Tribonian›Legislație›Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală›Capitolul I — Extrădarea pasivă

Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală

Titlul II — Extrădarea

Capitolul IExtrădarea pasivă

Secţiunea 1Condiții pentru extrădare

Art. 18.Persoane supuse extrădării

Pot fi extrădate din România, în condițiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranță, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanței penale în statul solicitant.

Art. 19.Persoane exceptate de la extrădare

(1) Nu pot fi extrădați din România:

a) cetățenii români, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 20;

b) solicitanții de azil, beneficiarii statutului de refugiat sau ai protecției subsidiare în România, în cazurile în care extrădarea ar avea loc în țara de origine sau în orice alt stat în care viața ori libertatea acestora ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supuși la tortură, tratamente inumane și degradante;

c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție, în condițiile și în limitele stabilite prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale;-

d) persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca suspecți, persoane vătămate, părți, martori sau experți ori interpreți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în limitele imunităților conferite prin convenție internațională.

(2) Dacă persoana a cărei extrădare se solicită dobândește calitatea de solicitant de azil ori acesteia i se recunoaște calitatea de cetățean român sau de beneficiar al statutului de refugiat ori al protecției subsidiare în România între data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare și data convenită pentru predare, hotărârea de extrădare este supusă revizuirii.

(3) Cererea de revizuire poate fi formulată de către parchetul de pe lângă curtea de apel care a pronunțat hotărârea de extrădare, din oficiu sau la sesizarea Ministerului Justiției, ori de către persoana extrădată, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoștință de dobândirea calității de solicitant de azil ori, după caz, de recunoașterea calității de cetățean român sau de beneficiar al statutului de refugiat ori al protecției subsidiare în România.

(4) La primirea cererii de revizuire, se fixează termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii în maximum 3 zile de la data înregistrării acesteia. Admisibilitatea se examinează de către instanță, în camera de consiliu, cu participarea persoanei extrădate, a apărătorului și a procurorului. Încheierea prin care se dispune cu privire la admisibilitatea în principiu este definitivă.

(5) Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța va dispune suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii. În scopul desfășurării în bune condiții a procedurii și al împiedicării sustragerii persoanei extrădate, instanța poate dispune, motivat, aplicarea, pe o durată de cel mult 30 de zile, a uneia din măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b), c) sau d) din Codul de procedură penală.

(6) Dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează hotărârea de extrădare și va pronunța o nouă hotărâre în cauză. Dispozițiile art. 52 alin. (8) și (9) și ale art. 53 se aplică în mod corespunzător.

(la 20-11-2022, Articolul 19 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 16 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1110 din 17 noiembrie 2022 )

Art. 20.Extrădarea cetățenilor români

(1) Cetățenii români pot fi extrădați din România în baza convențiilor internaționale multilaterale la care aceasta este parte și pe bază de reciprocitate, dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare;

b) persoana extrădabilă are și cetățenia statului solicitant;

c) persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) și c), atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecății, o condiție suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată în vederea executării pedepsei în România.

(3) Cetățenii români pot fi extrădați în baza dispozițiilor tratatelor bilaterale și pe bază de reciprocitate.

(4) În scopul constatării îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1)-(3), Ministerul Justiției poate solicita prezentarea unui act emis de autoritatea competentă a statului solicitant.

Art. 21.Motive obligatorii de refuz al extrădării

(1) Extrădarea va fi refuzată dacă:

a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internațional pertinent în domeniu, ratificat de România;

b) există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social;

c) situația persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunțate la lit. b);

d) cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaționale pertinente, sau în vederea executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;

e) se referă la o infracțiune de natură politică sau la o infracțiune conexă unei infracțiuni politice;

f) se referă la o infracțiune militară care nu constituie infracțiune de drept comun.

(2) Nu sunt considerate infracțiuni de natură politică:

a) atentatul la viața unui șef de stat sau a unui membru al familiei sale;

b) crimele împotriva umanității prevăzute de Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite;

c) infracțiunile prevăzute la art. 50 din Convenția de la Geneva din 1949 pentru îmbunătățirea sorții răniților și bolnavilor din forțele armate în campanie, la art. 51 din Convenția de la Geneva din 1949 pentru îmbunătățirea sorții răniților, bolnavilor și naufragiaților forțelor armate maritime, la art. 129 din Convenția de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de război și la art. 147 din Convenția de la Geneva din 1949 cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război;

d) orice violări similare ale legilor războiului, care nu sunt prevăzute de dispozițiile din convențiile de la Geneva prevăzute la lit. c);

e) infracțiunile prevăzute la art. 1 din Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, și în alte instrumente internaționale pertinente;

f) infracțiunile prevăzute în Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptată la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite;

g) orice altă infracțiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratatele, convențiile sau acordurile internaționale la care România este parte.

