Art. 341. Confidențialitatea
Legea nr. 302/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul VIII — Asistența judiciară în materie penală › Capitolul II — Dispoziții privind asistența judiciară aplicabile în relația cu statele membre ale Uniunii Europene › Secţiunea a 6-a — Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Directivei 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală
(1) Atât în cazul în care România este stat emitent, cât și în cazul în care este stat de executare, autoritățile române vor respecta caracterul confidențial al anchetei, conform legii române, în limita necesară pentru executarea măsurii de anchetă. Această obligație are în vedere atât existența, cât și conținutul unui ordin european de anchetă.
(2) Dacă autoritatea de executare, într-un caz anume, nu poate respecta cerința de confidențialitate, va informa de îndată autoritatea emitentă.
(3) În conformitate cu legea română și dacă autoritatea străină de executare nu a indicat altfel, autoritățile române păstrează confidențialitatea cu privire la orice probe sau informații furnizate de autoritatea de executare, cu excepția cazurilor în care divulgarea acestora este necesară în vederea executării măsurilor care au fost indicate în ordinul european de anchetă.
Capitolul II — Dispoziții privind asistența judiciară aplicabile în relația cu statele membre ale Uniunii Europene
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 341 din Legea nr. 302/2004”.