Tribonian›Legislație›Statutul profesiei de avocat›Capitolul III — Activitatea profesională a avocatului›Art. 135

Statutul profesiei de avocat

Art. 135.

Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Activitatea profesională a avocatului › Secţiunea a 2-a — Relațiile dintre avocat și client

(1) În activitatea de consiliere avocatul va acționa cu tact și răbdare pentru a înfățișa și a explica clientului toate aspectele cazului în care îl asistă și/sau îl reprezintă. Avocatul va căuta să folosească cel mai potrivit limbaj în raport cu starea și experiența clientului, pentru ca acesta să aibă o reprezentare corectă și completă asupra situației sale juridice.

(2) Avocatul se va consulta adecvat cu clientul pentru a stabili scopul, modalitățile și finalitatea consilierii, precum și soluțiile tehnice pe care le va urma pentru a realiza, când este cazul, asistența și reprezentarea clientului.

(3) Avocatul va respecta opțiunile clientului în ceea ce privește scopul și finalitatea asistenței și reprezentării, fără a abdica de la independență și crezul său profesional.

(4) Avocatul se va consulta permanent cu clientul în legătură cu strategia și mijloacele tehnice și tactice adoptate pentru atingerea scopurilor pentru care a fost angajat. Avocatul nu este obligat să urmeze acele tehnici și proceduri legale indicate arbitrar de client și păstrează responsabilitatea pentru acestea, în măsura în care clientul a fost rezonabil informat asupra costurilor și consecințelor posibile ale acestor tehnici și proceduri.

Art. 135 Statutul profesiei de avocat, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Activitatea profesională a avocatului

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 135 din Statutul profesiei de avocat”.