Art. 48.
Legea nr. 76/2012 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul IV — Modificarea şi completarea unor legi speciale
Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 16, alineatul (5) va avea următorul cuprins:
"(5) Împotriva soluţiei date de primar se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. Contestaţia se soluţionează în termen de cel mult 3 zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea. Hotărârea judecătorească este definitivă şi se comunică persoanei interesate şi primarului în termen de 24 de ore de la pronunţare."
2. La articolul 31, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) În judeţele în care se organizează alegeri parţiale într-o singură circumscripţie electorală nu se mai constituie un birou electoral judeţean, soluţionarea sesizărilor prevăzute la art. 37 alin. (1) lit. h) făcându-se de judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripţia electorală respectivă. Judecătoria se pronunţă în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea sesizărilor şi contestaţiilor. Hotărârea este definitivă."
3. La articolul 39, alineatul (3) va avea următorul cuprins:
"(3) Hotărârea pronunţată este definitivă şi se comunică, în cazul preşedintelui biroului electoral şi al locţiitorului acestuia, în termen de 24 de ore, preşedintelui tribunalului care, în cazul admiterii contestaţiei, procedează la o nouă desemnare."
4. La articolul 52, alineatele (4), (6) şi (7) vor avea următorul cuprins:
"(4) Contestaţia şi, dacă este cazul, cererea de apel se depun la instanţa competentă să le soluţioneze, sub sancţiunea nulităţii
......................................................................
(6) Împotriva hotărârii date în contestaţie se poate face apel în termen de 24 de ore de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. Apelul se soluţionează în termen de 24 de ore de la înregistrare.
(7) Hotărârea pronunţată în apel este definitivă."
5. La articolul 121, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Împotriva hotărârilor definitive, pronunţate de instanţele judecătoreşti potrivit prezentei legi, nu există cale de atac."
Articole la care trimite art. 48
Titlul IV — Modificarea şi completarea unor legi speciale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 48 din Legea nr. 76/2012”.