Capitolul IIRecunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine

Art. 140.Măsuri premergătoare sesizării instanței

(1) Atunci când constată că statul emitent a transmis înscrisurile și informațiile prevăzute la art. 138, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție teritorială domiciliază persoana condamnată, în vederea sesizării curții de apel.

(2) Procurorul, primind dosarul, verifică dacă:

a) executarea hotărârii judecătorești străine în România ar fi contrară principiului non bis in idem;

b) persoana condamnată este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească străină;

c) persoana condamnată este cercetată penal în România pentru alte infracțiuni decât cele pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească străină;

d) este incident vreunul din motivele de refuz prevăzute la art. 142 alin. (2);

e) persoana condamnată beneficiază de efectele regulii specialității. Dispozițiile art. 169 se aplică numai dacă se prevede astfel în tratatul aplicabil în relația cu statul emitent ori dacă potrivit rezervei sau declarației formulate de statul emitent la un tratat multilateral, acceptată de România, transferarea este condiționată de respectarea regulii specialității.

(3) Informațiile necesare verificărilor prevăzute la alin. (2) lit. b) și c) sunt comunicate procurorului, în termen de cel mult 5 zile de la data primirii solicitării.

(4) În cazul în care sunt incidente dispozițiile alin. (2) lit. e), procurorul informează, după caz, procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanța de judecată.

(5) Dacă, până la sesizarea instanței, cererea prevăzută la art. 137 alin. (1) lit. a) este retrasă, procurorul dispune clasarea și restituie dosarul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

Art. 141.Durata și obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine

(1) Președintele instanței sau judecătorul delegat de acesta fixează termenul de judecată, care nu poate fi mai mare de 10 zile de la data înregistrării cauzei la instanță. Durata procedurii judiciare de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine este de 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.

(2) Instanța judecă în complet format dintr-un singur judecător, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Participarea procurorului este obligatorie.

(3) Obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală din România a persoanei condamnate. Dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții din hotărârea judecătorească străină, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate nu constituie obiectul prezentei proceduri, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres. În acest din urmă caz, instanța de judecată sesizată în scopul transferării persoanei condamnate se pronunță și cu privire la recunoașterea și punerea în executare a altor dispoziții penale din hotărârea judecătorească străină.

(4) În cazul în care persoana a fost condamnată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condițiilor se face pentru fiecare infracțiune în parte. Atunci când condițiile sunt îndeplinite doar pentru o parte din infracțiuni, instanța poate dispune recunoașterea parțială a hotărârii judecătorești străine. În acest scop, anterior luării unei hotărâri, instanța poate consulta statul emitent prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

(5) Dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage cererea, instanța de judecată o respinge ca nesusținută.

(6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una dintre următoarele soluții:

a) dispune, prin sentință, recunoașterea și executarea pedepsei aplicate de instanța străină;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare:

(i) adaptează, prin sentință, pedeapsa privativă de libertate aplicată de instanța străină, potrivit alin. (7) și (8) sau, atunci când adaptarea nu este posibilă,

(ii) stabilește și aplică, prin sentință, pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită;

c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de recunoaștere și executare în România a hotărârii judecătorești străine.

(7) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b) pct. (i), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată de instanța străină, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română sau atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța străină constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

(8) Pedeapsa stabilită de instanța română, potrivit alin. (7), trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.

(9) În cazul în care sunt incidente dispozițiile alin. (6) lit. b) pct. (ii), la stabilirea și aplicarea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită, instanța de judecată este ținută de constatarea faptelor, de stările și circumstanțele în care acestea au fost săvârșite, astfel cum rezultă explicit sau implicit din hotărârea judecătorească străină și totodată:

(i) nu va schimba o pedeapsă privativă de libertate într-o pedeapsă pecuniară;

(ii) va deduce integral din pedeapsa aplicată perioada executată de persoana condamnată în statul emitent, numărul de zile care urmează să fie deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent;

(iii) nu va agrava situația persoanei condamnate și nici nu va fi ținută de limita minimă a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiunea săvârșită.

(10) Dispozițiile alin. (6) lit. b) pct. (ii) nu se aplică în cazul în care tratatul aplicabil în relația cu statul emitent exclude conversiunea condamnării ori dacă statul emitent a indicat în mod expres că va acorda transferarea numai dacă statul român va executa fie pedeapsa aplicată de instanța străină, fie pedeapsa adaptată de instanța română potrivit alin. (7) și (8).

