Tribonian›Legislație›Legea nr. 76/2012 – punerea în aplicare a Codului de procedură civilă›Titlul IV — Modificarea şi completarea unor legi speciale›Art. 45

Legea nr. 76/2012 – punerea în aplicare a Codului de procedură civilă

Art. 45.

Legea nr. 76/2012 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul IV — Modificarea şi completarea unor legi speciale

Legea partidelor politice nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17 ianuarie 2003, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 21, alineatele (2)-(4) vor avea următorul cuprins:

"(2) Împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti pot face apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 5 zile de la comunicare, persoanele prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a), Ministerul Public sau persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2).

(3) Curtea de Apel Bucureşti va examina apelul în şedinţă publică, în termen de cel mult 15 zile de la înregistrarea acestuia.

(4) Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă."

2. Articolul 22 va avea următorul cuprins:

"Art. 22

Partidul politic dobândeşte personalitate juridică de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei privind admiterea cererii de înregistrare."

3. La articolul 26, alineatele (3)-(5) vor avea următorul cuprins:

"(3) Împotriva hotărârii Tribunalului Bucureşti, partea interesată poate face apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 5 zile de la data comunicării hotărârii.

(4) Curtea de Apel Bucureşti se pronunţă prin hotărâre definitivă în termen de 15 zile de la înregistrarea apelului.

(5) Hotărârea definitivă de admitere a modificării statutului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a."

4. La articolul 37, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Reorganizarea poate consta în fuziune, prin absorbţie sau contopire, ori în divizare, totală sau parţială."

5. Articolul 38 va avea următorul cuprins:

"Art. 38

(1) Fuziunea a două sau mai multe partide legal constituite se realizează prin aprobarea protocolului de fuziune de către organele supreme de decizie ale fiecărui partid, prevăzute la art. 14, în cadrul şedinţei comune a acestora.

(2) În protocolul de fuziune se vor menţiona, în mod expres, modalităţile de transfer ale sumelor, bunurilor şi contractelor deţinute de partidele care fuzionează, precum şi procedura de garantare a continuităţii vechimii în partid a membrilor partidelor politice care fuzionează.

(3) În protocolul de fuziune se stabileşte caracterul acesteia: prin absorbţie sau prin contopire."

6. La articolul 39, alineatele (1) şi (2) vor avea următorul cuprins:

"Art. 39

(1) În situaţia fuziunii prin absorbţie, unul dintre partidele politice îşi păstrează personalitatea juridică, subrogându-se în drepturile şi obligaţiile partidelor absorbite care îşi încetează activitatea, inclusiv prin cumularea subvenţiilor acestora. În protocolul de fuziune se va preciza care partid îşi păstrează personalitatea juridică, având drept consecinţă păstrarea denumirii integrale, a denumirii prescurtate, a semnului permanent şi electoral, precum şi a programului politic.

(2) Protocolul de fuziune şi, dacă este cazul, modificările la statutul partidului care îşi păstrează personalitatea juridică se comunică, în termen de 10 zile de la adoptarea acestora, Tribunalului Bucureşti, urmându-se procedura prevăzută la art. 25 şi 26."

7. La articolul 40, alineatele (1), (3) şi (4) vor avea următorul cuprins:

"Art. 40

(1) În urma fuziunii prin contopire a unor partide politice rezultă un partid politic nou, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile partidelor politice care au fuzionat şi care, în termen de 10 zile, trebuie să se conformeze prevederilor art. 18, cu excepţia depunerii listei semnăturilor de susţinere

........................................................................

(3) Tribunalul Bucureşti va examina documentele depuse de partidul politic nou-format din fuziunea prin contopire, potrivit prevederilor art. 20-22.

(4) Ca urmare a hotărârii definitive a instanţei de înregistrare a noului partid rezultat din fuziunea prin contopire, acesta va fi înscris în Registrul partidelor politice, iar partidele care au procedat la comasare vor fi radiate."

Articole la care trimite art. 45

Art. 45 Legea 76/2012, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Titlul IV — Modificarea şi completarea unor legi speciale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 45 din Legea nr. 76/2012”.