesiei în baza prevederilor prezentului alineat.

(6) Pentru uzul în raporturile cu clienții străini, formularele emise în condițiile alin. (5) vor putea fi redactate într-o limbă de circulație internațională, cu condiția asigurării corespondenței depline a traducerii cu modelul cuprins la anexa nr. I. Răspunderea pentru acuratețea traducerii revine formei de exercitare a profesiei care utilizează formularele emise în sistem personalizat.

(7) Contractul de asistență juridică încheiat cu respectarea dispozițiilor prezentului articol constituie unicul mijloc de probă al raporturilor dintre client și avocat.

(la 25-01-2019, Articolul 122 din Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 30, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

Art. 123.

Părțile pot modifica contractul de asistență juridică, cu respectarea dispozițiilor legale, a prezentului statut și, după caz, a condițiilor prevăzute în contract. În acest caz, dispozițiile art. 126 rămân aplicabile.

Art. 124.

(1) Contractul de asistență juridică investit cu formulă executorie, în condițiile legii, constituie titlu executoriu cu privire la restanțele din onorariu și alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului.

(2) Procedura de executare este cea prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă.

Art. 125.

Cheltuielile efectuate de avocat în interesul procesual al clientului se estimează anticipat la momentul încheierii contractului și se desocotesc pe măsura informării documentate a clientului cu privire la cuantumul și destinația lor. Părțile pot suplimenta aceste cheltuieli, pe parcursul derulării contractului, prin acte adiționale.

Art. 126.

(1) Contractul de asistență juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită conform anexei nr. II.

(la 13-09-2024, Alineatul (1) , Articolul 126 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 95 din 30 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 924 din 13 septembrie 2024 )

(1^1) Împuternicirea avocațială va fi tipărită în formulare tipizate și înseriate ce vor conține sigla U.N.B.R., cea a baroului emitent, denumirea «Uniunea Națională a Barourilor din România» și cea a baroului emitent. Seria va avea o componentă literală comună fiecărui barou și o componentă cifrică formată din 6 cifre, urmată de menționarea anului emiterii formularelor. Înserierea este rezervată de către barou fiecărei forme de exercitare a profesiei.

(la 13-09-2024, Articolul 126 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 95 din 30 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 924 din 13 septembrie 2024 )

(1^2) Cu acordul prealabil al baroului de la sediul lor profesional principal și cu respectarea cerințelor prevăzute la alin. (2), formele de exercitare a profesiei pot emite și utiliza, pe cheltuiala lor și prin mijloace proprii, formularele menționate la alin. (1^1) în mod individual, personalizate cu elementele de identificare ale formei de exercitare a profesiei. În acest caz, formele de exercitare a profesiei vor solicita baroului acordarea de serii unice pentru formularele pe care le vor emite în sistem propriu și personalizat. Aceste serii vor fi înscrise în mod obligatoriu în împuternicirile avocațiale emise de formele de exercitare a profesiei în baza prevederilor prezentului alineat.

(la 13-09-2024, Articolul 126 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 95 din 30 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 924 din 13 septembrie 2024 )

(1^3) Împuternicirea avocațială poate fi întocmită și în formă electronică, cu respectarea prevederilor alin. (3), situație în care va fi semnată cu semnătură electronică bazată pe certificate calificate emise de prestatori de servicii autorizați conform legii.

(la 13-09-2024, Articolul 126 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 95 din 30 august 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 924 din 13 septembrie 2024 )

(2) În lipsa unor prevederi contrare, avocatul este împuternicit să efectueze orice act specific profesiei pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.

(3) Pentru activitățile prevăzute expres în cuprinsul obiectului contractului de asistență juridică, acesta reprezintă un mandat special, în puterea căruia avocatul poate încheia, sub semnătură privată sau în formă autentică, acte de conservare, administrare ori dispoziție în numele și pe seama clientului.

Art. 127.

(1) Pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu și la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.

(2) Onorariile vor fi stabilite în raport cu dificultatea, amploarea sau durata cazului.

(3) Stabilirea onorariilor avocatului depinde de fiecare dintre următoarele elemente:

a) timpul și volumul de muncă solicitată pentru executarea mandatului primit sau a activității cerute de client;

b) natura, noutatea și dificultatea cazului;

c) importanța intereselor în cauză;

d) împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte un alt mandat din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigații suplimentare;

e) notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experiența, reputația și specializarea avocatului;

f) conlucrarea cu experți sau alți specialiști, impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cazului;

g) avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului ca urmare a muncii depuse de avocat;

h) situația financiară a clientului;

i) constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acționeze pentru a asigura servicii legale performante.

Art. 128.

(1) Onorariile se stabilesc liber între avocat și client, în limitele legii și ale prezentului statut.

(la 25-01-2019, Alineatul (1) din Articolul 128 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

(2) Onorariile se determină și se prevăd în contractul de asistență juridică la data încheierii acestuia între avocat și client, înainte de începerea asistenței și/sau a reprezentării clientului.

(3) În cazul în care împrejurările concrete impun asigurarea asistenței și/sau a reprezentării imediate și nu se poate încheia un contract de asistență juridică, avocatul este obligat să transmită clientului, în cel mai scurt timp posibil, o comunicare, prin care să aducă la cunoștința acestuia onorariile pe care le propune pentru asistență și/sau reprezentare. În absența unei instrucțiuni exprese a clientului privind încetarea asistenței și/sau a reprezentării ori a unei comunicări prin care clientul își exprimă expres dezacordul în privința onorariilor, se consideră ca fiind acceptate onorariile propuse prin comunicarea făcută de avocat.

(4) În toate situațiile, onorariile vor fi prevăzute în contractul de asistență juridică, ce urmează să fie încheiat în formă scrisă.

(5) Onorariile pot fi stabilite și în monedă străină, sub condiția ca plata acestora să respecte prevederile privind regimul legal al plăților.

Art. 129.

(1) Onorariile pot fi stabilite astfel:

a) onorarii orare;

b) onorarii fixe (forfetare);

c) onorarii de succes;

d) onorarii formate din combinarea criteriilor prevăzute la lit. a)-c).

(2) Onorariul orar este stabilit pe ora de lucru, respectiv o sumă fixă de unități monetare cuvenită avocatului pentru fiecare oră de servicii profesionale pe care le prestează clientului.

(3) Onorariul fix (forfetar) constă într-o sumă fixă cuvenită avocatului pentru un serviciu profesional sau pentru categorii de astfel de servicii profesionale pe care îl prestează ori, după caz, le prestează clientului.

(4) Onorariul orar și fix (forfetar) se datorează avocatului indiferent de rezultatul obținut prin prestarea serviciilor profesionale.

(5) Avocatul poate să primească de la un client onorarii periodice, inclusiv sub formă forfetară.

(6) Avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix.

(7) În cauzele penale, onorariul de succes nu poate fi practicat decât în legătură cu latura civilă a cauzei.

Art. 130.

(1) Este interzis avocatului să își fixeze onorariile în baza unui pact de quota litis.

(2) Pactul de quota litis este o convenție încheiată între avocat și clientul său înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, convenție care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcție de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.

(3) Onorariile reprezentând dobândirea, sub orice formă, a unor aporturi din afacere (activitatea juridică realizată de către avocat) sunt interzise.

Art. 131.

Avocatul poate percepe onorarii numai de la clientul său ori de la un mandatar al acestuia.

Art. 132.

(1) La cererea oricăreia dintre părți, contestațiile și reclamațiile privind onorariile se soluționează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părților.

(2) Soluționarea contestațiilor și reclamațiilor se face prin aplicarea principiului medierii și prin încercarea de conciliere a părților, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a reclamației.

(3) Decizia decanului poate fi atacată la consiliul baroului de partea interesată.

(4) Consiliul baroului hotărăște cu privire la legalitatea și temeinicia deciziei decanului fără participarea la vot a acestuia. Părțile interesate pot fi invitate pentru a da lămuriri și explicații.

(5) Consiliul baroului se pronunță în termen de cel mult 30 de zile de la data sesizării, prin hotărâre motivată, care va fi comunicată în cel mult 15 zile de la data pronunțării.

(6) Abrogat.

(la 20-08-2012, Alin. (6) al art. 132 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 7 din 16 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 594 din 20 august 2012. )

Art. 133.

(1) În cazul în care se angajează să asiste și/sau să reprezinte un client într-o procedură legală, avocatul își asumă obligații de diligență.

(2) Avocatul trebuie să asiste și să reprezinte clientul cu competență profesională, prin folosirea cunoștințelor juridice adecvate, a abilităților practice specifice și prin pregătirea rezonabil necesară pentru asistarea sau reprezentarea concretă a clientului.

(3) Avocatul este obligat să se abțină să se angajeze ori de câte ori nu poate acorda o asistență și o reprezentare competente.

(4) Asistarea și reprezentarea clientului impun diligență profesională adecvată, pregătirea temeinică a cauzelor, dosarelor și proiectelor, cu promptitudine, potrivit naturii cazului, experienței și crezului său profesional.

(5) În situații și împrejurări care prezintă caracter de urgență pentru salvgardarea și/sau protejarea drepturilor și intereselor clientului, avocatul poate asista și angaja clientul chiar și în măsura în care în acel moment nu posedă o competență profesională adecvată cu natura cauzei, dacă prin întârziere s-ar aduce atingere drepturilor și intereselor clientului. În astfel de situații avocatul se va limita doar la ceea ce în mod rezonabil este necesar potrivit cu circumstanțele și cu prevederile legale.

(6) Competența profesională adecvată presupune analiza și cercetarea atentă a împrejurărilor de fapt, a aspectelor legale ale problemelor juridice incidente în situația de fapt, pregătirea adecvată și adaptarea permanentă a strategiei, tacticilor, tehnicilor și metodelor specifice în raport cu evoluția cauzei, a dosarului sau a lucrării în care avocatul este angajat.