Art. 22.Motive opționale de refuz al extrădării

(1) Extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face obiectul unui proces penal în curs sau atunci când această faptă poate face obiectul unui proces penal în România.

(2) Extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. În caz de refuz al extrădării, prevederile art. 23 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

Art. 23.Transferul procedurii penale în cazurile de refuz al extrădării

(1) Refuzul extrădării propriului cetățean ori a refugiatului politic obligă statul român ca la cererea statului solicitant să supună cauza autorităților sale judiciare competente, astfel încât să se poată exercita urmărirea penală și judecata, dacă este cazul. În acest scop statul solicitant ar urma să transmită gratuit Ministerului Justiției din România dosarele, informațiile și obiectele privind infracțiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale.

(1^1) În cazul cererilor de extrădare întemeiate pe dispozițiile Convenției privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale, adoptată la Paris la 21 noiembrie 1997, la care România a aderat prin Legea nr. 202/2023, cauza va fi supusă autorităților judiciare române din oficiu, în vederea exercitării urmăririi penale sau judecății. În cazul în care cererea de extrădare este formulată în vederea executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, cauza va fi înaintată parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție domiciliază persoana condamnată ori, în cazul în care aceasta se află în detenție, în a cărui circumscripție teritorială se află locul de deținere, în vederea sesizării curții de apel, pentru recunoașterea hotărârii penale străine.

(la 19-10-2025, Articolul 23 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 1. , Articolul II din LEGEA nr. 156 din 16 octombrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 959 din 16 octombrie 2025 )

(2) În cazul în care România optează pentru soluția refuzului extrădării unui cetățean străin, persoana suspectată, acuzată sau condamnată în alt stat pentru una dintre infracțiunile prevăzute la art. 97 alin. (1) sau pentru orice altă infracțiune pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa închisorii al cărei minimum special este de cel puțin 5 ani, examinarea propriei competențe și exercitarea, dacă este cazul, a acțiunii penale se fac din oficiu, fără excepție și fără întârziere. Autoritățile române solicitate hotărăsc în aceleași condiții ca și pentru orice infracțiune cu caracter grav prevăzută și pedepsită de legea română.

Art. 24.Dubla incriminare

(1) Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este suspectată sau acuzată ori a fost condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este prevăzută ca infracțiune atât de legea statului solicitant, cât și de legea română.

(2) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), extrădarea poate fi acordată și dacă fapta respectivă nu este prevăzută de legea română, dacă pentru această faptă este exclusă cerința dublei incriminări printr-o convenție internațională la care România este parte.

(3) Diferențele existente între calificarea juridică și denumirea dată aceleiași infracțiuni de legile celor două state nu prezintă relevanță, dacă prin convenție internațională sau, în lipsa acesteia, prin declarație de reciprocitate nu se prevede altfel.

Art. 25.Infracțiuni fiscale

(1) În materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, extrădarea va fi acordată potrivit dispozițiilor înțelegerii internaționale aplicabile, pentru fapte cărora le corespund, conform legii statului român, infracțiuni de aceeași natură.

(2) Extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul că legea română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde același tip de reglementare în materie de taxe și impozite, de vamă sau de schimb valutar ca legislația statului solicitant.

Art. 26.Gravitatea pedepsei

Extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecății, pentru fapte a căror săvârșire atrage potrivit legislației statului solicitant și legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puțin 4 luni.

Art. 27.Pedeapsa capitală

Dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiția ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată.

Art. 28.Amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

Persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei ori persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi extrădată dacă fracțiunea de pedeapsă rămasă de executat răspunde exigențelor de gravitate prevăzute la art. 26 și nu există alte impedimente legale la extrădare.

Art. 29.Infracțiunile comise într-un stat terț

În cazul infracțiunilor comise pe teritoriul unui alt stat decât statul solicitant, extrădarea poate fi acordată atunci când legea română conferă competența de urmărire și judecată autorităților judiciare române pentru infracțiuni de același fel, săvârșite în afara teritoriului statului român, sau atunci când statul solicitant face dovada că statul terț pe teritoriul căruia s-a săvârșit infracțiunea nu va cere extrădarea pentru fapta respectivă.

