Tribonian›Legislație›Legea nr. 161/2003›Capitolul III — Incompatibilități›Art. 84

Legea nr. 161/2003

Art. 84.

Legea nr. 161/2003 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Cartea I — Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției › Titlul IV — Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice › Capitolul III — Incompatibilități › Secţiunea a 3-a — Incompatibilități privind funcția de membru al Guvernului și alte funcții publice de autoritate din administrația publică centrală și locală

(1) Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:

(la 05-05-2017, Partea introductivă a Alineatului (1) din Articolul 84, Sectiunea a 3-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I a fost modificată de Punctul 2, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 87 din 28 aprilie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 313 din 02 mai 2017 )

a) orice alta funcție publică de autoritate, cu excepția celei de deputat sau de senator ori a altor situații prevăzute de Constituție;

b) o funcție de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizațiilor cu scop comercial;

c) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau cenzor la societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

(la 31-08-2026, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 84 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificată de Punctul 6. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

d) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la lit. c);

e) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la lit. c);

f) funcția de manager, director, membru al consiliului de supraveghere, membru al directoratului sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

(la 31-08-2026, Litera f) , Alineatul (1) , Articolul 84 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificată de Punctul 6. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

g) calitatea de comerciant persoană fizică;

h) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

i) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

(2) Funcția de secretar de stat, funcția de subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcții publice de autoritate, precum și cu exercitarea funcțiilor prevăzute la alin. (1) lit. b)-i).

(3) În mod excepțional, Guvernul poate aproba participarea persoanelor prevăzute la alin. (1) și (2) ca reprezentanți ai statului în adunarea generală a acționarilor ori ca membri în consiliul de administrație, în consiliul de supraveghere sau ai directoratului regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice ori ai societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare sau, după caz, reasigurare și cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta.

(la 31-08-2026, Alineatul (3) , Articolul 84 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 7. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

(4) Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat și persoanele care îndeplinesc funcții asimilate acestora pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. Dispozițiile art. 462 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(la 31-08-2026, Alineatul (4) , Articolul 84 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 7. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )

Art. 84 Legea 161/2003, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Incompatibilități

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 84 din Legea nr. 161/2003”.