Art. 134.

(1) Avocatul își va reprezenta clientul cu diligența unui bun profesionist, în limitele legii.

(2) Avocatul se va abține ca intenționat:

a) să ignore obiectivele și scopurile reprezentării stabilite de către client, astfel încât să eșueze în atingerea lor prin mijloace rezonabile, permise de lege și de statutul profesiei;

b) să prejudicieze un client pe durata relațiilor profesionale.

(3) Avocatul va acționa cu promptitudine în reprezentarea clientului, potrivit cu natura cauzei. Avocatul nu este obligat să acționeze exclusiv în obținerea de avantaje pentru clientul său în confruntarea cu adversarii. Strategiile și tacticile stabilite de avocat trebuie să conducă activitatea acestuia pe principiul folosirii demersurilor profesionale în favoarea clientului.

(4) Avocatul este obligat să respecte secretul profesional în privința strategiilor, tacticilor și acțiunilor preconizate și desfășurate pentru client.

(5) Avocatul va ține permanent sub control gradul său de ocupare profesională și extraprofesională, astfel încât să poată trata adecvat fiecare cauză, potrivit cu natura împrejurărilor și specificul cauzei. Acesta va fi obligat să refuze un client ori de câte ori este conștient că nu îi poate oferi cu promptitudine serviciul profesional solicitat.

(6) Neglijarea cauzelor clientului, absența nejustificată în mod repetat, fără asigurarea unei substituiri legale și competente, cu acordul prealabil al clientului, constituie abatere disciplinară.

(7) Avocatul va trata cu respect și curtoazie orice persoană implicată în procedurile legale în care asistă sau reprezintă clientul și se va abține de la metode șicanatoare și prejudiciabile pentru terțe părți, dacă acestea sunt evident indiferente și irelevante în raport cu interesele clientului reprezentat.

Art. 135.

(1) În activitatea de consiliere avocatul va acționa cu tact și răbdare pentru a înfățișa și a explica clientului toate aspectele cazului în care îl asistă și/sau îl reprezintă. Avocatul va căuta să folosească cel mai potrivit limbaj în raport cu starea și experiența clientului, pentru ca acesta să aibă o reprezentare corectă și completă asupra situației sale juridice.

(2) Avocatul se va consulta adecvat cu clientul pentru a stabili scopul, modalitățile și finalitatea consilierii, precum și soluțiile tehnice pe care le va urma pentru a realiza, când este cazul, asistența și reprezentarea clientului.

(3) Avocatul va respecta opțiunile clientului în ceea ce privește scopul și finalitatea asistenței și reprezentării, fără a abdica de la independență și crezul său profesional.

(4) Avocatul se va consulta permanent cu clientul în legătură cu strategia și mijloacele tehnice și tactice adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost angajat. Avocatul nu este obligat să urmeze acele tehnici și proceduri legale indicate arbitrar de client și păstrează responsabilitatea pentru acestea, în măsura în care clientul a fost rezonabil informat asupra costurilor și consecințelor posibile ale acestor tehnici și proceduri.

Art. 136.

(1) Consilierea și reprezentarea unui client îl obligă pe avocat să privească speța respectivă dintr-o perspectivă proprie și să acorde clientului sfaturi dezinteresate. Sfătuirea clientului nu se rezumă la expunerea unor prevederi legale, ci va avea în vedere și consecințele de ordin moral, economic, social și politic care ar putea avea relevanță în situația respectivă.

(2) Ori de câte ori clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că va avea consecințe legale negative, acesta va atenționa clientul cu privire la consecințe sau, după caz, va putea denunța contractul de asistență juridică.

Art. 137.

(1) În cazul în care avocatul asistă/reprezintă în comun mai mulți clienți pe tot parcursul reprezentării, se va consulta permanent cu fiecare dintre clienții reprezentați în comun în ceea ce privește deciziile care trebuie adoptate și motivele determinante în adoptarea acestora, astfel încât fiecare client să poată lua propriile decizii, în baza unor informații complete.

(2) Avocatul poate iniția demersuri pentru o consiliere comună a părților aflate în conflict în încercarea de a rezolva relația dintre clienții respectivi într-un mod amiabil și profitabil pentru toți.

(3) Reprezentarea comună nu diminuează dreptul fiecărui client rezultat din relația client-avocat. Fiecare dintre clienții reprezentați în comun are dreptul la o reprezentare loială și diligentă de către avocatul respectiv, dreptul de a revoca mandatul acordat avocatului și toate drepturile prevăzute de lege pentru cazul foștilor clienți. Între clienții reprezentați în comun regula confidențialității nu se aplică.

Art. 138.

Avocatul poate evalua o situație cu relevanță pentru clientul său în folosul unei terțe persoane dacă:

a) este îndreptățit să considere că evaluarea este compatibilă cu alte aspecte ale relației client-avocat;

b) are acceptul clientului.

Art. 139.

(1) Avocatul va oferi clientului o opinie legală onestă cu privire la consecințele de fapt și juridice ale cazului investigat, în limitele informațiilor furnizate de client.

(2) Folosirea de către client a opiniilor și sfatului avocatului în scopuri ilegale, fără cunoștința avocatului care a oferit opinia sau sfatul respective, nu face avocatul responsabil de acțiunea și scopurile ilegale ale clientului. Avocatul este obligat să se abțină de la asistarea și sfătuirea conștientă a unui client în activități infracționale.

(3) Un avocat este îndreptățit să se retragă imediat și să renunțe la asistarea și reprezentarea clientului în cazul în care acțiunile și scopurile clientului, deși aparent legale la începutul asistenței și/sau a reprezentării, se dovedesc pe parcursul acesteia ca fiind infracționale.

Art. 140.

(1) Avocatul are obligația să informeze rezonabil clientul în legătură cu situația curentă a asistenței și reprezentării și de a răspunde cu promptitudine oricăror solicitări de informare din partea clientului.

(2) Avocatul va explica clientului împrejurările cauzei, situația curentă, posibilele evoluții viitoare și eventualele rezultate, în mod rezonabil, corespunzător cu împrejurările concrete ale cazului.

(3) Avocatul nu este obligat să informeze clientul în măsura în care s-a convenit în prealabil acest lucru. În cazul în care clientul este o persoană juridică, obligația avocatului este de a informa exclusiv reprezentanții legali sau persoanele expres desemnate în contract în acest scop. Informarea făcută de avocat acestor persoane este considerată o informare valabilă a clientului în sensul prezentului articol.

Art. 141.

Avocatul este obligat să comunice clientului informațiile pe care le deține în legătură cu cazul acestuia, chiar și în situația în care comunicarea lor ar contraveni interesului său personal.

Art. 142.

(1) În toate cazurile în care avocatul este însărcinat să asiste un client el poate să conducă discuțiile doar în prezența clientului său ori numai cu acordul acestuia.

(2) În cazul negocierilor cu un interlocutor asistat de un alt avocat, avocatul nu poate angaja discuții cu acesta fără acordul prealabil al confratelui său.

Art. 143.

(1) Avocatul va ține distinct evidența bunurilor aparținând clienților săi sau unor terțe părți care i-au fost încredințate în legătură cu exercitarea profesiei.

(2) Fondurile financiare vor fi păstrate în conturi distincte, deschise la o instituție financiară legal constituită și autorizată să funcționeze, potrivit legii.

(3) Evidența distinctă a celorlalte categorii de bunuri va fi păstrată de către avocat într-o manieră care să confere siguranța menținerii identității acestora.

(4) Fondurile financiare nu vor fi în mod obligatoriu păstrate în conturi deschise la instituții financiare atunci când legea sau o hotărâre judecătorească permit păstrarea lor într-o altă modalitate.

(5) Avocatul va ține o evidență contabilă completă a fondurilor financiare și a celorlalte tipuri de bunuri încredințate și va păstra documentele respective pentru o perioadă de 10 ani după încetarea contractului de reprezentare cu clientul.

(6) În cazul în care primește fonduri financiare sau alte bunuri care au legătură cu un client ori cu un terț, avocatul este obligat să îi notifice acestuia, în scris și de îndată.

(7) Cu excepția situațiilor prevăzute de lege sau a unei înțelegeri cu clientul, avocatul este obligat ca imediat după primirea bunurilor să le predea clientului sau, după caz, terței persoane îndreptățite să le primească și, la solicitarea clientului sau a terței persoane, să pună la dispoziția acestuia/acesteia evidența contabilă pe care a efectuat-o cu privire la respectivele bunuri.

Art. 144.

Dacă există riscul ca un client să dea fondurilor deținute de avocat o astfel de destinație încât avocatul să nu își mai poată încasa onorariul cuvenit, avocatul are un drept de retenție asupra acestora pentru acoperirea onorariului datorat. Această prevedere nu dă dreptul avocatului să rețină fonduri în scopul de a constrânge clientul să îi accepte pretențiile cu privire la onorariu. Partea de onorariu care face obiectul disputei va trebui în acest caz depozitată într-un cont special, iar avocatul va trebui să propună în cel mai scurt timp clientului soluții pentru aplanarea conflictului privitor la onorariu, în limitele legii și ale statutului profesiei. Partea din fonduri care nu face obiectul niciunei dispute cu clientul trebuie de îndată transferată acestuia.

Art. 145.

