Tribonian›Legislație›Legea nr. 199/2023 – învăţământului superior›Capitolul II — Funcțiile didactice și de cercetare și ocuparea posturilor

Legea nr. 199/2023 – învăţământului superior

Titlul III — Statutul personalului din învățământul superior

Capitolul IIFuncțiile didactice și de cercetare și ocuparea posturilor

Art. 200.

(1) În instituțiile de învățământ superior, funcțiile didactice sunt:

a) asistent universitar;

b) lector universitar/șef de lucrări universitar;

c) conferențiar universitar;

d) profesor universitar.

(2) În instituțiile de învățământ superior, funcțiile de cercetare sunt:

a) asistent de cercetare;

b) cercetător științific;

c) cercetător științific gradul III;

d) cercetător științific gradul II;

e) cercetător științific gradul I.

(3) Echivalența funcțiilor din cercetare cu funcțiile didactice operează în ambele sensuri, numai cu aprobarea senatului universitar, și este următoarea:

a) cercetător științific se echivalează cu asistent universitar, pentru persoanele care dețin o diplomă de doctor;

b) cercetător științific gradul III se echivalează cu lector universitar/șef de lucrări;

c) cercetător științific gradul II se echivalează cu conferențiar universitar;

d) cercetător științific gradul I se echivalează cu profesor universitar.

(4) În instituțiile de învățământ superior poate funcționa personal didactic asociat, pentru funcțiile didactice prevăzute la alin. (1), și personal de cercetare asociat, pentru funcțiile de cercetare prevăzute la alin. (2).

(5) În învățământul superior militar, de informații, de ordine publică și de securitate națională pot funcționa instructori asociați, pentru categoriile prevăzute la art. 83 alin. (9), în condițiile stabilite prin ordine și instrucțiuni proprii.

Art. 201.

(1) Metodologia-cadru de concurs pentru ocuparea posturilor vacante va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației.

(2) Metodologia-cadru va stabili, pentru fiecare funcție didactică sau de cercetare, cerințele minime pentru prezentarea la concurs, cu referire la standardele minimale stabilite în conformitate cu art. 156 alin. (1) lit. a), modul de organizare și de desfășurare a concursului, de soluționare a contestațiilor, conflictele de interese și incompatibilitățile, în vederea asigurării calității, a respectării eticii și deontologiei universitare și a legislației în vigoare.

(3) Instituțiile de învățământ superior au obligația să respecte metodologia-cadru prevăzută la alin. (1) și să publice toate posturile scoase la concurs, însoțite de programa aferentă concursului, cu cel puțin două luni înainte de concurs. Publicarea posturilor scoase la concurs se face cel puțin pe site-ul web propriu și pe un site web specializat, administrat de Ministerul Educației.

(4) Se interzice ocuparea concomitentă de către soți, afini și rude până la gradul al III-lea inclusiv a funcțiilor prin care fiecare se află față de celălalt într-o poziție directă de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională direct, la orice nivel, în aceeași instituție de învățământ superior.

(5) Încălcarea prevederilor alin. (3) și (4) duce la invalidarea concursului și la sancționarea celor vinovați pe baza metodologiei-cadru prevăzute la alin. (1).

(6) Ocuparea posturilor didactice, evaluarea, motivarea, formarea continuă și concedierea personalului didactic și de cercetare sunt de competența instituțiilor de învățământ superior, în baza legislației în vigoare, a metodologiei-cadru prevăzute la alin. (1) și a cartei universitare.

(7) Nu pot ocupa o funcție didactică în învățământul superior persoanele condamnate penal definitiv pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni pentru care nu a intervenit reabilitarea.

(8) În vederea ocupării unui post sau în termen de 2 ani de la ocuparea acestuia, personalul didactic din învățământul superior parcurge un program universitar de formare psihopedagogică pentru învățământul superior, de 30 de credite de studii transferabile ECTS/SECT.

Art. 202.

(1) Angajarea pe un post didactic sau de cercetare se face pe perioadă nedeterminată sau determinată. Angajarea pe perioadă nedeterminată, pe orice funcție didactică sau de cercetare, este posibilă numai prin concurs public, organizat de instituția de învățământ superior.

