Tribonian›Legislație›Legea nr. 161/2003›Capitolul III — Incompatibilități

Legea nr. 161/2003

Cartea I — Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției › Titlul IV — Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice

Capitolul IIIIncompatibilități

Secţiunea 1Dispoziții generale

Art. 80.

Incompatibilitățile privind demnitățile publice și funcțiile publice sunt cele reglementate de Constituție, de legea aplicabilă autorității sau instituției publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică își desfășoară activitatea, precum și de dispozițiile prezentului titlu.

Secţiunea a 2-aIncompatibilități privind calitatea de parlamentar

Art. 81.

(1) Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate, potrivit Constituției, cu excepția celei de membru al Guvernului.

(2) Prin funcții publice de autoritate, incompatibile cu calitatea de deputat sau de senator, se înțelege funcțiile din administrația publică asimilate celor de ministru, funcțiile de secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate celor de secretar de stat și subsecretar de stat din cadrul organelor de specialitate din subordinea Guvernului sau a ministerelor, funcțiile din Administrația Prezidențială, din aparatul de lucru al Parlamentului și al Guvernului, funcțiile de conducere specifice ministerelor, celorlalte autorități și instituții publice, funcțiile de consilieri locali și consilieri județeni, de prefecți și subprefecți și celelalte funcții de conducere din aparatul propriu al prefecturilor, funcțiile de primar, viceprimar și secretar ai unităților administrativ-teritoriale, funcțiile de conducere și execuție din serviciile publice descentralizate ale ministerelor și celorlalte organe din unitățile administrativ-teritoriale și din aparatul propriu și serviciile publice ale consiliilor județene și consiliilor locale, precum și funcțiile care, potrivit legii, nu permit persoanelor care le dețin să candideze în alegeri.

Art. 82.

(1) Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

(la 05-05-2017, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 82, Sectiunea a 2-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificată de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 87 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 02 mai 2017 )

a) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau cenzor la societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care desfășoară sistematic și efectiv activități comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare și la instituțiile publice;

(la 31-08-2026, Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 82 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificată de Punctul 4. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

b) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. a);

c) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. a);

d) funcția de manager, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

(la 31-08-2026, Litera d) , Alineatul (1) , Articolul 82 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificată de Punctul 4. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

e) calitatea de comerciant persoană fizică;

f) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

g) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte;

h) funcția de președinte, vicepreședinte, secretar și trezorier al federațiilor și confederațiilor sindicale.

(la 10-07-2011, Lit. h) a alin. (1) al art. 82 a fost introdusă de articolul unic din LEGEA nr. 134 din 5 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 7 iulie 2011. )

(2) Abrogat.

(la 06-05-2006, Alin. (2) al art. 82 a fost abrogat de alin. (2) al art. 61, Cap. XII din LEGEA nr. 96 din 21 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 3 mai 2006. )

(3) Deputații și senatorii pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice.

Art. 82^1.

(1) Deputatul sau senatorul care exercită și profesia de avocat nu poate acorda asistență juridică suspecților ori inculpaților și nici nu îi poate asista sau reprezenta în instanțe în cauzele penale privind:

a) infracțiunile contra securității naționale, prevăzute la art. 394-410 și art. 412 din Codul penal, precum și cele prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

b) infracțiunile de genocid, contra umanității și de război, prevăzute la art. 438-445 din Codul penal.

(2) Deputatul sau senatorul care exercită și profesia de avocat nu poate să pledeze în procese intentate statului român, în fața instanțelor internaționale.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) nu se aplică în cauzele în care avocatul este parte în proces sau acordă asistență ori reprezentare soțului sau rudelor până la gradul al IV-lea inclusiv.

(la 31-08-2026, Articolul 82^1 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 5. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Art. 83.

(1) Deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a prezentului titlu se afla în una dintre incompatibilitățile prevăzute de art. 81 și 82 va informa, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte.

(2) În termen de 60 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), deputatul sau senatorul va opta între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcții.