Avansurile de onorariu și avansurile de cheltuieli care se anticipează a fi efectuate de către avocat în interesul cauzei vor avea același regim ca și bunurile aparținând clienților până la momentul în care avocatul va exercita activitatea pentru care a primit avansul de onorariu sau va înregistra cheltuiala care să justifice avansul plătit de client în acest scop, cu excepția cazului în care clientul le stabilește un alt regim. Indiferent de regimul pe care clientul îl stabilește referitor la respectivele sume avansate, acestea vor fi în mod obligatoriu returnate de către avocat acestuia la încetarea contractului, dacă până la momentul respectiv avocatul nu va fi exercitat activitățile pentru care i se plătise anticipat onorariu sau nu va fi înregistrat cheltuieli acoperite cu sumele avansate de client în acest sens.

Art. 146.

Avocatul sau formele asociative de exercitare a profesiei vor putea, cu acordul clientului, să plaseze lichiditățile încredințate de către client în conturi bancare purtătoare de dobânzi. Dobânzile se cuvin clientului.

Art. 147.

(1) În afara cazurilor prevăzute de lege sau de părți, contractul de asistență juridică încetează prin renunțarea unilaterală a clientului sau, după caz, a avocatului.

(2) Încetarea contractului prin renunțarea unilaterală a clientului sau a avocatului nu îl exonerează pe client de plata onorariului cuvenit pentru serviciile prestate, precum și pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de avocat în interesul său.

Art. 148.

(1) Avocatul care este solicitat într-o cauză în curs de rezolvare trebuie să verifice dacă unul sau mai mulți confrați au fost în prealabil angajați.

(2) Avocatul care acceptă să succeadă unui confrate trebuie ca, înainte de a se angaja, să îi aducă la cunoștință această împrejurare.

Art. 149.

(1) În oricare caz de încetare a mandatului avocatul are obligația să ia în timp util și în mod rezonabil măsuri potrivite pentru apărarea intereselor clientului, cum ar fi: notificarea acestuia, acordarea unui timp suficient clientului pentru a-și angaja un alt avocat, predarea documentelor și a bunurilor la care clientul este îndreptățit și înștiințarea organelor judiciare.

(2) În cazul în care clientul datorează avocatului restanțe din onorarii și din cheltuielile făcute în interesul acestuia, avocatul are drept de retenție asupra bunurilor încredințate, cu excepția înscrisurilor originale care i-au fost puse la dispoziție.

Art. 150.

(1) În sensul Legii și al prezentului statut, prin asistență judiciară se înțelege asistența juridică acordată prin avocat.

(2) Barourile asigură asistența judiciară:

a) în cauzele penale în care apărarea este obligatorie potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală sau potrivit dispozițiilor din legi speciale ori în orice altă situație în care organul judiciar consideră necesară desemnarea unui apărător din oficiu;

b) în orice alte cauze decât cele penale, ca modalitate de acordare a ajutorului public judiciar, în condițiile legii;

c) la solicitarea organelor administrației publice locale.

(3) În cazuri de excepție, dacă persoana este lipsită de mijloace materiale, iar drepturile ei ar fi prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea de asistență judiciară gratuită.

Art. 151.

Ca formă a ajutorului public judiciar, asistența prin avocat cuprinde:

1. asistența extrajudiciară, care include acordarea de consultații în vederea inițierii ori soluționării unui litigiu pentru care legea prevede acordarea ajutorului public judiciar sau, după caz, în vederea inițierii unei proceduri judiciare, arbitrale ori administrativ-jurisdicționale în cazurile prevăzute de lege și pregătirea și întocmirea documentelor pentru inițierea unei proceduri judiciare, inclusiv a unei proceduri prealabile obligatorii sau facultative, după caz;

2. asigurarea reprezentării și asistenței procesuale în fața instanțelor judecătorești și a altor organe de jurisdicție, în condițiile legii.

Art. 152.

(1) În cazul în care, potrivit art. 11-19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, a fost încuviințată cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat, cererea împreună cu încheierea de încuviințare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripția acelei instanțe.

(2) În termen de 3 zile, de la comunicarea încheierii de încuviințare a cererii de ajutor public judiciar, decanul baroului va desemna un avocat înscris în Registrul de asistență judiciară pentru a asigura asistența prin avocat solicitată.

(3) Avocatului desemnat i se va comunica de către decan înștiințarea de numire și copie a încheierii de încuviințare a cererii de ajutor public judiciar, iar beneficiarul ajutorului judiciar va fi înștiințat de îndată cu privire la numele avocatului desemnat.

(4) În toate cazurile, beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuși desemnarea unui anumit avocat, cu consimțământul acestuia, în condițiile legii.

Art. 153.

(1) Avocatul desemnat să acorde asistența juridică conform art. 152 alin. (2) poate refuza exercitarea mandatului primit numai în caz de conflict de interese sau pentru alte motive justificate.

(2) Refuzul nejustificat al avocatului desemnat de a acorda asistență judiciară constituie abatere disciplinară.

(3) Beneficiarul care în mod nejustificat refuză sau renunță la serviciile avocatului desemnat pierde ajutorul public judiciar acordat, fără a mai avea dreptul la o nouă cerere de ajutor public judiciar în cauza respectivă.

(4) Decanului baroului îi revine competența de a aprecia caracterul justificat sau nejustificat al refuzului ori renunțării.

Art. 154.

(1) La nivelul fiecărui barou se organizează serviciul de asistență judiciară.

(2) Asistența extrajudiciară se acordă de către serviciul de asistență judiciară pe baza unei cereri care va cuprinde următoarele mențiuni:

a) obiectul și natura solicitării;

b) identitatea și codul numeric personal;

c) domiciliul și starea materială ale solicitantului și ale familiei sale;

d) dovezi privind veniturile solicitantului și ale familiei sale;

e) dovezi cu privire la obligația de întreținere sau de plată.

(3) Cererea va cuprinde, pe lângă mențiunile prevăzute la alin. (2), și o declarație pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, iar în caz afirmativ, în ce formă, pentru ce cauză și în ce cuantum. Modelul cererii de acordare a asistenței extrajudiciare este cuprins în anexa nr. XXXII.

(4) Dovada stării materiale a solicitantului se face, în principal, cu următoarele documente:

a) adeverința eliberată de autoritățile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte veniturile profesionale ale solicitantului și ale celorlalți membri ai familiei supuse impozitării, potrivit legii impozitului pe venit, realizate în perioada prevăzută de legislația privind ajutorul public judiciar ori sumele încasate cu titlu de pensie, indemnizație de șomaj sau asigurări sociale și altele asemenea, încasate în aceeași perioadă;

b) livretul de familie și, după caz, certificatele de naștere ale copiilor;

c) certificatul de persoană cu handicap al solicitantului sau al copilului, după caz;

d) declarație pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul și ceilalți membri ai familiei nu beneficiază de alte venituri suplimentare;

e) declarație pe propria răspundere privind situația patrimonială a solicitantului și a familiei sale;

f) declarație pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul și/sau celălalt părinte, natural ori adoptiv, ori, după caz, o altă persoană căreia i s-a încredințat copilul în vederea adopției sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgență sau care a fost numită tutore se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului și că acesta nu este încredințat sau dat în plasament niciunui organism privat autorizat ori serviciu public autorizat sau niciunei persoane juridice;

g) dovada eliberată de autoritățile competente privind situația bunurilor impozabile ale solicitantului sau, după caz, ale celorlalți membri ai familiei;

h) alte acte necesare stabilirii dreptului la acordarea de asistență judiciară, potrivit legii.

(5) Cererea însoțită de documentele justificative se depune la serviciul de asistență judiciară și va fi soluționată, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, prin decizie de admitere sau respingere, după caz.

(6) În cazul admiterii cererii, decizia va cuprinde următoarele:

a) denumirea actului;

b) denumirea organului emitent;

c) temeiul legal și de fapt pentru emiterea deciziei;

d) persoana căreia i se acordă asistență extrajudiciară;

e) tipul sau forma asistenței extrajudiciare acordate;

f) data eliberării, funcția și semnătura persoanei care a eliberat actul respectiv.

(7) În baza deciziei de admitere, decanul baroului va desemna un avocat înscris în registrul de asistență judiciară. Decanul baroului poate desemna un avocat ales de către persoana căreia i se acordă asistența extrajudiciară, dacă avocatul este înscris în registrul de asistență judiciară, iar avocatul și-a dat acordul pentru numire.

(8) În termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, decizia prevăzută la alin. (5) va fi comunicată solicitantului.

(9) Decizia de respingere poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare, la consiliul baroului.

(10) Contestația prevăzută la alin. (9) va fi soluționată de către consiliul baroului în regim de urgență, în prima ședință a consiliului baroului de după data înregistrării ei.

Art. 155.

Asistența extrajudiciară nu se acordă în următoarele situații:

a) atunci când beneficiul adus solicitantului prin acordarea asistenței nu este justificat;

b) atunci când pretenția este vădit nejustificată, neîntemeiată sau inadmisibilă;

c) în cazul cetățenilor străini sau al persoanelor juridice străine solicitante, atunci când legislația lor națională nu prevede un tratament similar pentru cetățenii Români;

d) atunci când solicitantul a fost decăzut din dreptul de a beneficia de asistență judiciară.

Art. 156.

Avocatul care acordă asistență judiciară nu are dreptul să primească de la beneficiar niciun fel de sume de bani ori alte recompense, nici chiar cu titlu de acoperire a cheltuielilor.

Art. 157.

(1) În cadrul U.N.B.R. se organizează Departamentul de coordonare a asistenței judiciare, organ cu activitate permanentă, coordonat de un vicepreședinte al U.N.B.R. Structura organizatorică a acestui departament se stabilește prin decizie a Comisiei permanente a U.N.B.R.

(2) Departamentul de coordonare a asistenței judiciare emite decizii și norme metodologice, în limitele atribuțiilor conferite prin Lege și în condițiile prezentului statut.

Art. 158.

