Tribonian›Legislație›Legea nr. 161/2003›Titlul II — Asigurarea transparenței și stabilității în mediul de afaceri›Art. 145^1

Legea nr. 161/2003

Art. 145^1.

Legea nr. 161/2003 · art. 145^1 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Cartea II — Modificarea unor reglementări în scopul prevenirii și combaterii corupției › Titlul II — Asigurarea transparenței și stabilității în mediul de afaceri

(1) Dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel și sub rezerva dispozițiilor art. 145, sub sancțiunea nulității, administratorul va putea înstrăina, respectiv dobândi bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societății, numai după obținerea aprobării adunării generale extraordinare, în condițiile prevăzute la art. 112.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și operațiunilor de închiriere sau leasing.

(3) Valoarea prevăzută la alin. (1) se va calcula prin raportare la situația financiară aprobată pentru anul financiar precedent celui în care are loc operațiunea ori, după caz, la valoarea capitalului social subscris, dacă o asemenea situație financiară nu a fost încă prezentată și aprobată.

(4) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile și operațiunilor în care una dintre părți este soțul administratorului ori rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operațiunea este încheiată cu o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menționate este administrator sau director ori deține, singura sau împreună, o cotă de cel puțin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu excepția cazului în care una dintre societățile comerciale respective este filiala celeilalte.

Articole la care trimite art. 145^1

Art. 145^1 Legea 161/2003, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Titlul II — Asigurarea transparenței și stabilității în mediul de afaceri

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 145^1 din Legea nr. 161/2003”.