Art. 86.
Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul II — Organizarea profesiei de avocat › Secţiunea a 2-a — Organele profesiei de avocat
(1) Comisia permanentă a U.N.B.R. se întrunește înaintea ședințelor Consiliului U.N.B.R. și ori de câte ori este necesar, la convocarea președintelui U.N.B.R.
(2) Comisia permanentă a U.N.B.R. asigură activitatea permanentă a U.N.B.R. Ședințele Comisiei permanente a U.N.B.R. sunt conduse de președintele U.N.B.R.
(3) În desfășurarea activității curente, Comisia permanentă a U.N.B.R. emite decizii și dispoziții, în condițiile prevăzute de lege. Deciziile și dispozițiile au caracter obligatoriu și pot fi atacate cu plângere de către cei interesați, în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul U.N.B.R.
Capitolul II — Organizarea profesiei de avocat
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 86 din Statutul profesiei de avocat”.