Departamentul de coordonare a asistenței judiciare exercită, în principal, următoarele atribuții:

a) desfășoară conducerea metodologică a activității de acordare a asistenței judiciare;

b) elaborează proiectul Regulamentului-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară;

c) propune sau, după caz, avizează proiecte de protocoale care se încheie cu autoritățile publice competente în scopul obținerii mijloacelor financiare necesare pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară;

d) organizează Registrul național de asistență judiciară pe baza registrelor întocmite de barouri;

e) organizează și coordonează metodologia de plată a onorariilor pentru asistența judiciară acordată;

f) efectuează controlul asistenței judiciare acordate;

g) elaborează proiecte de acte normative în domeniul asistenței judiciare, pe care le propune Ministerului Justiției în vederea promovării;

h) stabilește împreună cu Ministerul Justiției indicii statistici, ține evidența statistică a sistemului de asistență judiciară și analizează informațiile necesare pentru planificarea și coordonarea corectă a sistemului de asistență judiciară;

i) colaborează cu Ministerul Justiției pentru buna funcționare și planificarea, inclusiv din punct de vedere bugetar, a sistemului de asistență judiciară;

j) popularizează sistemul de asistență judiciară;

k) stabilește formularistica utilizată de barouri pentru organizarea activității de asistență judiciară și extrajudiciară, în condițiile legii;

l) reprezintă U.N.B.R. În domeniul asistenței judiciare, în cadrul colaborării internaționale în materie, în condițiile legii sau ale prezentului statut.

Art. 159.

În vederea organizării activității de asistență judiciară, barourile îndeplinesc următoarele atribuții:

a) organizează serviciile de asistență judiciară atât la nivelul fiecărui barou, cât și la sediul fiecărei instanțe judecătorești;

b) organizează și actualizează registrele proprii de asistență judiciară, pe baza cererilor avocaților, aprobate de consiliul baroului;

c) desemnează avocații înscriși în registrul de asistență judiciară pentru acordarea asistenței judiciare, ținând cont de experiența profesională și de calificarea avocatului, precum și de natura și complexitatea cazului, de desemnările anterioare și de gradul de angajare al acestuia;

d) efectuează controlul asupra acordării asistenței judiciare de către avocații din cadrul baroului;

e) organizează și execută programe de popularizare a sistemului de asistență judiciară;

f) îndeplinesc orice alte atribuții prevăzute de lege sau de Regulamentul-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară.

Art. 160.

(1) Baroul organizează serviciile de asistență judiciară la sediile tuturor instanțelor judecătorești din județ, în spații destinate exclusiv desfășurării acestei activități, care se pun la dispoziție în mod obligatoriu și cu titlu gratuit de Ministerul Justiției sau, după caz, de autoritățile administrației locale.

(2) Serviciile de asistență prevăzute la alin. (1) sunt conduse de un avocat definitiv numit de consiliul baroului și sunt coordonate de un membru al consiliului. Organizarea, funcționarea și atribuțiile serviciilor de asistență judiciară se realizează potrivit regulamentului aprobat de consiliul baroului, în baza Regulamentului-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară aprobat de Consiliul U.N.B.R.

(3) Consiliul baroului poate decide ca serviciul de asistență judiciară să fie condus de un director angajat, pe bază de concurs, prin contract individual de muncă.

(4) Pentru ocuparea funcției de director poate candida orice persoană fizică care îndeplinește condițiile Regulamentului-cadru pentru organizarea serviciilor de asistență judiciară prevăzute în prezentul statut.

Art. 161.

(1) Fiecare barou organizează registrul de asistență judiciară în care sunt înscriși avocații ce pot fi desemnați pentru acordarea asistenței judiciare și a asistenței extrajudiciare.

(2) Registrul este public, se păstrează pe suport hârtie și în format electronic și se publică pe pagina web a fiecărui barou.

(3) Actualizarea registrului de asistență judiciară pentru următorul an calendaristic se efectuează până la sfârșitul lunii septembrie a anului calendaristic precedent.

(4) În cazuri excepționale, în registrul de asistență judiciară pot fi operate modificări și în cursul anului, potrivit procedurii prevăzute pentru înscrierea în registru.

(5) U.N.B.R organizează Registrul național de asistență judiciară, constituit din registrele de asistență judiciară ale tuturor barourilor.

(6) Registrul național de asistență judiciară se publică pe pagina web a U.N.B.R și se actualizează, în mod automat, odată cu actualizarea datelor din registrul de asistență judiciară al fiecărui barou.

Art. 162.

(1) Pentru înscrierea în registrul de asistență judiciară, avocatul depune o cerere la baroul din care face parte.

(2) Cererea prevăzută la alin. (1) se completează conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistenței judiciare din cadrul U.N.B.R.

(3) Înscrierea avocatului în registrul de asistență judiciară se efectuează în baza deciziei consiliului baroului.

(4) Consiliul baroului poate, motivat, să refuze înscrierea în registru sau să radieze din registrul de asistență judiciară un avocat în următoarele cazuri:

a) dacă avocatului solicitant i s-a aplicat o sancțiune disciplinară;

b) dacă avocatul este învinuit pentru săvârșirea unei infracțiuni de drept comun;

c) dacă s-a constatat încălcarea repetată a dispozițiilor Legii sau ale prezentului statut ori calitatea inferioară a asistenței judiciare acordate.

d) dacă a refuzat să îndeplinească activitatea de curator după ce a fost numit sau a fost înlocuit din această calitate din motive imputabile acestuia.

(la 16-01-2014, Lit. d) a alin. (4) al art. 162 a fost introdusă de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 852 din 14 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 16 ianuarie 2014. )

(5) Radierea din registrul de asistență judiciară poate fi dispusă pentru o perioadă de un an, iar, dacă se constată săvârșirea consecutivă a 3 sau a mai multor abateri de la obligațiile prevăzute de Lege sau de prezentul statut, radierea se poate dispune pentru o perioadă de până la 3 ani.

(6) Refuzul baroului de înscriere a avocatului solicitant în Registrul de asistență judiciară, precum și măsura radierii pot fi contestate potrivit procedurii prevăzute la cap. VI din Lege.

(7) Decizia de radiere din registrul de asistență judiciară se aduce la cunoștința publicului prin afișare pe pagina web a baroului, precum și pe pagina web a U.N.B.R.

Art. 163.

(1) Pentru asistența judiciară acordată, avocatul desemnat are dreptul la un onorariu stabilit de organul judiciar, potrivit naturii și volumului activității desfășurate, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat între U.N.B.R., Ministerul Justiției și Ministerul Public.

(la 25-01-2019, Alineatul (1) din Articolul 163 , Subsectiunea a 3-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

(2) Prin actul de încuviințare a asistenței judiciare, organul judiciar stabilește și valoarea provizorie a onorariului avocatului.

(3) După acordarea asistenței judiciare, avocatul întocmește un referat scris cu privire la prestația avocațială efectivă, conform formularului aprobat de Departamentul de coordonare a asistenței judiciare din cadrul U.N.B.R. Referatul este supus confirmării organului judiciar, care, în funcție de volumul și complexitatea activității desfășurate de avocat, precum și în raport cu durata, tipul și particularitățile cauzei, poate dispune menținerea sau majorarea onorariului stabilit inițial.

(4) Referatul confirmat potrivit alin. (3) se înaintează baroului, în vederea efectuării formalităților prevăzute de lege pentru plata onorariilor.

(5) În cazul în care avocatul este sancționat disciplinar potrivit art. 86 alin. (1) din Lege, acesta nu va primi onorariul pentru cazul concret ori pentru activitatea desfășurată.

(6) Avocatului desemnat i se decontează sumele necesare pentru cheltuielile de apărare și pentru deplasarea la locul de detenție sau reținere din altă localitate.

Art. 164.

(1) Plata onorariului pentru asistența judiciară acordată se face lunar prin virament bancar, pe baza documentelor pentru decontare prevăzute la art. 82 alin. (2) și (3) din Lege, avizate de consiliul baroului.

(2) Sumele necesare pentru plata onorariilor sau, după caz, a remunerațiilor pentru asistență judiciară se virează lunar, într-un cont distinct deschis de fiecare barou. Respectarea de către barouri a destinației fondurilor astfel virate face și obiect al controlului U.N.B.R., în condițiile stabilite de prezentul statut.

Art. 165.

U.N.B.R. și barourile conlucrează cu Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, instanțele judecătorești, precum și cu parchetele de pe lângă acestea, în vederea desfășurării în bune condiții a activității de acordare a asistenței judiciare prevăzute de prezenta subsecțiune.

Art. 166.

(1) Onorariile pentru asistența judiciară acordată în oricare dintre formele prevăzute de prezentul capitol se stabilesc prin protocolul încheiat între U.N.B.R., Ministerul Justiției și Ministerul Public, în condițiile legii.

(2) Fondurile necesare pentru plata onorariilor prevăzute la alin. (1) se asigură potrivit legii.

(3) Pentru cheltuielile curente necesare funcționării serviciilor de asistență judiciară din cadrul barourilor, din sumele virate lunar pentru plata onorariilor cuvenite pentru asistența judiciară, fiecare barou își constituie un fond prin reținerea a 2% din valoarea acestor sume, aprobate și efectiv vărsate. Reținerea procentului de 2% se face la achitarea efectivă a onorariului către avocatul îndreptățit.

(4) Onorariile pentru asistența judiciară acordată în oricare dintre formele prevăzute de prezentul capitol la solicitarea organelor administrației publice locale se acordă din fondurile acestor organe, în limitele sumelor stabilite prin protocolul încheiat de fiecare barou cu acestea. În lipsa protocolului sunt aplicabile limitele stabilite prin protocolul prevăzut la art. 84 alin. (1) din Lege.

(la 25-01-2019, Articolul 166 din Subsectiunea a 3-a , Sectiunea a 2-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

Art. 167.

