Statutul profesiei de avocat
Titlul IVCoordonarea activității
Art. 11.Coordonarea
11.1. Societatea este coordonată de un avocat coordonator sau asociatul desemnat de acesta. El este numit prin hotărârea asociaților ce dețin împreună mai mult de jumătate din capitalul social.
11.2. Mandatul avocatului coordonator este de 2 ani.
11.3. Calitatea de avocat coordonator încetează prin revocare, deces, demisie, retragere voluntară din societate sau pentru motive temeinice, cu aprobarea adunării asociaților.
Art. 12.Desemnarea avocatului coordonator
Dl (Dna) ......... este desemnat(ă) începând cu data de .......... avocatul coordonator al societății.
Art. 13.Drepturile și obligațiile avocatului coordonator
13.1. Avocatului coordonator reprezintă societatea în raporturile cu terții.
13.2. Actele de înstrăinare cu privire la drepturile și bunurile societății se încheie numai cu autorizarea prealabilă a asociaților conform art. 8. Asociații pot fixa un plafon maximal al valorii bunurilor care pot fi înstrăinate de către avocatul coordonator, fără a fi necesară autorizarea prealabilă și fără ca această valoare să poată depăși 10% din valoarea capitalului social.
13.3. Raporturile dintre avocatul coordonator și ceilalți avocați ai societății nu implică nicio subordonare în plan profesional.
Art. 14.Remunerarea
Avocatul coordonator poate fi remunerat potrivit hotărârii adunării generale.
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Statutul profesiei de avocat”.