(11) Sentința prevăzută la alin. (6) se redactează în cel mult 5 zile de la pronunțare și se transmite direcției de specialitate a Ministerului Justiției în vederea comunicării persoanei condamnate. Sentința poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile, de procuror, precum și de către persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanței de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezența procurorului este obligatorie.

(12) Punerea în executare a pedepsei se face potrivit dispozițiilor din Codul de procedură penală. Hotărârea definitivă și un exemplar al mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, după caz, se comunică direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției.

(13) În cazul în care după emiterea mandatului de executare a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii, statul emitent:

a) informează că transferarea nu mai poate avea loc, instanța dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață. Anularea se dispune prin sentință definitivă, pronunțată în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate, cu participarea procurorului. În acest caz, sentința de recunoaștere a hotărârii penale străine urmează să producă efecte juridice numai sub aspectul stării de recidivă, în afară de cazul în care transferarea nu mai este posibilă pe motiv de acordare a amnistiei ori ca urmare a faptului că s-a stabilit ulterior că persoana nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii ori ca urmare a decesului persoanei condamnate în statul emitent;

b) transmite o nouă hotărâre pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la contestația la executare, care nu sunt contrare dispozițiilor prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător. În acest caz, instanța de executare este curtea de apel care a pronunțat sentința prevăzută la alin. (6).

(14) Dacă, după transferarea persoanei condamnate, statul emitent transmite o nouă hotărâre judecătorească pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile art. 143 se aplică în mod corespunzător.

(15) În cazul în care sunt aplicabile dispozițiile alin. (13) lit. a), iar transferarea nu mai poate avea loc ca urmare a revocării de către persoana condamnată a consimțământului la transferare, toate cheltuielile avansate de către statul român cad în sarcina persoanei condamnate în baza dispoziției conducerii Ministerului Justiției sau a Inspectoratului General al Poliției Române, care constituie titlu executoriu. În cazul neexecutării de bunăvoie a creanței, aceasta se va pune în executare conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală privind recuperarea creanțelor fiscale.

(16) În cazul în care instanța a refuzat recunoașterea hotărârii judecătorești transmise de statul emitent, cererea persoanei condamnate sau a statului emitent poate fi reexaminată dacă au intervenit elemente noi.

(17) În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător.

Art. 142.Condiții pentru recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine

(1) O hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte;

c) persoana condamnată a consimțit la executarea pedepsei în România, în afară de cazul în care aceasta, după executarea pedepsei, ar fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;

d) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la alin. (2). În cazul în care este incident vreunul din motivele prevăzute la alin. (2), instanța poate dispune recunoașterea numai dacă există convingerea că executarea pedepsei în România ar contribui semnificativ la reintegrarea socială a persoanei condamnate;

e) executarea în România a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii ori a măsurii privative de libertate este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

(2) Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută și pusă în executare atunci când:

a) recunoașterea și executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătorești străine ar fi contrară principiilor fundamentale ale ordinii de drept a statului român;

b) hotărârea judecătorească se referă la o infracțiune de natură politică sau o infracțiune conexă unei infracțiuni politice ori la o infracțiune militară care nu este infracțiune de drept comun;

c) pedeapsa a fost aplicată pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social;

d) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

e) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută în România;

f) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală;

g) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii române;

h) pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate;

i) persoana condamnată a părăsit România, stabilindu-și domiciliul într-un alt stat, iar legăturile sale cu statul român nu sunt semnificative;

j) persoana condamnată a comis o infracțiune gravă, de natură să alarmeze societatea, sau a întreținut relații strânse cu membri ai unor organizații criminale, de natură să facă îndoielnică reintegrarea sa socială în România;

k) există indicii obiective că hotărârea judecătorească a fost dată cu încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, în special că pedeapsa a fost aplicată pentru a sancționa persoana condamnată pe motive de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie, limbă, convingeri politice sau orientare sexuală, iar persoana condamnată nu a avut nicio posibilitate de a contesta aceste circumstanțe în fața Curții Europene a Drepturilor Omului sau a unei alte instanțe internaționale.

(3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanțele specifice ale cauzei, instanța poate refuza recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine dacă:

a) persoana este cercetată în România pentru aceeași faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată și pentru alte fapte penale, instanța poate dispune recunoașterea parțială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții;

b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 140 alin. (1).

(4) În cazul în care persoana condamnată este cercetată în România pentru infracțiunea pentru care a fost condamnată în străinătate, în loc să refuze recunoașterea, instanța poate dispune fie recunoașterea hotărârii judecătorești străine, fie suspendarea cauzei până la luarea unei decizii în procesul penal aflat pe rolul autorităților judiciare române.