Art. 30.Lipsa plângerii prealabile

Extrădarea nu se acordă în cazul în care, potrivit atât legislației române, cât și legislației statului solicitant, acțiunea penală poate fi angajată numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar această persoană se opune extrădării.

Art. 31.Dreptul la apărare

România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare sau de un tribunal național instituit anume pentru cazul respectiv ori dacă extrădarea este cerută în vederea executării unei pedepse pronunțate de acel tribunal.

Art. 32.Judecarea în lipsă

(1) În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse pronunțate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de săvârșirea unei infracțiuni. Totuși, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare. Hotărârea de extrădare îndreptățește statul solicitant fie să treacă la o nouă judecată în cauză, în prezența condamnatului, dacă acesta nu se împotrivește, fie să îl urmărească pe extrădat, în caz contrar.

(2) Când statul român comunică persoanei a cărei extrădare este cerută hotărârea dată în lipsă împotriva sa, statul solicitant nu va considera această comunicare ca o notificare care atrage efecte față de procedura penală în acest stat.

Art. 33.Prescripția

(1) Extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripția răspunderii penale sau prescripția executării pedepsei este împlinită fie potrivit legislației române, fie potrivit legislației statului solicitant.

(2) Depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripția neîmplinită anterior.

Art. 34.Amnistia

Extrădarea nu se admite pentru o infracțiune pentru care a intervenit amnistia în România, dacă statul român avea competența să urmărească această infracțiune, potrivit propriei sale legi penale.

Art. 35.Grațierea

Actul de grațiere adoptat de statul solicitant face inoperantă cererea de extrădare, chiar dacă celelalte condiții ale extrădării sunt îndeplinite.

Secţiunea a 2-aProcedura extrădării din România

Art. 36.Cererea de extrădare și actele anexe

(1) Cererea de extrădare, formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, se adresează Ministerului Justiției. Dacă cererea se adresează pe cale diplomatică, ea se transmite neîntârziat Ministerului Justiției. O altă cale va putea fi convenită prin înțelegere directă între statul solicitant și statul român solicitat.

(2) În sprijinul cererii se vor prezenta:

a) în funcție de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotărârii de condamnare definitive, cu mențiunea rămânerii definitive, deciziilor pronunțate ca urmare a exercitării căilor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă, rechizitorului sau ale altor acte având putere egală. Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit de instanța sau parchetul competent, după caz;

b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea. Data și locul săvârșirii lor, calificarea lor juridică și referirile la dispozițiile legale care le sunt aplicabile se vor indica în modul cel mai exact posibil;

c) o copie a dispozițiilor legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putință, o declarație asupra dreptului aplicabil, precum și semnalmentele cele mai precise ale persoanei extrădabile și orice alte informații de natură să determine identitatea și naționalitatea acesteia;

d) date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă.

Art. 37.Procedura extrădării pasive

(1) Extrădarea din România se hotărăște de justiție.

(2) Procedura de extrădare pasivă are un caracter urgent și se desfășoară și în timpul vacanței judecătorești.

(3) Rolul Ministerului Justiției constă în îndeplinirea atribuțiilor care îi sunt conferite, în calitate de autoritate centrală, prin lege și tratatele internaționale la care România este parte.

(4) În exercitarea atribuțiilor de autoritate centrală, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, îndeplinește, cu precădere, următoarele activități:

a) primirea cererii de extrădare;

b) examinarea cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia din punctul de vedere al regularității internaționale, în condițiile prevăzute la art. 38;

c) transmiterea cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia procurorului general competent, în condițiile prevăzute la art. 40;

d) restituirea motivată a cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia, în cazurile prevăzute la art. 38 alin. (4);

e) punerea în executare, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, a hotărârii definitive prin care s-a dispus extrădarea;

f) comunicarea către autoritatea centrală a statului solicitant a soluției date cererii de extrădare sau a cererii de arestare provizorie în vederea extrădării, pronunțată de autoritatea judiciară competentă.

Art. 38.Examenul de regularitate internațională

(1) Examenul de regularitate internațională are ca scop verificarea conformității cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia cu dispozițiile tratatelor internaționale aplicabile, inclusiv cu declarațiile formulate de România în baza dispozițiilor unor convenții multilaterale.

