Art. 124.
Legea nr. 161/2003 · forma consolidată la zi, verificată la 15 octombrie 2026
Cartea I — Reglementări generale pentru prevenirea și combaterea corupției › Titlul V — Grupurile de interes economic › Capitolul I — Grupurile de interes economic › Secţiunea a 2-a — Constituirea grupului de interes economic
(1) La autentificarea actului constitutiv se va prezenta dovada eliberată de oficiul registrului comerțului privind disponibilitatea firmei și a emblemei. Se va prezenta, de asemenea, dovada că grupul are, în baza unor acte legale, un sediu la adresa indicată.
(2) Sediul grupului trebuie stabilit:
a) fie la locul în care se afla administrația centrală a grupului;
b) fie la locul în care se afla administrația centrală a unuia dintre membrii grupului sau, în cazul unei persoane fizice, activitatea principala a acesteia, dacă grupul exercita o activitate în locul menționat.
(3) La sediul indicat de grup vor putea funcționa mai multe persoane juridice, dacă cel puțin o persoană este, în condițiile legii, asociat sau membru în fiecare dintre aceste persoane juridice.
(4) Notarul public va refuza autentificarea actului constitutiv, dacă din documentația prezentată nu rezultă că sunt îndeplinite condițiile legale.
Capitolul I — Grupurile de interes economic
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 124 din Legea nr. 161/2003”.