Tribonian›Legislație›Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală›Capitolul I — Extrădarea pasivă›Art. 44

Legea nr. 302/2004 – cooperarea judiciară internațională în materie penală

Art. 44. Arestarea provizorie în caz de urgență

Legea nr. 302/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul II — Extrădarea › Capitolul I — Extrădarea pasivă › Secţiunea a 2-a — Procedura extrădării din România

(1) În caz de urgență, la cererea motivată a statului solicitant, persoana urmărită poate fi arestată provizoriu în vederea extrădării, anterior primirii cererii de extrădare.

(2) Notița roșie sau difuziunea de urmărire internațională prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - Interpol echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării dacă se prevede expres în tratatul aplicabil ori există reciprocitate. Lipsa reciprocității nu împiedică echivalarea notiței roșii sau difuziunii de urmărire internațională cu cererea de arestare provizorie, dacă măsura se dovedește necesară având în vedere nevoia de a lupta împotriva formelor grave ale criminalității.

(la 29-03-2021, Alineatul (2) din Articolul 44 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 51 din 26 martie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 26 martie 2021 )

(3) Persoanele prevăzute la art. 19 nu pot fi arestate în baza unei notițe roșii sau a unei difuziuni de urmărire internațională prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - Interpol.

(4) În cererea de arestare provizorie în vederea extrădării trebuie să se arate:

a) autoritatea care solicită arestarea provizorie în vederea extrădării;

b) datele de identificare a persoanei urmărite internațional, inclusiv cetățenia;

c) existența unui mandat de arestare sau a oricărui alt document având aceleași efecte juridice ori a unei hotărâri judecătorești executorii;

d) confirmarea valabilității actului prevăzut la lit. c);

e) expunerea faptelor, care trebuie să precizeze data, locul unde au fost comise și gradul de participație la săvârșirea lor;

f) dispozițiile legale aplicabile, inclusiv cele privind prescripția răspunderii penale sau a executării pedepsei;

g) confirmarea că va fi transmisă cererea de extrădare.

(5) În cazul în care se solicită arestarea unei persoane prevăzute la art. 19 sau atunci când notița roșie sau difuziunea de urmărire internațională prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - Interpol nu echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării, cererea de arestare provizorie în vederea extrădării se transmite direcției de specialitate din Ministerul Justiției, direct sau prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

(6) În cazul în care echivalează cu o cerere de arestare provizorie în vederea extrădării și există date că persoana urmărită internațional se află în România, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române transmite notița roșie sau difuziunea de urmărire internațională prin canalele Organizației Internaționale de Poliție Criminală - Interpol parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție a fost localizată persoana urmărită sau, în cazul în care nu se cunoaște locul unde se află persoana, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

(7) După identificare, procurorul sesizează de îndată curtea de apel competentă, pentru a aprecia asupra luării măsurii arestării provizorii în vederea extrădării.

(8) Durata maximă a măsurii arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădabile este de 40 de zile, în afară de cazul în care prin tratatul aplicabil este prevăzută o durată mai mare.

(9) Punerea în libertate a persoanei extrădabile nu exclude o nouă arestare provizorie în vederea extrădării și nici extrădarea, dacă cererea de extrădare este primită ulterior.

Articole la care trimite art. 44

Art. 44 Legea 302/2004, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul I — Extrădarea pasivă

Art. 18Persoane supuse extrădării Art. 19Persoane exceptate de la extrădare Art. 20Extrădarea cetățenilor români Art. 21Motive obligatorii de refuz al extrădării Art. 22Motive opționale de refuz al extrădării Art. 23Transferul procedurii penale în cazurile de refuz al extrădării Art. 24Dubla incriminare Art. 25Infracțiuni fiscale Art. 26Gravitatea pedepsei Art. 27Pedeapsa capitală Art. 28Amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere Art. 29Infracțiunile comise într-un stat terț Art. 30Lipsa plângerii prealabile Art. 31Dreptul la apărare Art. 32Judecarea în lipsă Art. 33Prescripția Art. 34Amnistia Art. 35Grațierea Art. 36Cererea de extrădare și actele anexe Art. 37Procedura extrădării pasive Art. 38Examenul de regularitate internațională Art. 39Concursul de cereri Art. 40Sesizarea procurorului competent Art. 41Reprezentarea statului solicitant Art. 42Procedura judiciară și reguli speciale de competență Art. 43Arestarea provizorie și sesizarea instanței Art. 44Arestarea provizorie în caz de urgență Art. 45Reținerea în vederea extrădării Art. 46Procedura la curtea de apel Art. 47Extrădarea voluntară Art. 48Extrădarea simplificată Art. 49Opoziția la extrădare a persoanei extrădabile Art. 50Administrarea probelor Art. 51Informații suplimentare Art. 52Soluționarea cauzei Art. 53Judecarea contestației și comunicarea hotărârii Art. 54Analogie Art. 55Fuga extrădatului Art. 55^1Procedura în cazul unei încălcări a drepturilor sau libertăților fundamentale Art. 56Predarea extrădatului Art. 57Termene pentru predarea extrădatului Art. 58Predarea amânată Art. 59Tranzitul Art. 60Reextrădarea către un stat terț

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 44 din Legea nr. 302/2004”.