(2) Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, efectuează, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii cererii, examenul de regularitate internațională prevăzut la alin. (1), spre a constata dacă:

a) între România și statul solicitant există norme convenționale ori reciprocitate pentru extrădare;

b) la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul internațional aplicabil;

c) cererea și actele anexate acesteia sunt însoțite de traduceri, conform prevederilor art. 14;

d) există una dintre limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3.

(3) De asemenea, în cadrul examenului de regularitate internațională, Ministerul Justiției verifică existența reciprocității în privința extrădării propriilor cetățeni, în cazul în care se solicită extrădarea unui cetățean român.

(4) În cazul în care constată neîndeplinirea condițiilor de regularitate internațională menționate la alin. (2) lit. a) și b) și la alin. (3), precum și în cazul în care se constată existența situației prevăzute la alin. (2) lit. d), Ministerul Justiției restituie cererea și actele anexe, explicând motivele. În situația în care cererea de extrădare și documentele anexe nu sunt însoțite de traduceri în limba română, urmează ca parchetul competent să ia măsuri pentru efectuarea unei traduceri cât mai urgente.

(5) În cazul cererilor de arestare provizorie în vederea extrădării, examenul de regularitate internațională se efectuează în termen de 24 de ore de la primirea cererii.

Art. 39.Concursul de cereri

(1) Dacă extrădarea este cerută de mai multe state fie pentru aceeași faptă, fie pentru fapte diferite, statul român hotărăște, ținând seama de toate împrejurările și, în mod deosebit, de gravitatea și de locul săvârșirii infracțiunilor, de data depunerii cererilor respective, de cetățenia persoanei extrădabile, de existența reciprocității de extrădare în raport cu statul român și de posibilitatea unei extrădări ulterioare către alt stat solicitant.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), Ministerul Justiției stabilește, dacă este cazul, cărui stat solicitant îi va fi predată persoana extrădată, potrivit obligațiilor internaționale asumate de România prin tratatele internaționale în materie la care este parte sau care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene, ținând seama de hotărârile judecătorești definitive cu privire la fiecare dintre cererile de extrădare, precum și de criteriile prevăzute la alin. (1).

(3) Despre existența concursului de cereri, Ministerul Justiției va înștiința de urgență autoritățile competente ale statelor solicitante.

Art. 40.Sesizarea procurorului competent

Cu excepția cazurilor de restituire prevăzute la art. 38 alin. (4), cererea de extrădare și actele anexe se transmit de Ministerul Justiției, în cel mult 48 de ore, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție a fost localizată persoana extrădabilă sau, în cazul în care nu se cunoaște locul unde se află persoana, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Art. 41.Reprezentarea statului solicitant

(1) În procedura de extrădare pasivă, statul solicitant este reprezentat de autoritatea centrală și de Ministerul Public din România. La cererea expresă a statului solicitant, reprezentanți ai acestuia pot participa, cu aprobarea instanței competente, la soluționarea cererii de extrădare.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul procedurii de extrădare activă.

Art. 42.Procedura judiciară și reguli speciale de competență

(1) Procedura judiciară de extrădare este de competența curții de apel în a cărei circumscripție a fost localizată persoana extrădabilă și a parchetului de pe lângă aceasta.

(2) În cazul în care statul solicitant solicită în același timp extrădarea a două sau mai multe persoane, cercetate în aceeași cauză penală sau în cauze conexe, care au fost localizate în circumscripțiile unor curți de apel diferite, competența soluționării cererilor de extrădare aparține Curții de Apel București.

(3) Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării și cererea de extrădare se soluționează de un complet format dintr-un judecător al secției penale a curții de apel competente.

(4) Hotărârea pronunțată cu privire la cererea de extrădare este supusă contestației, în condițiile prevăzute la art. 52 alin. (8) și art. 53.

(5) Normele de procedură penală privind urmărirea, judecata și punerea în executare sunt aplicabile și în procedura de extrădare, în măsura în care prin prezenta lege nu se dispune altfel.

Art. 43.Arestarea provizorie și sesizarea instanței

(1) Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta procedează, în 48 de ore de la primirea cererii de extrădare și a actelor anexate, la identificarea persoanei extrădabile, căreia îi aduce la cunoștință conținutul actelor transmise de autoritățile statului solicitant.

(2) După identificare, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție a fost prinsă persoana extrădabilă sesizează de îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile și continuării procedurii judiciare de soluționare a cererii de extrădare. În cazul prevăzut la art. 42 alin. (2), audierea persoanei extrădabile de către Curtea de Apel București se poate realiza și prin videoconferință. Lucrările efectuate de parchetul de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție a fost prinsă persoana extrădabilă se trimit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, imediat după audierea persoanei extrădabile.