(1) Serviciile de asistență judiciară vor asigura și apărarea gratuită, în cazurile prevăzute la art. 71 alin. (2) din Lege, pe baza aprobării date de către decanul baroului.

(2) Avocatul delegat pentru asigurarea apărării gratuite are drepturile și obligațiile prevăzute de Lege și de prezentul statut în îndeplinirea mandatului acordat în interesul beneficiarului gratuității, pe care trebuie să îl trateze cu atenția cuvenită oricărui client.

Art. 168.

(1) Acordarea asistenței judiciare obligatorii se face numai ca urmare a solicitării motivate din partea instanței, a organului de urmărire penală, a organului de cercetare penală sau a organului administrației publice locale, adresată baroului. Acordarea asistenței judiciare se realizează exclusiv în baza delegației de avocat eliberate de serviciul de asistență judiciară, conform modelului prevăzut în anexa nr. III.

(2) În cazul în care se solicită acordarea asistenței judiciare gratuite de către organele prevăzute la alin. (1), decanul stabilește valoarea onorariului ce va fi suportat de partea care ar cădea în pretenții, având în vedere natura cauzei și valoarea obiectului material al acesteia.

(3) Prin decizie, decanul poate delega atribuțiile prevăzute la alin. (2) unui consilier al baroului.

(4) Avocatul desemnat să acorde asistență judiciară gratuită urmează să își îndeplinească însărcinarea în condițiile prevăzute la art. 82 din Lege, pe baza delegației eliberate de barou, conform modelului prevăzut în anexa nr. IV.

Art. 169.

Mandatul avocatului desemnat să acorde asistența judiciară obligatorie încetează în momentul în care partea își angajează un apărător. Dreptul la onorariu al avocatului înlocuit subzistă chiar dacă mandatul său a încetat, cuantumul acestuia fiind proporțional cu munca prestată.

Art. 170.

Avocatul desemnat să acorde asistență judiciară obligatorie are dreptul la onorariu stabilit în condițiile prevăzute la art. 85 din Lege, în raport cu natura și cu dificultatea cauzei.

Art. 171.

(1) Serviciile de asistență judiciară își desfășoară activitatea în spațiile situate la sediile instanțelor, puse la dispoziție de Ministerul Justiției, în condițiile art. 38 din Lege.

(2) Cheltuielile privind amenajarea și întreținerea spațiilor aflate în situația prevăzută de art. 38 din Lege sunt suportate în condițiile art. 166 alin. (3) din prezentul statut.

Art. 172.

(1) Asistența judiciară gratuită acordată poate fi retrasă de către decanul baroului, dacă se dovedește că:

a) a fost obținută prin fraudă;

b) starea de nevoie a solicitantului a încetat sau s-a ameliorat și permite plata onorariului.

(2) În condițiile legii, remunerația cuvenită avocatului va fi suportată de partea care a obținut ilicit asistență judiciară gratuită.

Secţiunea a 3-aRelațiile dintre avocați

Art. 173.

(1) Relațiile dintre avocați sunt bazate pe încredere și respect reciproc și impun un comportament adecvat menținerii reputației profesiei.

(2) Avocatul nu poate comunica autorităților jurisdicționale acte, note sau alte documente fără ca acestea să nu fi fost comunicate avocatului părții adverse, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

(3) Avocatul nu poate să divulge sau să supună instanțelor o propunere de soluționare a cauzei făcută de partea adversă sau de către avocatul acesteia fără o autorizare expresă din partea avocatului părții adverse.

(4) Avocatul nu trebuie în niciun moment să prezinte cu bună știință o informație falsă ori să inducă în eroare.

Art. 174.

(1) Avocatul nu poate nici să pretindă și nici să accepte din partea unui alt avocat sau din partea vreunui terț un onorariu, un comision ori vreo altă compensație pentru faptul că a recomandat un avocat unui client sau că a trimis un client la un avocat.

(2) Avocatul nu poate vărsa nimănui un onorariu, un comision și nici vreo altă compensație în contrapartidă pentru că i-a fost procurat un caz.

(3) Nu intră sub incidența alin. (1) și (2) cazurile în care în raporturile de conlucrare profesională se practică onorarii retrocedate pentru încredințarea parțială sau totală a unei cauze.

Art. 175.

(1) Avocații sunt obligați să își exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor clienților și a cerințelor concurenței loiale.

(2) Constituie concurență profesională neloială orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea avocațială. Este considerată ca fiind contrară uzanțelor cinstite utilizarea unor mijloace nelegale sau frauduloase pentru a elimina de pe piață ori a afecta poziția avocaților concurenți pe piață.

Art. 176.

(1) Este interzisă concurența neloială săvârșită prin:

a) racolarea de personal, respectiv oferta agresivă de angajare a avocaților asociați, colaboratori sau salarizați ori a altor angajați-cheie ai unui concurent;

b) racolarea clientelei, personal sau prin intermediul altor persoane;

c) divulgarea, achiziționarea ori folosirea unei informații confidențiale de către un avocat sau de către colaboratori ori angajați ai acestuia, fără consimțământul deținătorului legitim și într-un mod contrar uzanțelor cinstite;

d) încheierea de contracte prin care un avocat asigură serviciile sale unui client în mod avantajos, fie pentru a concura cu ceilalți avocați prin prețuri reduse, fie pentru a determina clientul să racoleze și alți clienți pentru avocatul în cauză;

e) comunicarea sau răspândirea în public de către un avocat de afirmații cu privire la firma sa ori activitatea acesteia, menite să inducă în eroare și să îi creeze o situație favorabilă în dauna unor concurenți;

f) comunicarea, chiar făcută confidențial, sau răspândirea de către un avocat de afirmații mincinoase relative la un concurent sau cu privire la serviciile acestuia, afirmații de natură să dăuneze bunului mers al activității avocatului concurent;

g) oferirea, promiterea ori acordarea, mijlocit sau nemijlocit, de daruri ori alte avantaje asociatului, colaboratorului sau salariatului unui avocat pentru ca acesta să divulge informații confidențiale ori procedeele de lucru, pentru a cunoaște sau a folosi clientela concurentului ori pentru a obține alt folos pentru sine sau pentru altă persoană în dauna unui concurent;

h) deturnarea clientelei unui avocat prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel avocat;

i) concedierea sau atragerea unor asociați, colaboratori ori salariați ai unui avocat în scopul înființării unei entități concurente care să capteze clienții acelui avocat sau angajarea asociaților, colaboratorilor ori a salariaților unui avocat în scopul dezorganizării activității sale.

(2) Săvârșirea unor fapte de concurență neloială dintre cele expuse la alin. (1), precum și săvârșirea în concurs a mai multor astfel de fapte constituie abatere disciplinară gravă pentru toți avocații participanți.

Art. 177.

Este interzisă, sub sancțiunile prevăzute de art. 89 din Lege, săvârșirea următoarelor fapte de concurență neloială:

a) folosirea fără drept a unei firme, denumiri, embleme sau mărci de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt avocat sau o altă formă asociativă de exercitare a profesiei;

b) punerea în circulație de produse, servicii sau publicații cu conținut juridic plagiat, care aduc atingere drepturilor titularului și induc în eroare clientul asupra produsului ori serviciului furnizat;

c) producerea în orice mod, punerea în circulație, depozitarea, oferirea spre vânzare sau vânzarea unor servicii ori publicații purtând mențiuni false privind denumirea, firma, emblema sau marca unui avocat ori alte tipuri de proprietate intelectuală, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalți avocați și pe clienți.

Art. 178.

Sunt interzise, sub sancțiunea prevăzută de art. 89 alin. (1) lit. e) din Lege:

a) încheierea între avocați de acorduri privind împărțirea pieței serviciilor profesionale;

b) participarea, în mod concertat, prin oferte trucate, la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte, pentru achiziționarea de servicii profesionale avocațiale;

c) limitarea sau împiedicarea accesului la clientelă și a libertății exercitării concurenței profesionale oneste între avocați.

Art. 179.

Aplicarea sancțiunii disciplinare în cazurile prevăzute de art. 176-178 nu exclude dreptul celui prejudiciat la repararea, în condițiile legii, a prejudiciului cauzat.

Secţiunea a 4-aFormele de exercitare a profesiei

Art. 180.

(1) Avocatul poate exercita profesia în una dintre următoarele forme:

a) cabinet individual;

b) cabinet asociat;

c) societate civilă profesională;

d) societate profesională cu răspundere limitată.

(2) În cadrul formelor de exercitare prevăzute la alin. (1) își pot exercita profesia și avocați colaboratori, în baza unui contract de colaborare, sau avocați salarizați, în baza unui contract de salarizare în interiorul profesiei, potrivit prevederilor Legii și ale prezentului statut.

(3) Abrogat.

(la 25-01-2019, Alineatul (3) din Articolul 180 , Subsectiunea 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 34, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

(4) Abrogat.

(la 25-01-2019, Alineatul (4) din Articolul 180 , Subsectiunea 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 34, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

(5) Abrogat.

(la 25-01-2019, Alineatul (5) din Articolul 180 , Subsectiunea 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost abrogat de Punctul 34, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

Art. 181.

(1) Cabinetele individuale se pot grupa în scopul folosirii în comun a unui patrimoniu profesional și/sau a unor salariați. Fiecare cabinet își păstrează individualitatea în raport cu clienții.

(2) Avocații din cabinetele grupate nu pot acorda asistență juridică unor clienți cu interese contrare.

(3) Cabinetele grupate se individualizează printr-o denumire specifică ce cuprinde numele fiecărui titular de cabinet, urmat de sintagma "cabinete de avocat grupate" (exemplu: "ION IONESCU, ION POPESCU - Cabinete de avocat grupate" sau "I. IONESCU, I. POPESCU - Cabinete de avocat grupate").