(5) Hotărârea judecătorească străină nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 143.Procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine și luarea măsurilor preventive

(1) Atunci când constată că statul emitent a transmis înscrisurile și informațiile prevăzute la art. 138, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție teritorială domiciliază persoana condamnată ori, în cazul în care aceasta se află în detenție, în a cărui circumscripție teritorială se află locul de deținere, în vederea sesizării curții de apel. Dispozițiile art. 140 alin. (2) lit. a)-d) și alin. (4), precum și ale art. 141 alin. (1) și (4)-(10) se aplică în mod corespunzător, dacă nu contravin prezentei secțiuni.

(2) Instanța judecă în complet format dintr-un singur judecător, în cameră de consiliu, cu citarea persoanei condamnate. Participarea procurorului este obligatorie.

(3) Obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. a), b), d), e) și alin. (2)-(4) și, în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea hotărârii judecătorești străine de efecte juridice pe teritoriul României. În funcție de natura pedepsei și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legea română, instanța poate dispune aplicarea uneia dintre măsurile de individualizare a executării pedepsei.

(4) La cererea expresă a statului emitent, față de persoana condamnată se poate lua una dintre măsurile preventive prevăzute de Codul de procedură penală. Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ținându-se seama de pedeapsa aplicată în statul emitent, de natura infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

(5) Măsura arestării preventive poate fi luată față de persoana condamnată, în cazul în care infracțiunea săvârșită face parte din una dintre categoriile de infracțiuni prevăzute la art. 97 alin. (1) și există una dintre următoarele situații:

a) persoana condamnată a fugit din statul emitent în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, judecată sau de la executarea pedepsei și s-a refugiat pe teritoriul României; sau

b) pedeapsa aplicată de instanța străină sau restul rămas de executat este de cel puțin un an închisoare.

(6) Durata măsurii preventive nu poate fi mai mare de 180 de zile. Măsurile preventive încetează de drept:

a) la expirarea termenului prevăzut de lege sau la expirarea termenului stabilit de organele judiciare române;

b) atunci când, înainte de pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, durata arestării preventive sau a arestului la domiciliu a atins durata pedepsei închisorii aplicate în străinătate; sau

c) dacă arestarea preventivă s-a dispus anterior primirii cererii de recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine, atunci când, în termen de 30 de zile de la data arestării preventive, nu au fost primite de către direcția de specialitate din Ministerul Justiției înscrisurile și informațiile prevăzute la art. 138.

(7) Situația juridică a persoanei condamnate nu poate fi agravată ca efect al duratei măsurii preventive privative de libertate aplicate de organul judiciar român.

(8) Sentința se redactează în cel mult 10 zile de la pronunțare. Împotriva acesteia pot declara apel, în termen de 10 zile, procurorul, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și persoana condamnată. Pentru procuror, termenul curge de la pronunțare. Pentru persoana condamnată, termenul curge de la pronunțare sau, în cazul în care a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. Dosarul va fi înaintat instanței de apel în termen de 3 zile, iar apelul se judecă în 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Prezența procurorului este obligatorie.

Art. 144.Notificarea hotărârii judecătorești străine și contestația persoanei condamnate

(1) În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată în lipsă, procurorul, primind dosarul, notifică persoanei condamnate hotărârea. Notificarea trebuie să cuprindă următoarele mențiuni:

a) că a fost primită o cerere de executare pe teritoriul României a unei pedepse;

b) că are dreptul să conteste hotărârea judecătorească străină și să depună contestație în acest sens, dacă acest drept îi este conferit de legea statului emitent;

c) că respectiva contestație este supusă jurisdicției statului emitent;

d) că respectiva contestație se depune la parchetul competent, potrivit art. 143;

e) că termenul de depunere a contestației este de 30 de zile și curge de la data primirii notificării;

f) că nedepunerea contestației în termenul de 30 de zile are drept consecință considerarea hotărârii judecătorești străine ca fiind pronunțată în prezența sa.

(2) Un exemplar al notificării este comunicat direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției care îl remite statului emitent.

(3) Atunci când la expirarea celor 30 de zile se constată că persoana condamnată nu a depus contestație, procurorul sesizează curtea de apel competentă potrivit art. 143.

(4) Atunci când la expirarea celor 30 de zile se constată că persoana condamnată a depus contestație, procurorul dispune clasarea, restituie dosarul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției și, totodată, îi transmite contestația, precum și înscrisurile depuse de persoana condamnată.