(3) Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune și este prelungită de același complet învestit cu soluționarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii, până la predarea efectivă către statul solicitant, să poată depăși 180 de zile. După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea, judecătorul emite de îndată mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. Prevederile Codului de procedură penală cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

(la 20-11-2022, Alineatul (3) din Articolul 43 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 16 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1110 din 17 noiembrie 2022 )

(4) Arestarea provizorie în vederea extrădării se execută în centrele de reținere și arestare preventivă, care se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu excepția cazurilor în care persoana se află în executarea unei pedepse într-un penitenciar din subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor. Dispozițiile Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(la 29-03-2021, Alineatul (4) din Articolul 43 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 51 din 26 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 26 martie 2021 )

(5) În cursul soluționării cererii de extrădare, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menținerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura arestului la domiciliu, controlului judiciar sau pe cauțiune. Măsura arestării provizorii se înlocuiește cu arestul la domiciliu, controlul judiciar sau pe cauțiune numai în cazuri bine justificate și numai dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.

(6) Odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentință, instanța dispune și arestarea persoanei extrădate în vederea predării.

(7) Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 57 alin. (6). În acest caz, instanța dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate și informează despre aceasta Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

(8) În cazul în care împotriva persoanei extrădabile autoritățile judiciare române competente au emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de executare a pedepsei închisorii, pentru fapte săvârșite pe teritoriul României, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării devine efectiv de la data la care persoana în cauză nu se mai află sub puterea mandatului de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii.

(9) Încheierea prin care s-a dispus luarea, menținerea, înlocuirea sau încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării poate fi atacată separat cu contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Dosarul va fi înaintat instanței ierarhic superioare în termen de 48 de ore, iar contestația se judecă în termen de 5 zile de la înregistrarea cauzei. Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea măsurii arestării provizorii nu este suspensivă de executare.

Art. 44.Arestarea provizorie în caz de urgență

(1) În caz de urgență, la cererea motivată a statului solicitant, persoana urmărită poate fi arestată provizoriu în vederea extrădării, anterior primirii cererii de extrădare.

(2) Notița roșie sau difuziunea de urmărire internațională prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - Interpol echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării dacă se prevede expres în tratatul aplicabil ori există reciprocitate. Lipsa reciprocității nu împiedică echivalarea notiței roșii sau difuziunii de urmărire internațională cu cererea de arestare provizorie, dacă măsura se dovedește necesară având în vedere nevoia de a lupta împotriva formelor grave ale criminalității.

(la 29-03-2021, Alineatul (2) din Articolul 44 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 51 din 26 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 26 martie 2021 )

(3) Persoanele prevăzute la art. 19 nu pot fi arestate în baza unei notițe roșii sau a unei difuziuni de urmărire internațională prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - Interpol.

(4) În cererea de arestare provizorie în vederea extrădării trebuie să se arate:

a) autoritatea care solicită arestarea provizorie în vederea extrădării;

b) datele de identificare a persoanei urmărite internațional, inclusiv cetățenia;

c) existența unui mandat de arestare sau a oricărui alt document având aceleași efecte juridice ori a unei hotărâri judecătorești executorii;

d) confirmarea valabilității actului prevăzut la lit. c);

e) expunerea faptelor, care trebuie să precizeze data, locul unde au fost comise și gradul de participație la săvârșirea lor;

f) dispozițiile legale aplicabile, inclusiv cele privind prescripția răspunderii penale sau a executării pedepsei;

g) confirmarea că va fi transmisă cererea de extrădare.

(5) În cazul în care se solicită arestarea unei persoane prevăzute la art. 19 sau atunci când notița roșie sau difuziunea de urmărire internațională prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - Interpol nu echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, cererea de arestare provizorie în vederea extrădării se transmite direcției de specialitate din Ministerul Justiției, direct sau prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

(6) În cazul în care echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării și există date că persoana urmărită internațional se află în România, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române transmite notița roșie sau difuziunea de urmărire internațională prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - Interpol parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție a fost localizată persoana urmărită sau, în cazul în care nu se cunoaște locul unde se află persoana, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

(7) După identificare, procurorul sesizează de îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării.

(8) Durata maximă a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile este de 40 de zile, în afară de cazul în care prin tratatul aplicabil este prevăzută o durată mai mare.