(4) Contractul de grupare a cabinetelor individuale de avocați se încheie în formă scrisă, conform anexei nr. XI.

Art. 182.

(1) Avocatul este liber să opteze și să își schimbe în orice moment opțiunea pentru una dintre formele de exercitare a profesiei prevăzute de Lege.

(2) Formele de exercitare a profesiei de avocat se pot transforma în oricare dintre formele de exercitare a profesiei prevăzute la art. 180 alin. (1), fără a intra în lichidare, cu respectarea prevederilor Legii și ale prezentului statut.

(3) Transformarea se poate realiza separat sau deodată cu reorganizarea formelor de exercitare a profesiei de avocat, prin fuziune, absorbție, divizare totală sau divizare parțială (desprinderea unei părți din patrimoniul de afectațiune profesională, astfel cum acesta este reflectat în evidențele financiar-contabil ale formei de exercitare a profesiei supuse divizării parțiale).

(4) În cazul transformării unei forme de exercitare a profesiei, avocații titulari ai cabinetelor individuale, avocații asociați ai cabinetelor asociate, ai societăților civile profesionale și ai societăților profesionale cu răspundere limitată pot contribui cu titlu de aport la forma de exercitare a profesiei rezultată din transformare cu cota-parte indiviză din patrimoniul de afectațiune profesională, astfel cum acesta este reflectat în evidențele financiar-contabile ale formei de exercitare a profesiei care se transformă, întocmind în acest scop actele financiar-contabile de transfer către forma de exercitare a profesiei în care au optat să se transforme. Aporturile transferate se vor opera la valoarea nominală reflectată în evidențele financiar-contabile ale formei de exercitare a profesiei care se transformă.

(5) În cazul constituirii unei societăți profesionale cu răspundere limitată de către avocați care fac parte din alte forme de exercitare a profesiei, dar fără transformarea acestora din urmă în societatea nou-constituită, respectivele forme preexistente de exercitare a profesiei pot să nu fie supuse lichidării, dacă fiecare din foștii lor titulari, nou-asociați, decid astfel.

(6) În situația prevăzută în alin. (5), forma de exercitare a profesiei din care provine asociatul își încetează activitatea profesională desfășurată în nume propriu pe perioada în care avocatul titular sau, după caz, avocații titulari ai acesteia au calitatea de asociat în societatea profesională cu răspundere limitată.

(7) În oricare dintre formele de exercitare a profesiei, avocatul își va începe activitatea după obținerea aprobărilor din partea consiliului baroului.

(8) Avocatul este obligat să înștiințeze în scris baroul din care face parte despre orice modificare intervenită în forma de exercitare a profesiei, în cazurile de înstrăinare prin acte între vii a formelor de exercitare a profesiei sau de lichidare a acestora, precum și în cazul transformării ori reorganizării formelor de exercitare a profesiei în condițiile prevăzute în prezentul articol.

Art. 183.

(1) Toate formele de exercitare a profesiei de avocat sunt supuse următoarelor principii:

a) patrimoniul comun este afectat exclusiv activității profesionale și are regimul patrimoniului de afectațiune profesională;

b) titularul cabinetului individual și avocatul asociat nu pot presta activități profesionale în afara formei de exercitare a profesiei pentru care au optat;

c) avocatul titular al cabinetului individual nu poate avea calitatea de avocat colaborator sau de avocat salarizat în cadrul profesiei;

d) avocatul asociat nu poate avea calitatea de avocat colaborator sau de avocat salarizat în cadrul profesiei;

e) avocatul salarizat în interiorul profesiei și avocatul colaborator nu pot activa, în aceeași calitate, în mai multe forme de exercitare a profesiei;

f) avocatul colaborator are dreptul de a avea clientelă proprie numai prin intermediul formei de exercitare a profesiei la care colaborează și cu condiția informării corespunzătoare a baroului;

g) avocatul salarizat în interiorul profesiei nu are drept la clientelă proprie;

h) obligația de a comunica de îndată baroului, în scris, modificările privind asocierea, colaborarea sau angajarea revine atât avocatului, cât și titularului cabinetului individual ori coordonatorului cabinetelor asociate, societăților civile profesionale sau al societăților profesionale cu răspundere limitată;

i) formele de exercitare a profesiei se individualizează prin denumire, conform prevederilor Legii și ale prezentului statut. În cazul tuturor formelor de exercitare a profesiei de către avocații străini se pot utiliza, la alegere, denumirea și numele formei de exercitare a profesiei din țară sau din străinătate.

(2) În cazul societăților civile profesionale și al societăților profesionale cu răspundere limitată, convenția de înstrăinare a formelor de exercitare a profesiei de avocat, încheiată în condițiile prevăzute de Lege, are ca obiect exclusiv părți deținute de asociați.

(3) În toate cazurile de înstrăinare a formelor de exercitare a profesiei de avocat, contractele încheiate de transmițător cu avocații stagiari rămân în ființă pe durata convenită și se preiau de către dobânditor, dacă în persoana acestuia se verifică condițiile prevăzute de Lege și de prezentul statut.

Art. 184.

Între formele de exercitare a profesiei se pot stabili raporturi de conlucrare profesională. Convenția de conlucrare profesională se înregistrează la barou. Regulile privind publicitatea profesională prevăzute în prezentul statut se aplică în mod corespunzător.

Art. 185.

(1) Toate neînțelegerile dintre avocați privind formele de exercitare a profesiei se rezolvă pe cale amiabilă; în cazul în care neînțelegerile nu se soluționează pe cale amiabilă, avocatul este obligat să ceară concilierea decanului baroului, în condițiile prevăzute de prezentul statut.

(2) Dacă prin conciliere nu se stinge litigiul dintre părți, avocatul este obligat să recurgă la arbitrajul reglementat în prezentul statut. Arbitri pot fi numai avocații definitivi din baroul respectiv, cu cel puțin 10 ani vechime în profesie.

(3) Abrogat.

(la 16-01-2014, Alin. (3) al art. 185 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 852 din 14 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 16 ianuarie 2014. )

(4) Avocatul desemnat ca arbitru nu poate refuza acest oficiu fără o justificare întemeiată.

(5) Avocatul desemnat ca arbitru poate cere declinarea acestui oficiu, iar, dacă cererea este justificată, decanul va desemna un alt arbitru.

Art. 186.

Toate formele de exercitare a profesiei pot angaja personal auxiliar. Personalul auxiliar cu studii juridice superioare nu poate exercita activitățile prevăzute la art. 3 din Lege.

(la 25-01-2019, Articolul 186 din Subsectiunea 1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

Art. 187.

(1) Cererea de înregistrare, modificare, transformare, reorganizare, transmitere, încetare sau lichidare a formei de exercitare a profesiei se depune la barou. Cererea va fi însoțită în mod obligatoriu de copie a tuturor înscrisurilor doveditoare.

(2) Cererea se soluționează de către consiliul baroului potrivit Legii.

(3) Consiliul baroului poate delega un consilier să verifice condițiile prevăzute de Lege și de prezentul statut cu privire la soluționarea cererilor.

(4) Cererea poate fi respinsă în cazul în care se încalcă dispozițiile Legii și ale prezentului statut.

(5) Cererea de exercitare a profesiei în asociere cu un avocat aflat într-o situație de interdicție a dreptului de exercitare a profesiei va fi analizată în raport cu prevederile legii care reglementează interdicția și ale prezentului statut.

Art. 188.

(1) Convențiile de colaborare încheiate de avocat potrivit art. 7 din Lege vor asigura independența profesională, patrimonială și deontologia profesiei de avocat. Verificarea îndeplinirii acestor condiții este de competența consiliului baroului.

(2) În desfășurarea activităților prevăzute la art. 3 din Lege, avocatul decide unilateral alegerea notarilor publici, experților, traducătorilor, executorilor judecătorești și a altor specialiști cu care poate să colaboreze.

(3) Colaborările avocatului în condițiile art. 7 din Lege se vor desfășura cu respectarea de către avocat a prevederilor Legii și ale prezentului statut.

Art. 189.

Decizia poate fi atacată la Consiliul U.N.B.R. de către persoana interesată, în termen de 15 zile de la comunicare.

Art. 190.

(1) În cabinetul individual de avocat își exercită profesia un avocat definitiv titular, singur sau împreună cu avocați colaboratori sau salarizați în interiorul profesiei. Cabinetul individual de avocat se înființează în baza actului de înființare a cabinetului individual de avocat înregistrat la barou și întocmit conform anexei nr. XXVIII.

(2) Relațiile dintre avocatul titular al cabinetului individual și avocații colaboratori sau salarizați în interiorul profesiei se stabilesc prin contractul de colaborare sau, după caz, de salarizare în interiorul profesiei, încheiat în formă scrisă. Contractul va cuprinde, în mod obligatoriu, mențiunile prevăzute în anexa nr. IX sau, după caz, în anexa nr. X.

(la 25-01-2019, Articolul 190 din Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 36, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

Art. 191.

(1) Cabinetul individual este individualizat prin denumire, care cuprinde numele avocatului titular, urmat de sintagma "cabinet de avocat" (exemplu: "ION IONESCU - Cabinet de avocat" sau "I. IONESCU - Cabinet de avocat").

(2) Denumirea poate figura pe firma cabinetului și se utilizează în actele profesionale, cu respectarea prevederilor prezentului statut.

(3) Denumirea cabinetului poate fi păstrată și după decesul titularului, cu acordul tuturor moștenitorilor celui decedat, exprimat în formă autentică.

(4) Dobânditorul denumirii transmise conform alin. (3) va proceda la înștiințarea baroului și este îndrituit să informeze publicul referitor la schimbarea intervenită cu privire la titularul cabinetului.

Art. 192.

