Tribonian›Legislație›Legea nr. 199/2023 – învăţământului superior›Capitolul V — Evaluarea calității activităților cadrelor didactice›Art. 214

Legea nr. 199/2023 – învăţământului superior

Art. 214.

Legea nr. 199/2023 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Titlul III — Statutul personalului din învățământul superior › Capitolul V — Evaluarea calității activităților cadrelor didactice

(1) Rezultatele și performanțele personalului didactic și de cercetare dintr-o instituție de învățământ superior sunt evaluate periodic, la intervale de maximum 5 ani. Această evaluare se face în conformitate cu o metodologie aprobată și aplicată de senatul universitar, care ia în considerare, în primul rând, activitățile didactice și de cercetare și participarea la proiecte de cercetare, în domeniul educației și formării profesionale sau de dezvoltare instituțională câștigate în cadrul unor competiții naționale sau internaționale, precum și alte activități.

(2) Instituția de învățământ superior are obligativitatea organizării procesului de evaluare semestrială de către studenți a prestației cadrelor didactice. Rezultatele statistice ale evaluărilor sunt informații publice.

(3) Salarizarea personalului didactic și de cercetare se face prin raportare la funcția didactică/de cercetare și în funcție de rezultatele și performanțele acestuia, conform legii.

(4) Contractele individuale de muncă ale personalului didactic și de cercetare includ asumarea de către angajat a unor standarde minimale ale rezultatelor activităților didactice și de cercetare, aprobate de senatul universitar, la propunerea consiliului de administrație, și clauze privind sancționarea angajatului, în condițiile neîndeplinirii acestor standarde minimale, în conformitate cu legislația în vigoare.

Art. 214 Legea 199/2023, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul V — Evaluarea calității activităților cadrelor didactice

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 214 din Legea nr. 199/2023”.