(9) Punerea în libertate a persoanei extrădabile nu exclude o nouă arestare provizorie în vederea extrădării și nici extrădarea, dacă cererea de extrădare este primită ulterior.

Art. 45.Reținerea în vederea extrădării

Măsura reținerii poate fi luată de procuror sau de organul de cercetare penală față de persoana extrădabilă numai după ascultarea acesteia în prezența apărătorului. Măsura reținerii poate dura cel mult 24 de ore. Organul de cercetare penală este obligat, în primele 10 ore de la reținerea persoanei extrădabile, să o prezinte procurorului competent.

Art. 46.Procedura la curtea de apel

(1) La primul termen, instanța procedează la luarea unei declarații persoanei extrădabile, care va fi asistată gratuit de un interpret și de un apărător din oficiu, dacă nu există un avocat ales. Prezența procurorului este obligatorie. Procedura este publică, dacă persoana extrădabilă sau procurorul nu se opune, orală și contradictorie.

(2) Persoana extrădabilă sau procurorul de ședință poate cere instanței un termen suplimentar de încă 8 zile, pentru motive suficient justificate. Parchetul este obligat să contribuie la procurarea datelor și actelor necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite condițiile extrădării și să dispună ridicarea și depunerea la instanță a obiectelor la care se referă art. 17.

(3) După interogatoriu, persoana extrădabilă poate să opteze fie pentru extrădarea voluntară, fie pentru continuarea procedurii, în caz de opunere la extrădare.

Art. 47.Extrădarea voluntară

(1) Persoana extrădabilă are dreptul să declare în fața instanței că renunță la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva cererii de extrădare și că își dă consimțământul să fie extrădată și predată autorităților competente ale statului solicitant. Declarația sa este consemnată într-un proces-verbal, semnat de președintele completului de judecată, grefier, persoana extrădabilă, avocatul ei și de interpret. După ce instanța constată că persoana extrădabilă este pe deplin conștientă de consecințele opțiunii sale, instanța, luând și concluziile procurorului, examinează dacă nu există vreun impediment care exclude extrădarea. Dacă se constată că extrădarea voluntară este admisibilă, instanța ia act despre aceasta prin sentință și dispune totodată asupra măsurii preventive necesar să fie luată până la predarea persoanei extrădabile. Sentința este definitivă, se redactează în 24 de ore și se transmite de îndată, în copie legalizată, Ministerului Justiției, pentru a proceda conform legii.

(2) În condițiile prevăzute la alin. (1), persoana extrădabilă poate declara că renunță la aplicarea regulii specialității prevăzute la art. 74.

Art. 48.Extrădarea simplificată

În cazul prevăzut la art. 47, prezentarea unei cereri formale de extrădare și a actelor prevăzute la art. 36 alin. (2) nu mai este necesară dacă se prevede astfel prin convenția internațională aplicabilă în relația cu statul solicitant sau în cazul în care legislația acelui stat permite o asemenea procedură simplificată de extrădare și aceasta a fost aplicată unor cereri de extrădare formulate de România.

Art. 49.Opoziția la extrădare a persoanei extrădabile

(1) Dacă persoana extrădabilă se opune la cererea de extrădare, ea își va putea formula apărările oral și în scris; totodată va putea propune probe.

(2) În urma audierii persoanei extrădabile, dosarul cauzei este pus la dispoziția apărătorului acesteia pentru a putea prezenta, în scris și în termen de 8 zile, opoziția motivată la cererea de extrădare și a indica mijloacele de probă admise de legea română, numărul de martori fiind limitat la doi.

(3) Opoziția nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare.

(4) Odată prezentată opoziția sau expirat termenul de prezentare a acesteia, procurorul poate solicita un termen de 8 zile pentru a răspunde opoziției sau a administra probe, în condițiile prevăzute la alin. (2).

Art. 50.Administrarea probelor

Mijloacele de probă încuviințate de instanță vor fi administrate în termen de maximum 15 zile, în prezența persoanei extrădabile, asistată de apărător și, dacă este nevoie, de interpret, precum și a procurorului.

Art. 51.Informații suplimentare

(1) Dacă informațiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului român să pronunțe o hotărâre în aplicarea prezentei legi, instanța competentă va solicita complinirea informațiilor necesare. În acest scop, va fixa un termen de două luni.

(2) Transmiterea solicitării privind informațiile suplimentare, precum și a răspunsului se realizează pe una din căile prevăzute la art. 36.