(1) Cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun a profesiei. Asocierea nu poate restrânge drepturile avocaților asociați și nici nu poate aduce atingere drepturilor și obligațiilor aferente patrimoniului de afectațiune profesională al fiecărui cabinet intrat în asociere.

(2) Avocații din cabinetele asociate intră în relații cu clienții în numele asocierii din care fac parte.

(3) Cabinetele asociate nu pot angaja clienți cu interese contrare.

(4) Un cabinet asociat nu poate accepta o cauză sau un client dacă unul dintre cabinetele asociate se opune în mod justificat.

Art. 193.

(1) Cabinetele asociate de avocați se individualizează prin denumire, care cuprinde numele tuturor titularilor, urmate de sintagma "cabinete de avocat asociate" (exemplu: "ION IONESCU, ION POPESCU - Cabinete de avocat asociate" sau "I. IONESCU, I. POPESCU - Cabinete de avocat asociate").

(2) Dispozițiile art. 191 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

Art. 194.

Dispozițiile art. 192 și 193 se aplică în mod corespunzător și în cazul asocierii unui cabinet individual cu o societate civilă profesională. În acest caz, denumirea asocierii va cuprinde denumirea societății civile profesionale, urmată de denumirea cabinetului individual asociat și de sintagma "în asociere" (exemplu: "ION IONESCU - Societate civilă de avocați, ION POPESCU - Cabinet de avocat - în asociere").

Art. 195.

Convențiile de asociere prevăzute la art. 192 și 194 se încheie în formă scrisă și vor cuprinde, în mod obligatoriu, mențiunile din anexa nr. XXIX, aplicate în mod corespunzător.

Art. 196.

(1) Societatea civilă profesională este constituită din 2 sau mai mulți avocați definitivi, care contribuie în natură și/sau în numerar la constituirea unui patrimoniu de afectațiune în vederea desfășurării activității profesionale. Ceilalți avocați activează în cadrul societății civile profesionale fie în calitate de avocați colaboratori, fie în calitate de avocați salarizați în cadrul profesiei.

(2) Raportul juridic civil se naște între client și societatea civilă profesională, serviciile profesionale urmând să fie îndeplinite de oricare dintre avocații desemnați de avocatul coordonator, fără a se cere opțiunea clientului, cu excepția situației în care serviciile profesionale constau în asistență și reprezentare juridică la instanțe, parchete, organe de cercetare penală sau alte autorități, când în contractul de asistență juridică se menționează numele avocatului desemnat ori acceptat de client, precum și dreptul sau interdicția de substituire a acestuia.

(3) Pentru litigiile născute din desfășurarea activității profesionale, societatea civilă profesională poate sta în judecată ca reclamant sau pârât, chiar dacă nu are personalitate juridică.

Art. 197.

(1) Societatea civilă profesională se individualizează printr-o denumire specifică, cuprinzând numele a cel puțin unuia dintre asociați, urmat de sintagma "societate civilă de avocați" (exemplu: "ION IONESCU - Societate civilă de avocați" sau "IONESCU, POPESCU - Societate civilă de avocați").

(2) Dispozițiile art. 191 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

Art. 198.

(1) Contractul de societate civilă profesională și statutul acesteia sunt încheiate în formă scrisă între avocații asociați, potrivit legii civile și cu respectarea anexelor nr. XII și XIII.

(2) Societatea civilă profesională de avocați se poate reorganiza prin absorbție, fuziune, divizare totală sau divizare parțială (desprindere).

(3) Divizarea se realizează prin împărțirea patrimoniului de afectațiune profesională între una sau mai multe forme de exercitare a profesiei de avocat, care există sau care iau astfel ființă.

(4) Societatea civilă profesională nu încetează în situația divizării parțiale (desprindere) În cazul în care o parte din patrimoniul său de afectațiune profesională se desprinde și se transmite către o altă formă de exercitare a profesiei de avocat, care există sau care ia astfel ființă.

Art. 199.

(1) Societatea profesională cu răspundere limitată este constituită din 2 sau mai mulți avocați definitivi, aflați în exercițiul profesiei, are personalitate juridică și un patrimoniu propriu destinat exercitării profesiei de avocat.

(la 25-01-2019, Alineatul (1) din Articolul 199 , Subsectiunea a 5-a , Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 37, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

(2) În sensul prevederilor prezentului statut, patrimoniul propriu al societății profesionale cu răspundere limitată este alcătuit din bunurile corporale, în numerar sau în natură, și cele incorporale, reprezentând capitalul social, precum și din cele dobândite de societate, cu orice titlu, pe durata funcționării sale. Aportul în industrie constând în activitatea profesională a avocatului asociat este luat în considerare numai în raporturile dintre asociați.

(la 25-01-2019, Alineatul (2) din Articolul 199 , Subsectiunea a 5-a , Sectiunea a 4-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 37, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

(3) Obligațiile și răspunderea societății profesionale cu răspundere limitată sunt garantate cu patrimoniul de afectațiune. Avocații asociați care își exercită profesia în cadrul societății profesionale cu răspundere limitată răspund personal în limita aportului social al fiecăruia.

(4) Societatea profesională cu răspundere limitată va avea ca obiect unic de activitate exercitarea profesiei de avocat, în condițiile art. 3 din Lege.

(5) Activitatea profesională se realizează de către avocații asociați, avocați colaboratori și avocați salarizați în interiorul profesiei.

Art. 200.

(1) Societatea profesională cu răspundere limitată se individualizează printr-o denumire specifică, cuprinzând numele a cel puțin unuia dintre asociați, urmat de sintagma "societate profesională de avocați cu răspundere limitată" (exemplu: "ION IONESCU - Societate profesională de avocați cu răspundere limitată" sau "IONESCU, POPESCU - Societate profesională de avocați cu răspundere limitată").

(2) Dispozițiile art. 191 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

Art. 201.

(1) Actul constitutiv și statutul societății profesionale cu răspundere limitată sunt încheiate în formă scrisă, cu respectarea modelului prevăzut în anexele nr. XIV și XV. Actul constitutiv se încheie în formă autentică dacă printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află și un bun imobil.

(2) Statutul societății profesionale cu răspundere limitată va cuprinde:

a) numele și prenumele, numele purtate anterior, codul numeric personal, locul și data nașterii și domiciliul asociaților;

b) data dobândirii calității de avocat și data definitivării în profesie a avocaților asociați;

c) denumirea, sediul și, dacă este cazul, emblema societății;

d) capitalul social, integral vărsat, cu menționarea aportului fiecărui asociat, în industrie, în bani sau în natură ori în clientelă, și a valorii aporturilor, în industrie, în natură sau în clientelă, precum și a modului evaluării lor; aportul în numerar la formarea capitalului social nu va putea fi inferior echivalentului în lei al sumei de 3.000 de euro;

e) numărul și valoarea nominală a părților sociale, precum și numărul părților sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său, respectiv participarea la beneficii și pierderi a fiecărui asociat;

f) asociații coordonatori care reprezintă și administrează societatea, împreună cu puterile ce li s-au conferit; dacă sunt mai mulți administratori și ei formează un consiliu de coordonare, se vor preciza regulile de organizare și funcționare ale acestui organism;

g) reguli privind transmiterea părților sociale și condițiile de retragere a asociaților;

h) durata societății;

i) modul de transformare, reorganizare, dizolvare și lichidare, inclusiv cu privire la situația clientelei.

(3) Actul constitutiv și statutul societății profesionale cu răspundere limitată, încheiate în condițiile Legii și ale prezentului statut, sunt guvernate de legea civilă.

(4) Orice modificare a actului constitutiv și/sau a statutului societății profesionale cu răspundere limitată se poate face numai în scris, cu respectarea Legii și a prezentului statut.

Art. 202.

(1) Societatea profesională cu răspundere limitată dobândește personalitate juridică la data înregistrării ei la barou, în baza deciziei emise de către consiliul baroului în a cărui rază teritorială se află sediul său principal.

(2) Dovada personalității juridice în raporturile cu terții se va face în baza unui certificat de înregistrare, întocmit conform anexei nr. XVI.

(3) Baroul va ține registrul de evidență a societăților profesionale cu răspundere limitată, care are caracter public. Modelul acestuia este prevăzut în anexa nr. XXX.

Art. 203.

Pot avea calitatea de asociați 2 sau mai mulți avocați definitivi și aflați în exercițiul profesiei, indiferent dacă dețin sau nu ori dacă aparțin sau nu unei alte forme de exercitare a profesiei, înscriși în același barou ori în barouri diferite. În acest caz societatea își va stabili sediul principal în circumscripția unuia dintre barourile de apartenență a unuia dintre asociații fondatori. Actul constitutiv al unei asemenea societăți se depune spre verificare la consiliul baroului de la sediul principal al societății. Actul constitutiv se va transmite, exclusiv în scop de informare, și către toate barourile unde sunt înscriși asociați ai societății profesionale cu răspundere limitată, alții decât acela sau aceia care sunt înscriși în tabloul avocaților baroului de la sediul principal al societății.

Art. 204.

(1) Capitalul social al societății profesionale cu răspundere limitată, reprezentând echivalentul în lei a minimum 10.000 euro, se va vărsa la momentul constituirii societății. Consiliul baroului unde va fi înregistrată societatea este obligat să verifice vărsarea integrală a capitalului social și, dacă este cazul, evaluarea aporturilor în industrie, în natură sau în clientelă.

(2) Nu va putea fi înregistrată de către niciun barou o societate profesională cu răspundere limitată decât în condițiile vărsării integrale a capitalului social.

(3) Clientela aparține societății profesionale cu răspundere limitată, și nu avocaților care au calitatea de asociați.

