Art. 86.
Legea nr. 161/2003 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Cartea I — Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției › Titlul IV — Conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice › Capitolul III — Incompatibilități › Secţiunea a 3-a — Incompatibilități privind funcția de membru al Guvernului și alte funcții publice de autoritate din administrația publică centrală și locală
(1) Persoana care exercită una dintre funcțiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 poate renunța la funcția care atrage starea de incompatibilitate în termen de 15 zile de la data depunerii jurământului sau, după caz, de la data numirii în funcție.
(2) În cazul în care în timpul exercitării funcției publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 apare unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege, persoanele vizate au obligația ca în termen de 30 de zile de la apariția stării de incompatibilitate să ia măsuri pentru a înceta starea de incompatibilitate.
(3) Dacă persoanele care ocupă funcțiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 și 85 nu acționează pentru încetarea incompatibilității în termenul prevăzut la alin. (1) și (2), sancțiunea aplicabilă acestora este încetarea mandatului sau, după caz, eliberarea din funcție.
(4) Constatarea stării de incompatibilitate se face în condițiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările și completările ulterioare.
(la 31-08-2026, Articolul 86 , Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV , Cartea I a fost modificat de Punctul 10. , Articolul III din LEGEA nr. 180 din 28 august 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 28 august 2026 )
Articole la care trimite art. 86
Capitolul III — Incompatibilități
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 86 din Legea nr. 161/2003”.