Art. 52.Soluționarea cauzei

(1) După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator și a concluziilor prezentate de partea extrădabilă și de procuror, curtea de apel poate:

a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 39, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curți de apel diferite, competența teritorială aparținând curții de apel celei dintâi sesizate;

b) să dispună, în cazul necesității de a primi informații suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 51, amânarea soluționării cererii de extrădare pentru un termen de două luni, cu posibilitatea reiterării cererii, și acordarea unui ultim termen de încă două luni;

c) să constate, prin sentință, dacă sunt sau nu sunt întrunite condițiile extrădării.

(2) Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.

(3) În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57.

(4) Hotărârea prin care s-a dispus extrădarea se motivează în termen de 5 zile de la data pronunțării.

(5) În cazul extrădărilor temporare sau sub condiție, instanța va menționa în dispozitivul sentinței condițiile prevăzute în acele articole.

(6) În cazul admiterii cererii de extrădare, dacă se remit și obiecte conform art. 17, se va face mențiune despre acestea în cuprinsul sentinței, anexându-se eventual un inventar.

(7) Dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare, respinge cererea și dispune punerea în libertate a persoanei extrădabile. Hotărârea se motivează în 24 de ore și este transmisă procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, care o remite, de îndată, compartimentului de specialitate al Ministerului Justiției.

(8) Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu contestație de procurorul general competent și de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general competent poate depune contestație din oficiu sau la cererea ministrului justiției.

(9) Contestația depusă împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare este suspensivă de executare. Contestația depusă împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea este suspensivă de executare, cu excepția dispozițiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea extrădării.

Art. 53.Judecarea contestației și comunicarea hotărârii

(1) După motivarea sentinței curții de apel, dosarul cauzei se înaintează, de îndată, Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(2) Președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, primind dosarul, fixează termen de judecată independent de înscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate.

(3) Judecarea contestației se face într-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3 judecători.

(4) În scopul soluționării contestației, președintele completului poate desemna pe unul din judecători sau pe un magistrat-asistent să facă un raport scris.

(5) Dosarul cauzei se restituie curții de apel, în cel mult 3 zile de la soluționarea contestației.

(6) Hotărârea definitivă asupra extrădării se comunică procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel care a judecat cauza în primă instanță și direcției de specialitate din Ministerul Justiției.

Art. 54.Analogie

Dispozițiile art. 52 alin. (8) și art. 53 se aplică în mod corespunzător și în cazurile în care instanța se pronunță cu privire la amânarea extrădării, admiterea sub condiție a extrădării, consimțământul extinderii obiectului extrădării și reextrădarea către un stat terț.

Art. 55.Fuga extrădatului

Extrădatul care, după ce a fost predat statului solicitant, fuge înainte de soluționarea cauzei sau de executarea pedepsei pentru care a fost acordată extrădarea și care se întoarce sau este identificat pe teritoriul României va fi din nou arestat și predat, în baza unui mandat emis de autoritatea judiciară competentă a statului solicitant, cu excepția cazului în care acesta a încălcat condițiile în care extrădarea a fost acordată.

Art. 55^1.Procedura în cazul unei încălcări a drepturilor sau libertăților fundamentale

(1) În cazul în care, după rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale în procedura de extrădare ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamant, hotărârea definitivă este supusă revizuirii.

(2) Dispozițiile art. 19 alin. (3)-(6) se aplică în mod corespunzător. Cererea de revizuire poate fi formulată de către parchetul de pe lângă curtea de apel care a pronunțat hotărârea de extrădare, din oficiu sau la sesizarea Ministerului Justiției, ori de către persoana extrădată. Termenul de 5 zile se calculează de la data la care titularul cererii de revizuire a luat cunoștință, pe orice cale, de hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului.

(la 20-11-2022, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 16 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1110 din 17 noiembrie 2022 )

Secţiunea a 3-aEfectele extrădării din România

Art. 56.Predarea extrădatului

(1) Este considerat bază legală necesară și suficientă pentru predarea extrădatului un extras al hotărârii judecătorești rămase definitive, prin care se dispune extrădarea.

(2) În vederea stabilirii datei și a locului de predare, Ministerul Justiției comunică de îndată Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române un extras al hotărârii judecătorești rămase definitive.

(3) Data predării va fi comunicată Ministerului Justiției și curții de apel competente în termen de 15 zile de la data transmiterii hotărârii judecătorești prevăzute la alin. (1). În cazul în care data predării nu a fost fixată în intervalul de 15 zile, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează asupra demersurilor luate și motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acest interval.