(4) În cazul transmiterii părților sociale, retragerii sau decesului unui asociat al unei societăți profesionale cu răspundere limitată, toate bunurile împreună cu orice alte drepturi, inclusiv clientela, aduse drept contribuție cu titlu de aport la capitalul societății de către respectivul asociat rămân proprietatea societății, dacă prin lege, actul constitutiv sau statutul societății nu se prevede altfel.

(5) Prevederile art. 192 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

Art. 205.

(1) Societatea profesională cu răspundere limitată este condusă de adunarea generală a asociaților. Activitatea executivă este condusă de unul sau mai mulți avocați coordonatori aleși de majoritatea avocaților asociați.

(2) Adunarea generală se convoacă de către oricare dintre asociați, prin orice mijloace care să poată proba realizarea convocării.

(3) Adunarea generală se va întruni la sediul principal al societății sau, cu acordul unanim al asociaților, în orice alt loc.

Art. 206.

(1) Hotărârile adunării generale se iau prin votul asociaților reprezentând majoritatea părților sociale, cu excepția cazurilor prevăzute în prezentul statut.

(2) Pentru hotărârile având ca obiect modificarea actelor de constituire este necesar acordul unanim al asociaților.

Art. 207.

(1) Competențele și puterile asociatului coordonator sau, după caz, ale asociaților coordonatori vor fi stabilite prin actul constitutiv și statutul societății.

(2) Mandatul asociatului coordonator sau, după caz, al asociaților coordonatori este de 2 ani, dacă în statutul societății nu se prevede o durată mai mare

Art. 208.

Asociații societății profesionale cu răspundere limitată pot hotărî numirea unor cenzori sau a unui auditor.

Art. 209.

(1) Asociatul care intenționează să transmită părțile sociale pe care le deține într-o societate profesională cu răspundere limitată este obligat să notifice această intenție, cu minimum 30 de zile anterior transmiterii, tuturor celorlalți asociați, indicând persoana sau persoanele cărora dorește să le transmită respectivele părți sociale și prețul.

(2) Transmiterea către terți poate fi efectuată oricând, cu acordul unanim, exprimat în scris, al celorlalți asociați sau dacă în termenul prevăzut la alin. (1) niciun asociat nu și-a exercitat dreptul de preemțiune.

(3) Dreptul de preempțiune la dobândirea părților sociale ale societății cu privire la care există intenția de înstrăinare aparține asociaților rămași în societate. Acesta urmează să fie exercitat proporțional cu cota de capital deținută de fiecare dintre asociații rămași și care intenționează să dobândească respectivele părți sociale.

Art. 210.

(1) Asociatul se poate retrage oricând din societate, cu condiția de a notifica, în scris, celorlalți asociați și baroului din care face parte intenția de retragere, cu cel puțin 3 luni înainte.

(2) La împlinirea termenului prevăzut în notificare, consiliul baroului va lua act de retragerea asociatului, operând modificările corespunzătoare în evidențele sale.

(3) În caz de retragere, desocotirea dintre asociați se face în mod amiabil, ținându-se seama de prevederile din statutul societății. În caz de neînțelegere sunt aplicabile dispozițiile privind arbitrajul din prezentul statut.

Art. 211.

Dacă, din orice motive, în societate rămâne un singur asociat, acesta nu poate deține această calitate mai mult de 3 luni. În situația în care societatea nu este transformată în cabinet individual, aceasta se dizolvă de drept și intră în lichidare.

Secţiunea a 5-aModalitățile de exercitare a profesiei

Art. 212.

Modalitățile de exercitare a profesiei de avocat sunt:

a) avocat titular al cabinetului individual;

b) avocat asociat în cadrul cabinetelor asociate;

c) avocat asociat în cadrul societății civile profesionale de avocați;

d) avocat asociat în cadrul societății profesionale cu răspundere limitată;

e) avocat colaborator;

f) avocat salarizat în interiorul profesiei.

Art. 213.

Avocatul exercită profesia de avocat, la alegere, numai în una dintre modalitățile prevăzute la art. 212, cu respectarea prevederilor art. 180.

Art. 214.

(1) Într-un cabinet individual există un singur avocat titular, care poate exercita profesia singur sau împreună cu avocați colaboratori sau salarizați în interiorul profesiei.

(la 25-01-2019, Alineatul (1) din Articolul 214 , Subsectiunea a 2-a , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

(2) În situația în care cabinetele individuale se asociază, încetează calitatea de avocat titular al cabinetului individual și se dobândește calitatea de avocat asociat. La încetarea asocierii, ca o consecință a încetării formei de exercitare a profesiei (cabinetele asociate de avocați), încetează calitatea de avocat asociat și se redobândește calitatea de avocat titular al cabinetului individual.

Art. 215.

Dobândește calitatea de avocat asociat, după caz:

a) avocatul titular al cabinetului individual care se asociază potrivit art. 5 alin. (3) din Lege;

b) avocatul asociat într-o societate civilă profesională;

c) avocatul asociat într-o societate profesională cu răspundere limitată;

d) avocatul devenit avocat asociat ca urmare a transformării ori reorganizării formei de exercitare a profesiei căreia i-a aparținut în calitate de avocat titular al cabinetului individual sau în cadrul unor cabinete asociate ori de avocat asociat într-o societate civilă profesională.

Art. 216.

(1) Colaborarea este o modalitate de exercitare a profesiei de avocat prin care un avocat consacră activitatea sa unei forme de exercițiu al profesiei de avocat.

(2) Contractul de colaborare se încheie în formă scrisă între avocatul colaborator și titularul cabinetului individual sau coordonatorul celorlalte forme de exercitare a profesiei de avocat. Contractul va cuprinde în mod obligatoriu mențiunile din anexa nr. IX, precum și clauze de formare profesională inițială, dacă avocatul colaborator este stagiar. Orice clauză contrară legii sau prezentului statut este socotită nescrisă.

Art. 217.

(1) Avocatul colaborator nu are dreptul la clientelă personală în afara formei de exercitare a profesiei la care colaborează.

(la 25-01-2019, Alineatul (1) din Articolul 217 , Subsectiunea a 4-a , Sectiunea a 5-a , Capitolul III a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 25 ianuarie 2019 )

(2) Orice client personal trebuie adus la cunoștința avocatului titular/coordonator al formei de exercitare a profesiei la care avocatul colaborator își desfășoară activitatea.

(3) Lucrările profesionale efectuate pentru clientela personală a avocatului colaborator se vor efectua prin intermediul formei de exercitare a profesiei, iar în contractul de asistență juridică se va menționa expres caracterul de "client personal" al avocatului colaborator.

(4) Rezultatele financiare obținute de avocatul colaborator din contractele încheiate pentru clienții personali (onorariile) vor fi încasate integral sau parțial de avocatul colaborator, după caz, în raport cu clauzele contractului de colaborare, fără a se afecta în niciun mod cuantumul retrocedărilor lunare de onorarii, prevăzute în contractul de colaborare.

(5) Titularii sau avocații coordonatori ai formelor de exercitare a profesiei sunt obligați să permită avocatului colaborator tratarea clientelei personale, în condițiile prevăzute în contractul de colaborare.

(6) Pentru clientela personală și activitatea desfășurată în cadrul asistenței judiciare a baroului, avocatul colaborator va utiliza ștampila personală, aprobată de forma de exercitare a profesiei, pe care se înscripționează mențiunea "avocat colaborator". Ștampila personală a avocatului colaborator poate fi confecționată și utilizată numai cu acordul formei de exercitare a profesiei, cu respectarea prevederilor anexei nr. XXI, care se aplică în mod corespunzător.

(7) În activitatea desfășurată pentru clientela personală, avocatul colaborator este răspunzător personal față de client și are obligația de a nu prejudicia forma de exercitare a profesiei căreia avocatul colaborator îi aparține. În acest scop, în contractul de colaborare se poate prevedea ca, pentru tratarea clientelei proprii prin forma de exercitare a profesiei, avocatul colaborator să încheie o asigurare de răspundere civilă profesională pentru acoperirea eventualelor prejudicii aduse formei de exercitare a profesiei căreia îi aparține și care să precizeze cuantumul riscului asigurat, distinctă de asigurarea pentru răspundere profesională prevăzută de art. 42 din Lege.

(8) Pentru activitatea desfășurată în cadrul asistenței judiciare a baroului, avocatul colaborator va păstra rezultatele financiare obținute.

Art. 218.

(1) În lipsa unor dispoziții contractuale mai favorabile, contractul de colaborare poate fi denunțat de oricare dintre părți, prin înștiințarea celeilalte/celorlalte părți cu cel puțin 3 luni înainte. În cazul în care contractul este încheiat cu un avocat stagiar, vor fi respectate dispozițiile din prezentul statut privind formarea profesională inițială.

(2) Desocotirea între părți în cazul denunțării unilaterale a contractului se va realiza potrivit contractului de colaborare.

Art. 219.

(1) Salarizarea în interiorul profesiei este o modalitate de exercitare a profesiei de avocat prin care un avocat consacră activitatea sa unei forme de exercitare a profesiei căreia îi este subordonat în legătură cu determinarea condițiilor concrete de muncă.

(2) Avocatul salarizat în interiorul profesiei nu are dreptul la clientelă proprie.

(3) Contractul de salarizare în interiorul profesiei se încheie în formă scrisă între avocatul salarizat și titularul cabinetului individual sau coordonatorul celorlalte forme de exercitare a profesiei de avocat. Contractul va cuprinde în mod obligatoriu mențiunile cuprinse în anexa nr. X, precum și clauze de formare profesională inițială, dacă avocatul salarizat este stagiar. Orice clauză contrară legii sau prezentului statut este socotită nescrisă.

(4) Dispozițiile art. 218 se aplică în mod corespunzător.

Statutul profesiei de avocat, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Statutul profesiei de avocat”.