Tribonian›Legislație›Statutul profesiei de avocat›Capitolul III — Activitatea profesională a avocatului›Art. 185

Statutul profesiei de avocat

Art. 185.

Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Activitatea profesională a avocatului › Secţiunea a 4-a — Formele de exercitare a profesiei

(1) Toate neînțelegerile dintre avocați privind formele de exercitare a profesiei se rezolvă pe cale amiabilă; în cazul în care neînțelegerile nu se soluționează pe cale amiabilă, avocatul este obligat să ceară concilierea decanului baroului, în condițiile prevăzute de prezentul statut.

(2) Dacă prin conciliere nu se stinge litigiul dintre părți, avocatul este obligat să recurgă la arbitrajul reglementat în prezentul statut. Arbitri pot fi numai avocații definitivi din baroul respectiv, cu cel puțin 10 ani vechime în profesie.

(3) Abrogat.

(la 16-01-2014, Alin. (3) al art. 185 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 852 din 14 decembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 16 ianuarie 2014. )

(4) Avocatul desemnat ca arbitru nu poate refuza acest oficiu fără o justificare întemeiată.

(5) Avocatul desemnat ca arbitru poate cere declinarea acestui oficiu, iar, dacă cererea este justificată, decanul va desemna un alt arbitru.

Art. 185 Statutul profesiei de avocat, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Activitatea profesională a avocatului

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 185 din Statutul profesiei de avocat”.