Tribonian›Legislație›Legea nr. 199/2023 – învăţământului superior›Capitolul IV — Statele de funcții și norma universitară›Art. 210

Legea nr. 199/2023 – învăţământului superior

Art. 210.

Legea nr. 199/2023 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Titlul III — Statutul personalului din învățământul superior › Capitolul IV — Statele de funcții și norma universitară

(1) Statele de funcții ale personalului universitar se întocmesc anual, prin stabilirea de norme universitare, înainte de începerea fiecărui an universitar, și nu se pot modifica în timpul anului universitar.

(2) Funcțiile universitare și numărul posturilor se stabilesc ținând seama de:

a) planurile de învățământ;

b) formațiunile de studiu;

c) normele universitare.

(3) În statul de funcții sunt înscrise, în ordine ierarhică, posturile universitare ocupate sau vacante, specificându-se funcțiile didactice și de cercetare corespunzătoare și numărul săptămânal de ore convenționale repartizate pe activități prevăzute la art. 211 alin. (1) și (2).

(4) Statele de funcții se întocmesc la nivelul departamentelor sau al școlilor doctorale, prin consultarea membrilor acestora. La departamentele cu discipline la mai multe facultăți, statele de funcții se completează pe baza notelor de comandă, avizate de conducerea instituției de învățământ superior.

(5) Statul de funcții al personalului universitar se avizează de consiliul facultății sau, după caz, de consiliul școlii doctorale, respectiv de către rectorul instituției de învățământ superior și se aprobă de senatul universitar.

(6) Numărul posturilor pentru personalul didactic auxiliar și pentru personalul administrativ se stabilește de senatul universitar, la propunerea rectorului, în funcție de bugetul și specificul instituției, al facultății, al programului de studii, al departamentului sau al școlii doctorale și în funcție de structura tehnico-administrativă.

Articole la care trimite art. 210

Art. 210 Legea 199/2023, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Statele de funcții și norma universitară

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 210 din Legea nr. 199/2023”.