(3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (2), dacă starea de incompatibilitate continua să existe, deputatul sau senatorul este considerat demisionat din funcția de deputat sau de senator. Demisia se aduce la cunoștința Camerei din care face parte parlamentarul. Hotărârea Camerei prin care se constată demisia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Procedura de constatare a incompatibilității este cea prevăzută în Regulamentul Camerei Deputaților și în Regulamentul Senatului.

Secţiunea a 3-aIncompatibilități privind funcția de membru al Guvernului și alte funcții publice de autoritate din administrația publică centrală și locală

Art. 84.

(1) Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

(la 05-05-2017, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 84, Sectiunea a 3-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificată de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 87 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 02 mai 2017 )

a) orice alta funcție publică de autoritate, cu excepția celei de deputat sau de senator ori a altor situații prevăzute de Constituție;

b) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial;

c) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau cenzor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

(la 31-08-2026, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 84 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificată de Punctul 6. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

d) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. c);

e) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. c);

f) funcția de manager, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

(la 31-08-2026, Litera f) , Alineatul (1) , Articolul 84 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificată de Punctul 6. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

g) calitatea de comerciant persoană fizică;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

(2) Funcția de secretar de stat, funcția de subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcții publice de autoritate, precum și cu exercitarea funcțiilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-i).

(3) În mod excepțional, Guvernul poate aproba participarea persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2) ca reprezentanți ai statului în adunarea generală a acționarilor ori ca membri în consiliul de administrație, în consiliul de supraveghere sau ai directoratului regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice ori ai societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta.

(la 31-08-2026, Alineatul (3) , Articolul 84 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 7. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(4) Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat și persoanele care îndeplinesc funcții asimilate acestora pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. Dispozițiile art. 462 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(la 31-08-2026, Alineatul (4) , Articolul 84 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 7. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Art. 85.

(1) Funcția de prefect și subprefect este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

(la 05-05-2017, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 85, Sectiunea a 3-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificată de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 87 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 02 mai 2017 )

a) calitatea de deputat sau senator;

b) funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București;

c) funcția de consilier local sau consilier județean;

d) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial;

e) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație, al consiliului de supraveghere ori al directoratului sau cenzor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

(la 31-08-2026, Litera e) , Alineatul (1) , Articolul 85 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificată de Punctul 8. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

f) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. e);

g) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. e);

h) funcția de manager, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

(la 31-08-2026, Litera h) , Alineatul (1) , Articolul 85 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificată de Punctul 8. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

i) calitatea de comerciant persoană fizică;

j) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

k) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

(2) Prefecții și subprefecții pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. Dispozițiile art. 462 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(la 31-08-2026, Alineatul (2) , Articolul 85 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 9. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Art. 86.

(1) Persoana care exercită una dintre funcțiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 poate renunța la funcția care atrage starea de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data depunerii jurământului sau, după caz, de la data numirii în funcție.

(2) În cazul în care în timpul exercitării funcției publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 apare unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, persoanele vizate au obligația ca în termen de 30 de zile de la apariția stării de incompatibilitate să ia măsuri pentru a înceta starea de incompatibilitate.

(3) Dacă persoanele care ocupă funcțiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 nu acționează pentru încetarea incompatibilității în termenul prevăzut la alin. (1) și (2), sancțiunea aplicabilă acestora este încetarea mandatului sau, după caz, eliberarea din funcție.

(4) Constatarea stării de incompatibilitate se face în condițiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.

(la 31-08-2026, Articolul 86 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 10. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Secţiunea a 4-aIncompatibilități privind aleșii locali

Art. 87.

(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

(la 05-05-2017, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 87, Sectiunea a 4-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificată de Punctul 4, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 87 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 02 mai 2017 )

a) Abrogată.

(la 10-06-2017, Litera a) din Alineatul (1), Articolul 87, Sectiunea a 4-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost abrogată de Punctul 1, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 128 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 07 iunie 2017 )

b) funcția de prefect sau subprefect;

c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;

d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație, al consiliului de supraveghere sau al directoratului ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație;

(la 31-08-2026, Litera d) , Alineatul (1) , Articolul 87 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificată de Punctul 11. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

e) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială;

f) Abrogată.

