Tribonian›Legislație›OUG nr. 194/2002 – regimul străinilor›Capitolul IV›Art. 80^1

OUG nr. 194/2002 – regimul străinilor

Art. 80^1. Tratamentul egal

OUG nr. 194/2002 · art. 80^1 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul IV › Secţiunea a 4-a — Integrarea în viața economică, culturală și socială a străinilor

(1) Străinii, titulari ai dreptului de ședere pe termen lung, beneficiază, în condițiile legii, de tratament egal cu cetățenii români în ceea ce privește:

a) accesul la piața muncii, inclusiv în privința condițiilor de angajare și de muncă, la activități economice în mod independent și la activități profesionale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legislației speciale privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu condiția ca activitatea desfășurată să nu presupună, chiar și ocazional, exercitarea unor prerogative ale autorității publice;

b) accesul la toate formele și nivelurile de învățământ și de pregătire profesională, inclusiv la acordarea burselor de studiu;

c) echivalarea studiilor și recunoașterea diplomelor, a certificatelor, a atestatelor de competență și a calificărilor profesionale, în conformitate cu reglementările în vigoare;

d) securitatea socială, asistența și protecția socială;

e) asistența de sănătate publică;

f) deduceri de impozit pe venitul global și scutiri de taxe;

g) accesul la bunuri și servicii publice, inclusiv obținerea de locuințe;

h) libertatea de asociere, afiliere și apartenență la o organizație sindicală sau profesională.

(2) Drepturile beneficiarilor protecției internaționale în România prevăzute de Legea nr. 122/2006, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi limitate ca urmare a obținerii dreptului de ședere pe termen lung de către aceștia.

(3) Străinii titulari ai unui drept de ședere temporară, încadrați în muncă, șomeri înregistrați sau cercetători, beneficiază, în condițiile legii, de tratament egal cu cetățenii români în ceea ce privește:

(la 10-11-2018, Partea introductivă a alineatului (3) din Articolul 80^1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 54, Articolul I din LEGEA nr. 247 din 5 noiembrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 941 din 07 noiembrie 2018 )

a) condițiile de muncă, inclusiv în ceea ce privește salarizarea și măsurile de protecție împotriva concedierii sau a altor tratamente defavorabile din partea angajatorului, plățile restante care urmează a fi efectuate de către angajatori, referitoare la eventualele remunerații restante, precum și cerințele în materie de securitate și sănătate în muncă;

b) accesul la toate formele și nivelurile de învățământ și de pregătire profesională, inclusiv la acordarea burselor de studiu;

c) echivalarea studiilor și recunoașterea diplomelor, a certificatelor, a atestatelor de competență și a calificărilor profesionale, în conformitate cu reglementările în vigoare;

d) securitatea socială;

e) asistența și protecția socială;

f) asistența de sănătate publică;

g) deduceri de impozit pe venitul global și scutiri de taxe;

h) accesul la bunuri și servicii publice, inclusiv obținerea de locuințe;

i) dreptul la grevă și la acțiuni colective, libertatea de asociere, afiliere și apartenență la o organizație sindicală sau profesională, inclusiv în ceea ce privește drepturile și avantajele conferite de astfel de organizații, legate de exercitarea dreptului de negociere colectivă și de aplicarea contractelor colective de muncă încheiate;

(la 27-04-2026, Litera i) , Articolul 80^1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul IV a fost modificată de Punctul 56. , Articolul 45 , Titlul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 23 aprilie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 27 aprilie 2026 )

j) serviciile oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă.

(la 03-09-2016, Alin. (3) al art. 80^1 a fost modificat de pct. 21 al art. II din ORDONANȚA nr. 25 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 31 august 2016. )

(4) Prevederile alin. (3) lit. e) nu se aplică în cazul străinilor titulari ai dreptului de ședere temporară în scop de muncă, obținut în calitate de lucrători sezonieri, sau titulari ai dreptului de ședere temporară în scop de detașare.

(la 27-04-2026, Alineatul (4) , Articolul 80^1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 57. , Articolul 45 , Titlul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 32 din 23 aprilie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 27 aprilie 2026 )

(5) Străinii care au fost încadrați în muncă pe teritoriul României sau urmașii acestora beneficiază de dreptul la pensie pentru limită de vârstă, invaliditate sau deces, chiar dacă nu mai locuiesc în România, în aceleași condiții precum cetățenii români ori urmașii acestora care nu mai locuiesc în România.

(6) Străinii titulari ai dreptului de ședere temporară în scop de detașare în calitate de lucrători ICT beneficiază de tratamentul aplicat salariaților detașați pe teritoriul României în cadrul prestării de servicii transnaționale în ceea ce privește condițiile de muncă și de încadrare în muncă, prevăzut de Legea nr. 344/2006 privind detașarea salariaților în cadrul prestării de servicii transnaționale, cu modificările și completările ulterioare.

(la 03-09-2016, Alin. (6) al art. 80^1 a fost introdus de pct. 22 al art. II din ORDONANȚA nr. 25 din 24 august 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 670 din 31 august 2016. )

(la 28-11-2014, Art. 80^1 a fost introdus de pct. 70 al art. 41, Titlul II din ORDONANȚA nr. 25 din 26 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 30 august 2014. )

Art. 80^1 OUG 194/2002, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV

Art. 50Condiții de prelungire a dreptului de ședere temporară Art. 51Solicitarea prelungirii dreptului de ședere temporară Art. 52Refuzul prelungirii dreptului de ședere temporară în România Art. 53Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru străinii care desfășoară activități economice Art. 54Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru activități profesionale Art. 55Prelungirea dreptului de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale Art. 56Prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de muncă Art. 56^1Prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de detașare Art. 56^2Prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de detașare în calitate de lucrător ICT Art. 56^3Dreptul de ședere temporară în scop de detașare în calitate de lucrător ICT în cadrul unei mobilități Art. 56^4Dreptul de ședere temporară în scop de muncă în calitate de lucrător înalt calificat în cadrul unei mobilități Art. 57 Art. 58Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru studii Art. 58^1Dreptul de ședere temporară în scop de studii în cadrul unei mobilități Art. 59Schimbarea profilului de studiu Art. 60Activitatea profesională a străinilor admiși la studii Art. 61 Art. 62Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru reîntregirea familiei Art. 63Căsătoria de conveniență Art. 64Dreptul de ședere temporară acordat membrilor de familie în mod independent Art. 65Desfășurarea de activități economice sau profesionale și angajarea în muncă Art. 66Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru activități religioase Art. 67Prelungirea dreptului de ședere temporară pentru desfășurarea de activități de cercetare științifică Art. 67^1Dreptul de ședere temporară în scop de cercetare științifică în cadrul unei mobilități Art. 68Activitatea didactică Art. 69Alte situații de prelungire a dreptului de ședere temporară Art. 70Dreptul de ședere pe termen lung Art. 71Condiții de acordare a dreptului de ședere pe termen lung Art. 72Solicitarea dreptului de ședere pe termen lung Art. 73Aprobarea dreptului de ședere pe termen lung Art. 74Refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung Art. 75 Art. 76Stabilirea domiciliului străinilor în România Art. 77Cazuri de anulare și revocare Art. 78Comunicarea deciziei de anulare sau revocare Art. 79Asistența pentru integrarea străinilor Art. 80Instituții și organizații implicate Art. 80^1Tratamentul egal

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 80^1 din OUG nr. 194/2002”.