Tribonian›Legislație›Legea nr. 76/2012 – punerea în aplicare a Codului de procedură civilă›Titlul IV — Modificarea şi completarea unor legi speciale›Art. 54

Legea nr. 76/2012 – punerea în aplicare a Codului de procedură civilă

Art. 54.

Legea nr. 76/2012 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul IV — Modificarea şi completarea unor legi speciale

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 4

Excepţia de nelegalitate

(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.

(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege."

2. La articolul 10, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 10

(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

3. La articolul 10, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:

"(1^1) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

4. La articolul 20, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(3) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă. În cazul în care judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanţa de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond."

5. La articolul 21, alineatul (1) se abrogă.

6. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 22

Titlul executoriu

Hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate potrivit prezentei legi sunt titluri executorii."

7. La articolul 24, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalităţi, în condiţiile art. 894 din Codul de procedură civilă."

8. La articolul 24, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

"(2^1) Dispoziţiile Codului de procedură civilă privind executarea silită rămân aplicabile."

9. La articolul 28, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 28

(1) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil şi cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte."

Articole la care trimite art. 54

Art. 54 Legea 76/2012, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Titlul IV — Modificarea şi completarea unor legi speciale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 54 din Legea nr. 76/2012”.