(la 10-06-2017, Litera f) din Alineatul (1), Articolul 87, Sectiunea a 4-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost abrogată de Punctul 3, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 128 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 07 iunie 2017 )

g) calitatea de comerciant persoană fizică;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) calitatea de deputat sau senator;

j) funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funcție asimilată acestora;

k) orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale.

(1^1) Activitatea desfășurată de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean, în calitate de membru al consiliului de administrație al unei entități economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație, la unitățile și instituțiile de învățământ de stat sau confesionale și la spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale nu este retribuită.

(la 10-06-2017, Articolul 87 din Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Punctul 4, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 128 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 07 iunie 2017 )

(2) Primării și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București nu pot deține, pe durata exercitării mandatului, funcția de consilier județean.

(3) Primării și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice.

Art. 88.

(1) Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

(la 05-05-2017, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 88, Sectiunea a 4-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificată de Punctul 5, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 87 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 02 mai 2017 )

a) funcția de primar;

(la 10-06-2017, Litera a) din Alineatul (1), Articolul 88, Sectiunea a 4-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificată de Punctul 5, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 128 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 07 iunie 2017 )

b) funcția de prefect sau subprefect;

c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al primarului ori în cadrul cancelariei prefectului, în cazul consilierului local, sau în aparatul de specialitate al consiliului județean ori în cadrul cancelariei prefectului din județul respectiv, în cazul consilierului județean.

(la 31-08-2026, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 88 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificată de Punctul 12. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes județean ori înființate sau aflate sub autoritatea consiliului județean sau la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deține participație, în cazul consilierului local, respectiv la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local, precum și la regiile autonome și societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă, cu excepția reprezentanților în adunarea generală a acționarilor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administrație ale unităților și instituțiilor de învățământ de stat sau confesionale și ale spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială respectivă deține participație, în cazul consilierului județean;

(la 10-06-2017, Litera d) din Alineatul (1), Articolul 88, Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificată de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 128 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 07 iunie 2017 )

e) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială de interes local ori la o societate comercială de interes național care își are sediul sau care deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectiva;

f) funcția de reprezentant al statului la o societate comercială care își are sediul ori care deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectiva;

g) calitatea de deputat sau senator;

h) funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora.

i) calitatea de consilier personal al primarului, în cazul consilierului local, respectiv calitatea de consilier personal al președintelui sau vicepreședintelui consiliului județean, în cazul consilierului județean;

(la 31-08-2026, Alineatul (1) , Articolul 88 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Punctul 13. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

j) funcția de administrator public al unității administrativ-teritoriale;

(la 31-08-2026, Alineatul (1) , Articolul 88 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Punctul 13. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

k) calitatea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul agenției pentru dezvoltare regională al cărei membru este unitatea administrativ-teritorială în care alesul local își exercită mandatul.

(la 31-08-2026, Alineatul (1) , Articolul 88 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Punctul 13. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(1^1) Activitatea desfășurată de consilierul local sau consilierul județean, în calitate de membru al consiliilor de administrație al unei entități economice din subordinea sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deține participație, la unitățile și instituțiile de învățământ de stat sau confesionale și la spitalele publice din rețeaua autorităților administrației publice locale sau a altor reprezentanți ai instituțiilor publice din subordinea unităților administrativ-teritoriale nu este retribuită.

(la 10-06-2017, Articolul 88 din Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Punctul 7, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 128 din 31 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 07 iunie 2017 )

(1^2) Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (1) lit. c), consilierul local care are încheiat un contract în condițiile prevăzute la art. 39 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de asistent personal al persoanei cu handicap grav.

(la 31-08-2026, Articolul 88 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Punctul 14. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(2) O persoană nu poate exercita în același timp un mandat de consilier local și un mandat de consilier județean.

Art. 89.

(1) Calitatea de ales local este incompatibilă și cu calitatea de acționar semnificativ la o societate comercială înființată de consiliul local, respectiv de consiliul județean.

