Art. 136.
Hotărârea Consiliului UNBR nr. 64/2011 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul III — Activitatea profesională a avocatului › Secţiunea a 2-a — Relațiile dintre avocat și client
(1) Consilierea și reprezentarea unui client îl obligă pe avocat să privească speța respectivă dintr-o perspectivă proprie și să acorde clientului sfaturi dezinteresate. Sfătuirea clientului nu se rezumă la expunerea unor prevederi legale, ci va avea în vedere și consecințele de ordin moral, economic, social și politic care ar putea avea relevanță în situația respectivă.
(2) Ori de câte ori clientul propune un demers despre care avocatul apreciază că va avea consecințe legale negative, acesta va atenționa clientul cu privire la consecințe sau, după caz, va putea denunța contractul de asistență juridică.
Capitolul III — Activitatea profesională a avocatului
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 136 din Statutul profesiei de avocat”.