Tribonian›Legislație›Legea nr. 161/2003›Capitolul III — Incompatibilități›Art. 91

Legea nr. 161/2003

Art. 91.

Legea nr. 161/2003 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Cartea I — Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției › Titlul IV — Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice › Capitolul III — Incompatibilități › Secţiunea a 4-a — Incompatibilități privind aleșii locali

(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcție incompatibilă cu cea de ales local.

(1^1) Starea de incompatibilitate durează până la data încetării de drept a mandatului în care alesul local a exercitat o funcție sau o calitate incompatibilă cu aceasta sau până la data la care a încetat funcția sau calitatea care a determinat starea de incompatibilitate.

(la 12-04-2019, Articolul 91 din Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost completat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 59 din 8 aprilie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 09 aprilie 2019 )

(2) În cazul prevăzut la art. 89, incompatibilitatea cu calitatea de ales local intervine la data la care alesul local, soțul sau rudă de gradul I a acestuia devin acționari.

(3) Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 30 de zile de la numirea sau alegerea în această funcție.

(la 31-08-2026, Alineatul (3) , Articolul 91 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 15. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(4) În situația în care raportul de evaluare privind incompatibilitatea a rămas definitiv, mandatul alesului local încetează de drept înainte de termen. Constatarea încetării de drept a mandatului de ales local se face de către prefect prin ordin, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

(la 31-08-2026, Alineatul (4) , Articolul 91 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 15. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(5) Abrogat.

(la 31-08-2026, Alineatul (5) , Articolul 91 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost abrogat de Punctul 16. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(6) Abrogat.

(la 31-08-2026, Alineatul (6) , Articolul 91 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost abrogat de Punctul 16. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Decizii CCR și ÎCCJ la art. 91

  • ÎCCJDecizie de admitere: RIL nr. 1/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 277 din 19 martie 2021:

Note

  • NotăÎn interpretarea dispozițiilor art. 160 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare [art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare], art. 91 alin. (1^1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, și art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, intervine încetarea de drept a mandatului de primar, chiar dacă acesta este ulterior mandatului în cursul căruia a fost constatată starea de incompatibilitate printr-un raport de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, a cărui legalitate a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească, rămasă definitivă.

Articole la care trimite art. 91

Art. 91 Legea 161/2003, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Incompatibilități

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 91 din Legea nr. 161/2003”.