(2) Incompatibilitatea exista și în situația în care soțul sau rudele de gradul I ale alesului local dețin calitatea de acționar semnificativ la unul dintre agenții economici prevăzuți la alin. (1).

(3) Prin acționar semnificativ se înțelege persoana care exercită drepturi aferente unor acțiuni care, cumulate, reprezintă cel puțin 10% din capitalul social sau îi conferă cel puțin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.

Art. 90.

(1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local.

Art. 91.

(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcție incompatibilă cu cea de ales local.

(1^1) Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate.

(la 12-04-2019, Articolul 91 din Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 59 din 8 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 09 aprilie 2019 )

(2) În cazul prevăzut la art. 89, incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local, soțul sau rudă de gradul I a acestuia devin acționari.

(3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 30 de zile de la numirea sau alegerea în această funcție.

(la 31-08-2026, Alineatul (3) , Articolul 91 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 15. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(4) În situația în care raportul de evaluare privind incompatibilitatea a rămas definitiv, mandatul alesului local încetează de drept înainte de termen. Constatarea încetării de drept a mandatului de ales local se face de către prefect prin ordin, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

(la 31-08-2026, Alineatul (4) , Articolul 91 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 15. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(5) Abrogat.

(la 31-08-2026, Alineatul (5) , Articolul 91 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost abrogat de Punctul 16. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(6) Abrogat.

(la 31-08-2026, Alineatul (6) , Articolul 91 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost abrogat de Punctul 16. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Art. 92.

(1) Încălcarea dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.

(2) Consilierii locali și consilierii județeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligația ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunțe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale.

(3) Încălcarea obligației prevăzute la alin. (2) atrage încetarea de drept a mandatului de ales local.

(4) Abrogat.

(la 31-08-2026, Alineatul (4) , Articolul 92 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost abrogat de Punctul 17. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(5) Abrogat.

(la 31-08-2026, Alineatul (5) , Articolul 92 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost abrogat de Punctul 17. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(6) Abrogat.

(la 31-08-2026, Alineatul (6) , Articolul 92 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost abrogat de Punctul 17. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Art. 93.

(1) Prevederile art. 90 se aplică și persoanelor încadrate în aparatul de specialitate al primarului sau al consiliului județean ori la regiile autonome aflate sub autoritatea consiliilor locale sau județene sau la societățile înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.

(2) Dispozițiile art. 90 alin. (2) se aplică și primarului, viceprimarului, președintelui și vicepreședintelui consiliului județean.

(3) Încălcarea de către persoanele prevăzute la alin. (1) a dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a raporturilor de muncă sau de serviciu.

(4) Constatarea încetării raporturilor de muncă sau de serviciu se face prin ordin sau dispoziție a conducătorilor autorităților publice sau ai agenților economici prevăzuți la alin. (1).

(la 31-08-2026, Articolul 93 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 18. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Art. 93^1.

Administratorului public i se aplică dispozițiile art. 76 și regimul incompatibilităților prevăzut în prezentul titlu pentru primari și viceprimari.

(la 31-08-2026, Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completată de Punctul 19. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Secţiunea a 5-aIncompatibilități privind funcționarii publici

Art. 94.

(1) Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau calități decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică.

(la 05-05-2017, Alineatul (1) din Articolul 94 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 6, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 87 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 02 mai 2017 )

(2) Funcționarii publici nu pot exercita alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:

a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice;

b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale;

c) în cadrul regiilor autonome, societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori în alte unități cu scop lucrativ din sectorul public;

d) în calitate de membru al unui grup de interes economic;

e) în cadrul organizațiilor internaționale, cu excepția situației în care funcționarul public exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituție publică, în condițiile expres prevăzute de actele normative în vigoare.

(la 31-08-2026, Alineatul (2) , Articolul 94 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 20. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(2^1) Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) și c), funcționarul public care:

a) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să reprezinte interesele statului în legătură cu activitățile desfășurate de operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condițiile rezultate din actele normative în vigoare;

b) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să participe în calitate de reprezentant al autorității ori instituției publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare;

c) exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituție publică, în condițiile expres prevăzute de actele normative în vigoare.

