Tribonian›Legislație›Legea nr. 161/2003›Capitolul III — Incompatibilități›Art. 83

Legea nr. 161/2003

Art. 83.

Legea nr. 161/2003 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Cartea I — Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției › Titlul IV — Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice › Capitolul III — Incompatibilități › Secţiunea a 2-a — Incompatibilități privind calitatea de parlamentar

(1) Deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a prezentului titlu se afla în una dintre incompatibilitățile prevăzute de art. 81 și 82 va informa, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte.

(2) În termen de 60 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), deputatul sau senatorul va opta între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcții.

(3) După expirarea termenului prevăzut la alin. (2), dacă starea de incompatibilitate continua să existe, deputatul sau senatorul este considerat demisionat din funcția de deputat sau de senator. Demisia se aduce la cunoștința Camerei din care face parte parlamentarul. Hotărârea Camerei prin care se constată demisia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(4) Procedura de constatare a incompatibilității este cea prevăzută în Regulamentul Camerei Deputaților și în Regulamentul Senatului.

Articole la care trimite art. 83

Art. 83 Legea 161/2003, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Incompatibilități

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 83 din Legea nr. 161/2003”.