(2) La concursul pentru un post didactic sau de cercetare pot participa cetățeni români ori străini, fără nicio discriminare, în condițiile legii.

(3) Prin excepție de la prevederile legislației muncii, durata unei perioade determinate este de maximum 4 ani.

(4) Studenții-doctoranzi pot fi angajați pe o perioadă determinată de maximum 6 ani.

(5) Contractul de angajare pe perioadă determinată încheiat între instituția de învățământ și membri ai personalului didactic și de cercetare în urma unui concurs poate fi reînnoit, în funcție de rezultatele profesionale personale, evaluate pe baza criteriilor adoptate de senatul universitar, precum și în funcție de nevoile de angajare și de resursele financiare ale instituției, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(6) Prin derogare de la prevederile art. 16 alin. (10^6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, angajarea pentru participarea la proiecte de cercetare în domeniul educației și formării profesionale sau în proiecte naționale/europene/internaționale se poate face pe perioadă determinată, fără parcurgerea altor formalități prealabile și/sau procese de selecție, pentru personalul nominalizat în listele de personal ca membri în echipa proiectului, precum și pentru personalul instituției de învățământ superior. În cazul personalului din instituția de învățământ superior, angajarea în cadrul unui proiect se realizează în baza deciziei rectorului, prin încheierea unui contract individual de muncă, fără afectarea normei de bază a angajatului. Salariul va fi acordat în limita fondurilor disponibile, conform prevederilor din contractul de finanțare/regulilor finanțatorului.

(la 16-07-2026, Alineatul (6) , Articolul 202 , Capitolul II , Titlul III a fost modificat de Punctul 2. , ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 133 din 13 iulie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 574 din 13 iulie 2026 )

(7) În raport cu necesitățile beneficiarilor și cele academice proprii, consiliul de administrație aprobă, pe o durată determinată, invitarea în cadrul instituției de învățământ superior a unor cadre didactice universitare, instructori militari, instructori de informații, instructori de ordine publică și a altor specialiști cu valoare recunoscută în domeniu, din țară sau din străinătate, în calitate de cadre didactice universitare asociate invitate. Remunerarea cadrelor didactice universitare din străinătate se poate face cu o sumă forfetară brută, care să acopere atât tarifele de predare, stabilite conform tarifelor reglementate de instituția de învățământ de proveniență, cât și alocațiile de transport și cazare.

(8) Angajarea specialiștilor cu valoare științifică și profesională recunoscută în domeniu, din țară sau din străinătate, care nu dețin diploma de doctor, în calitate de cadre didactice asociate invitate, se avizează de către consiliul departamentului și se aprobă de consiliul de administrație. Angajarea și încadrarea acestor specialiști se realizează pe baza unei metodologii proprii aprobate de senatul universitar.

(9) Acolo unde este cazul, obținerea permisului de muncă este în sarcina instituției de învățământ superior angajatoare.

(10) În departamente, în școli doctorale, în institute de cercetare, în centre de cercetare și microproducție sau în alte unități poate funcționa, pe posturi distincte, și personal de cercetare, personal de cercetare asociat, inclusiv studenți din cele 3 cicluri, precum și alte categorii de personal, potrivit legii.

(11) Senatul universitar poate echivala calitatea de profesor universitar pentru specialiștii de prestigiu care dețin această calitate, precum și calitatea de conducător de doctorat, dobândite în una dintre instituțiile de învățământ superior dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din lume, conform listei aprobate de Ministerul Educației, prin ordin al ministrului educației.

Art. 203.

(1) Posturile didactice rezervate, vacante ori temporar vacante sunt acoperite cu prioritate de personalul didactic titular al instituției ori de personalul didactic asociat, prin plata cu ora, conform prezentei legi.

(2) Funcțiile și gradele de cercetător științific în rețeaua învățământului superior se obțin potrivit reglementărilor legale în vigoare.

Art. 204.

(1) În baza metodologiei-cadru prevăzute la art. 201 alin. (1) și a legislației în vigoare, instituțiile de învățământ superior își stabilesc metodologia proprie de ocupare a funcțiilor didactice și de cercetare, care se aprobă de senatul universitar.