(la 01-01-2011, Alin. (2^1) al art. 94 a fost modificat de pct. 1 al art. 40, Cap. IV din LEGEA-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 28 decembrie 2010. )

d) exercită raporturi de serviciu cu timp parțial în cadrul autorităților administrației publice locale sau instituțiilor publice subordonate, după caz, potrivit art. 378^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

(la 25-02-2026, Alineatul (2^1) , Articolul 94 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )

(2^2) Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finanțat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum și din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile, cu excepția funcționarilor publici care exercită atribuții ca auditor sau atribuții de control asupra activității derulate în cadrul acesteia și a funcționarilor publici care fac parte din echipa de proiect, dar pentru care activitatea desfășurată în cadrul respectivei echipe generează o situație de conflict de interese cu funcția publică pe care o ocupă.

(la 01-01-2011, Alin. (2^2) al art. 94 a fost introdus de pct. 2 al art. 40, Cap. IV din LEGEA-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 28 decembrie 2010. )

(2^3) Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2), funcționarul public al cărui raport de serviciu este suspendat în condițiile prevăzute la art. 514 alin. (1) lit. k) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

(la 29-05-2023, Articolul 94 din Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Articolul III din LEGEA nr. 140 din 24 mai 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 461 din 26 mai 2023 )

(2^4) Prevederile alin. (2) lit. a) și c)-e) se aplică și în situația în care raportul de serviciu al funcționarului public este suspendat conform legii.

(la 31-08-2026, Articolul 94 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Punctul 21. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(3) Abrogat.

(la 22-11-2025, Alineatul (3) , Articolul 94 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost abrogat de Articolul VI din LEGEA nr. 189 din 19 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1065 din 19 noiembrie 2025 )

(4) Funcționarii publici nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătura cu funcția publică pe care o exercita.

(5) În situația prevăzută la alin. (2) lit. b), la încheierea mandatului demnitarului, funcționarul public este reîncadrat în funcția publică deținută sau într-o funcție similară.

Art. 95.

(1) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcționarii publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care șeful ierarhic direct are calitatea de demnitar.

(3) Persoanele care se află în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2) vor opta, în termen de 30 de zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunțarea la calitatea de demnitar.

(la 31-08-2026, Alineatul (3) , Articolul 95 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 22. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(4) Orice persoană poate sesiza existenta situațiilor prevăzute la alin. (1) sau (2).

(5) Constatarea situațiilor prevăzute la alin. (1) și (2) și neîndeplinirea obligației prevăzute la alin. (3) se face în condițiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.

(la 31-08-2026, Alineatul (5) , Articolul 95 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 22. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(6) Abrogat.

(la 31-08-2026, Alineatul (6) , Articolul 95 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost abrogat de Punctul 23. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Art. 96.

(1) Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special, potrivit fișei postului.

(la 01-01-2011, Alin. (1) al art. 96 a fost modificat de pct. 3 al art. 40, Cap. IV din LEGEA-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 28 decembrie 2010. )

(2) În situația funcționarilor publici care desfășoară activitățile prevăzute la alin. (1), documentele care alcătuiesc dosarul profesional sunt gestionate de către autoritatea sau instituția publică la care aceștia sunt numiți.

Art. 97.

(1) Funcționarul public poate candida pentru o funcție eligibilă sau poate fi numit într-o funcție de demnitate publică.

(2) Raportul de serviciu al funcționarului public se suspenda:

a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales;

b) până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit.

Art. 98.

(1) Funcționarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite.

(2) Funcționarilor publici le este interzis să fie membri ai organelor de conducere, administrare și control ale unui partid politic, atât la nivel național, cât și la nivel local.

(la 31-08-2026, Alineatul (2) , Articolul 98 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 24. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(3) Funcționarii publici care, potrivit legii, fac parte din categoria înalților funcționari publici nu pot fi membri ai unui partid politic, sub sancțiunea destituirii din funcția publică.

(4) Funcționarii publici pot face parte din birourile electorale.

(la 31-08-2026, Articolul 98 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Punctul 25. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Legea nr. 161/2003, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 161/2003”.