Tribonian›Legislație›Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală›Capitolul I — Extrădarea pasivă›Art. 52

Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală

Art. 52. Soluționarea cauzei

Legea nr. 302/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul II — Extrădarea › Capitolul I — Extrădarea pasivă › Secţiunea a 2-a — Procedura extrădării din România

(1) După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator și a concluziilor prezentate de partea extrădabilă și de procuror, curtea de apel poate:

a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 39, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curți de apel diferite, competența teritorială aparținând curții de apel celei dintâi sesizate;

b) să dispună, în cazul necesității de a primi informații suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 51, amânarea soluționării cererii de extrădare pentru un termen de două luni, cu posibilitatea reiterării cererii, și acordarea unui ultim termen de încă două luni;

c) să constate, prin sentință, dacă sunt sau nu sunt întrunite condițiile extrădării.

(2) Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.

(3) În cazul în care curtea de apel constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, hotărăște admiterea cererii de extrădare, dispunând totodată menținerea stării de arest provizoriu în vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate, conform art. 57.

(4) Hotărârea prin care s-a dispus extrădarea se motivează în termen de 5 zile de la data pronunțării.

(5) În cazul extrădărilor temporare sau sub condiție, instanța va menționa în dispozitivul sentinței condițiile prevăzute în acele articole.

(6) În cazul admiterii cererii de extrădare, dacă se remit și obiecte conform art. 17, se va face mențiune despre acestea în cuprinsul sentinței, anexându-se eventual un inventar.

(7) Dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare, respinge cererea și dispune punerea în libertate a persoanei extrădabile. Hotărârea se motivează în 24 de ore și este transmisă procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, care o remite, de îndată, compartimentului de specialitate al Ministerului Justiției.

(8) Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu contestație de procurorul general competent și de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la pronunțare, la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general competent poate depune contestație din oficiu sau la cererea ministrului justiției.

(9) Contestația depusă împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare este suspensivă de executare. Contestația depusă împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea este suspensivă de executare, cu excepția dispozițiilor referitoare la starea de arest provizoriu în vederea extrădării.

Articole la care trimite art. 52

Art. 52 Legea 302/2004, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Extrădarea pasivă

Art. 18Persoane supuse extrădării Art. 19Persoane exceptate de la extrădare Art. 20Extrădarea cetățenilor români Art. 21Motive obligatorii de refuz al extrădării Art. 22Motive opționale de refuz al extrădării Art. 23Transferul procedurii penale în cazurile de refuz al extrădării Art. 24Dubla incriminare Art. 25Infracțiuni fiscale Art. 26Gravitatea pedepsei Art. 27Pedeapsa capitală Art. 28Amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere Art. 29Infracțiunile comise într-un stat terț Art. 30Lipsa plângerii prealabile Art. 31Dreptul la apărare Art. 32Judecarea în lipsă Art. 33Prescripția Art. 34Amnistia Art. 35Grațierea Art. 36Cererea de extrădare și actele anexe Art. 37Procedura extrădării pasive Art. 38Examenul de regularitate internațională Art. 39Concursul de cereri Art. 40Sesizarea procurorului competent Art. 41Reprezentarea statului solicitant Art. 42Procedura judiciară și reguli speciale de competență Art. 43Arestarea provizorie și sesizarea instanței Art. 44Arestarea provizorie în caz de urgență Art. 45Reținerea în vederea extrădării Art. 46Procedura la curtea de apel Art. 47Extrădarea voluntară Art. 48Extrădarea simplificată Art. 49Opoziția la extrădare a persoanei extrădabile Art. 50Administrarea probelor Art. 51Informații suplimentare Art. 52Soluționarea cauzei Art. 53Judecarea contestației și comunicarea hotărârii Art. 54Analogie Art. 55Fuga extrădatului Art. 55^1Procedura în cazul unei încălcări a drepturilor sau libertăților fundamentale Art. 56Predarea extrădatului Art. 57Termene pentru predarea extrădatului Art. 58Predarea amânată Art. 59Tranzitul Art. 60Reextrădarea către un stat terț

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 52 din Legea nr. 302/2004”.