Art. 57.Termene pentru predarea extrădatului

(1) Ministerul Justiției va face cunoscută de urgență autorității competente a statului solicitant soluția adoptată asupra extrădării, comunicându-i totodată un extras de pe hotărârea definitivă.

(2) Orice soluție de respingere totală sau parțială va fi motivată.

(3) În caz de acordare a extrădării, statul solicitant va fi informat despre locul și data predării, precum și asupra duratei arestului în vederea extrădării, executat de persoana extrădabilă.

(4) Locul predării va fi un punct de frontieră al României. Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române asigură, prin Biroul Național Interpol, predarea și informează despre aceasta Ministerul Justiției și curtea de apel competentă. Persoana extrădată este predată și preluată sub escortă.

(5) Dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

(la 20-11-2022, Alineatul (5) din Articolul 57 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 16 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1110 din 17 noiembrie 2022 )

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), în caz de forță majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autoritățile române și cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, fără ca durata arestării provizorii totale, până la data predării, să poată depăși 180 de zile.

(la 20-11-2022, Alineatul (6) din Articolul 57 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 306 din 16 noiembrie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1110 din 17 noiembrie 2022 )

Art. 58.Predarea amânată

(1) În situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

(2) Predarea poate fi amânată atunci când:

a) se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana extrădată suferă de o boală gravă care face imposibilă predarea imediată. În acest caz, predarea se amână până când starea de sănătate a persoanei extrădate se va ameliora;

b) persoana extrădată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În acest caz, predarea se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea, astfel încât predarea să fie posibilă;

c) din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia. În acest caz, predarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată.

(3) În cazul amânării predării persoanei extrădate, instanța emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. În cazul în care persoana extrădată se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile judiciare române, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării intră în vigoare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

(4) Prin excepție de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autoritățile române și statul solicitant.

(5) Atunci când cererea prevăzută la alin. (4) este transmisă după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, predarea temporară este aprobată de președintele secției penale a curții de apel care a soluționat cererea de extrădare, prin încheiere motivată, dată în cameră de consiliu. La cererea președintelui secției penale a curții de apel, organul judiciar pe rolul căruia se află cauza ori instanța de executare transmite informațiile solicitate.

(6) Condițiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autoritățile române și străine competente. Pentru România, autoritatea competentă este Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate. Preluarea persoanei extrădate și returnarea acesteia se fac de către autoritățile competente ale statului solicitant, pe teritoriul României. Cheltuielile privind preluarea și returnarea persoanei extrădate sunt suportate de statul solicitant.

(7) Dacă persoana extrădată potrivit alin. (4) se află în executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, executarea pedepsei sau a măsurii se consideră suspendată începând cu data la care persoana a fost preluată de statul emitent până la data returnării acesteia.

Art. 59.Tranzitul

(1) Tranzitul pe teritoriul României al unui extrădat care nu este cetățean român poate fi acordat cu condiția ca motive de ordine publică să nu se opună și să fie vorba despre o infracțiune care permite extrădarea, conform legii române.

(2) Dacă persoana extrădată are cetățenia română, tranzitul nu este acordat decât în situațiile în care se poate aproba extrădarea cetățenilor români.

(3) Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulată și transmisă pe calea prevăzută la art. 36 alin. (1), la care se anexează cel puțin mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a pedepsei închisorii care a justificat acordarea extrădării.

(4) Hotărârea asupra tranzitului este luată de Ministerul Justiției.

(5) Ministerul Justiției comunică de îndată hotărârea luată autorității competente a statului solicitant și Ministerului Afacerilor Interne.

(6) În cazul tranzitului aerian, atunci când nu este prevăzută o aterizare pe teritoriul statului român, este suficientă o notificare transmisă de autoritatea competentă a statului solicitant Ministerului Justiției al României. În caz de aterizare forțată, această notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie în vederea extrădării, iar statul solicitant va adresa de îndată o cerere formală de tranzit. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(7) Extrădatul în tranzit rămâne în stare de arestare provizorie pe perioada șederii sale pe teritoriul român.

Art. 60.Reextrădarea către un stat terț

(1) În afara cazului prevăzut la art. 74 alin. (1) lit. b), consimțământul statului român este necesar pentru a îngădui statului solicitant să predea unui alt stat persoana care i-a fost predată și care ar fi căutată de către statul terț pentru infracțiuni anterioare predării. Statul român va putea cere prezentarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2).

(2) Dispozițiile art. 52 și 53 se aplică în mod corespunzător.

Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 302/2004”.