Tribonian›Legislație›Legea nr. 199/2023 – învăţământului superior›Capitolul XIV — Promovarea calității și excelenței în învățământul superior și în cercetarea științifică›Art. 114

Legea nr. 199/2023 – învăţământului superior

Art. 114.

Legea nr. 199/2023 · forma consolidată la zi, verificată la 14 octombrie 2026
Titlul I — Învățământul superior › Capitolul XIV — Promovarea calității și excelenței în învățământul superior și în cercetarea științifică › Secţiunea 1 — Dispoziții generale

(1) Pentru promovarea calității și creșterea eficacității și a relevanței sistemului de învățământ superior, pentru creșterea vizibilității internaționale, precum și pentru concentrarea și utilizarea eficientă a resurselor, instituțiile de învățământ superior de stat, particulare și confesional particulare pot:

a) să se constituie în consorții universitare, potrivit legii;

b) să fuzioneze într-o singură instituție de învățământ superior cu personalitate juridică;

c) să se constituie în consorții de învățământ dual, potrivit legii;

d) să participe în consorții de tipul universităților europene sau centrelor europene de excelență în formare profesională, cu statut conform reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.

(2) Ministerul Educației alocă resurse financiare consorțiilor sau instituțiilor de învățământ superior fuzionate, conform unei metodologii aprobate în acest sens prin ordin al ministrului educației, la propunerea Comisiei Naționale pentru Finanțarea Învățământului Superior, denumită în continuare CNFIS .

(3) Fuziunea prin comasare sau prin absorbție a instituțiilor de învățământ superior de stat se face, de regulă, ținând cont de proximitatea geografică.

Art. 114 Legea 199/2023, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul XIV — Promovarea calității și excelenței în învățământul superior și în cercetarea științifică

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 114 din Legea nr. 199/2023”.