(2) Metodologia proprie menționată la alin. (1) nu poate face referire la vechime și nu poate conține prevederi discriminatorii referitoare la persoanele din afara instituției sau țării față de persoanele din instituție ori din țară. Instituțiile de învățământ superior pot stabili standarde minimale suplimentare de prezentare la concurs, în plus față de standardele minimale stabilite în conformitate cu art. 156 alin. (1) lit. a).

(3) Rezultatele concursurilor se aprobă de senatul universitar, iar încadrarea pe post se face începând cu prima zi a semestrului următor concursului.

Art. 205.

(1) Directorii departamentelor, decanii facultăților și rectorul răspund în fața senatului universitar pentru buna desfășurare a concursurilor de ocupare a posturilor, în condițiile respectării normelor de calitate, de etică și deontologie universitară și a legislației în vigoare.

(2) În condițiile constatării unor nereguli, senatul universitar poate aplica sancțiuni specificate în metodologia proprie, putând fi dispusă inclusiv demiterea directorilor de departamente și a decanilor, la propunerea justificată a consiliului de administrație, sau a rectorului ori din oficiu, cu avizul acestora.

(3) În cazul constatării nerespectării prevederilor legale în procedura de ocupare a posturilor didactice și de cercetare, Ministerul Educației poate aplica sancțiuni prevăzute de prezenta lege, pe baza unui raport întocmit de CNATDCU.

(4) În cazul în care instanțele de judecată constată încălcarea procedurilor de desfășurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare din instituțiile de învățământ superior, concursul se anulează și se reia.

Art. 206.

(1) Pentru ocuparea funcției didactice de asistent universitar este necesar ca persoana să dețină o diplomă de doctor sau să fie înmatriculată la un program de studii doctorale, fără depășirea perioadei maxime de studii, care include prelungirile admisibile conform legii. De asemenea, este necesară și îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcției, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiții de vechime, conform legii.

(2) Condițiile minimale pentru ocuparea funcției didactice de lector universitar/șef de lucrări universitar sunt următoarele:

a) deținerea diplomei de doctor;

b) îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcției, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiții de vechime, conform legii.

(3) Condițiile pentru ocuparea funcției didactice de conferențiar universitar sunt următoarele:

a) deținerea diplomei de doctor;

b) îndeplinirea standardelor minimale pentru ocuparea funcției de conferențiar universitar, standarde aprobate conform art. 156;

c) îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcției, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiții de vechime, conform legii.

(4) Condițiile pentru ocuparea funcției didactice de profesor universitar sunt următoarele:

a) deținerea diplomei de doctor;

b) deținerea atestatului de abilitare;

c) îndeplinirea standardelor minimale pentru ocuparea funcției de profesor universitar, standarde aprobate conform art. 156;

d) îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcției, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiții de vechime, conform legii.

(5) În instituțiile de învățământ superior, suplimentar față de alte condiții stabilite de lege, funcția de asistent de cercetare științifică poate fi ocupată numai de persoane care sunt studenți-doctoranzi sau care dețin diploma de doctor.

(6) În instituțiile de învățământ superior, suplimentar față de alte condiții stabilite de lege, funcțiile de cercetător științific CS, CS III, CS II și CS I pot fi ocupate numai de persoane care dețin diploma de doctor.

(7) În învățământul superior medical, candidații la concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar trebuie să aibă cel puțin titlul de medic rezident/medic stomatolog rezident. Fac excepție posturile de la disciplinele care nu au corespondent în rețeaua Ministerului Sănătății și cele de la disciplinele preclinice.

(8) În învățământul superior medical‚ candidații la concursul pentru ocuparea posturilor de șef de lucrări trebuie să aibă și titlul de medic specialist/medic stomatolog specialist‚ iar candidații la concursul pentru ocuparea posturilor de conferențiar sau de profesor universitar trebuie să aibă și titlul de medic primar/medic stomatolog primar. Fac excepție posturile de la disciplinele care nu au corespondent în rețeaua Ministerului Sănătății și cele de la disciplinele preclinice.

Legea nr. 199/2023 – învăţământului superior, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 199/2023”.