Art. 95.
Legea nr. 303/2022 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul II — Cariera judecătorilor și procurorilor › Capitolul V — Evaluarea profesională a judecătorilor și procurorilor › Secţiunea a 2-a — Procedura de evaluare
(1) Prima evaluare a judecătorilor și procurorilor se face la 2 ani de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului de numire în funcție, iar următoarele evaluări se fac potrivit art. 88, de regulă până în luna iunie a anului următor. Evaluarea poate fi realizată și în altă perioadă calendaristică, la cererea judecătorului sau a procurorului, în măsura în care evaluarea este necesară pentru promovarea în funcții de execuție ori numirea în funcții de conducere sau pentru alte situații prevăzute de lege.
(2) Pentru judecătorii și procurorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, evaluarea se face după cel puțin 3 ani de la încetarea mandatului, cu respectarea art. 88.
(3) Evaluarea activității profesionale a judecătorilor, respectiv a procurorilor, care au îndeplinit și funcția de procuror, respectiv de judecător în perioada supusă evaluării, se va realiza în termen de 2 ani de la numirea în funcția de judecător, respectiv de procuror, prin decret al Președintelui României.
(4) Evaluarea judecătorilor și procurorilor detașați la alte instituții decât instanțele și parchetele se face după încetarea detașării, la împlinirea a 2 ani, în cazul primei evaluări, iar în cazul celorlalte evaluări, la împlinirea vechimii prevăzute la art. 88 alin. (1), prin cumularea perioadei anterioare detașării cu perioada ulterioară acesteia.
(5) În cazul judecătorilor sau procurorilor care pe parcursul perioadei evaluate își desfășoară activitatea la instanțe sau parchete diferite, ca urmare a delegării, detașării, transferului sau a promovării, președintele comisiei de evaluare constituite înainte de a fi transferat, detașat, delegat sau promovat are obligația de a transmite instanței, respectiv parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul evaluat, dosarul de evaluare întocmit, inclusiv datele statistice.
(6) Evaluarea judecătorilor și procurorilor transferați sau promovați la terminarea unei perioade de evaluare, dar înainte de finalizarea raportului de evaluare, se va realiza de aceeași comisie de evaluare constituită anterior datei transferului sau promovării.
(7) La calculul intervalului la care se realizează evaluarea se ține seama doar de perioada în care cel evaluat a desfășurat efectiv activitate ca judecător sau procuror, de perioadele în care acesta s-a aflat în concediu de odihnă, precum și de perioadele în care acesta s-a aflat în alte concedii care, cumulate, nu depășesc 3 luni.
Articole la care trimite art. 95
Capitolul V — Evaluarea profesională a judecătorilor și procurorilor
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 95 din Legea nr. 303/2022”.