Capitolul IDispoziții generale

Art. 265.

Judecătorii și procurorii răspund civil, disciplinar, contravențional și penal, în condițiile legii.

Art. 266.

(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii sau Inspecția Judiciară, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate avea ca obiect soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești sau dispuse prin ordonanțele procurorului, care sunt supuse căilor legale de atac.

Art. 267.

(1) Judecătorii și procurorii pot fi percheziționați, reținuți sau arestați numai cu încuviințarea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și pentru măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, dacă urmează a fi dispusă obligația de a nu exercita funcția de judecător sau procuror.

(3) În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii și procurorii pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii, Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reținerea sau percheziția.

Art. 268.

(1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

(2) Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcție, și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, conform definiției acestora de la art. 272.

(3) În lipsa relei-credințe sau a gravei neglijențe, judecătorii și procurorii nu răspund pentru soluțiile pronunțate.

(4) Există eroare judiciară atunci când:

a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale de drept material și procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară;

b) s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situației de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară.

(5) Nu este îndreptățită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârșirea erorii judiciare.

(6) Prin Codul de procedură penală pot fi reglementate ipoteze și proceduri specifice în care se poate angaja răspunderea statului și regresul acestuia.

Art. 269.

(1) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune în despăgubiri numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor. Competența soluționării acțiunii civile revine tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul. Judecătorului sau procurorului vizat i se comunică de îndată, de către Ministerul Finanțelor, cererea de chemare în judecată. În cadrul procesului, judecătorul sau procurorul vizat poate formula cerere de intervenție, în condițiile Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maximum 6 luni de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive.

(3) După comunicarea hotărârii definitive pronunțate în acțiunea prevăzută la alin. (1), Ministerul Finanțelor va sesiza secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a constata dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcției de către judecător sau procuror cu rea-credință sau gravă neglijență.

(4) La solicitarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecția Judiciară efectuează verificări în vederea evaluării dacă eroarea judiciară este urmarea exercitării funcției de către judecător sau procuror cu rea-credință sau gravă neglijență.

(5) Verificările prevăzute la alin. (4) se finalizează în termen de 30 de zile de la sesizare. Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(6) Verificările Inspecției Judiciare sunt efectuate de o comisie alcătuită, în funcție de calitatea celui vizat, din 3 judecători, inspectori judiciari, sau 3 procurori, inspectori judiciari. În situația în care în aceeași cauză sunt verificați judecători și procurori, se vor forma două comisii care vor verifica distinct faptele, în funcție de calitatea persoanelor verificate.

(7) În cadrul verificărilor, ascultarea judecătorului și procurorului vizat este obligatorie. Refuzul judecătorului sau procurorului verificat de a face declarații sau de a se prezenta la audieri se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea verificărilor. Judecătorul sau procurorul vizat are dreptul să cunoască toate actele verificării și să solicite probe în apărare. Inspectorii pot audia orice alte persoane implicate în cauza în care se fac verificări.

(8) Verificările se finalizează printr-un raport prin care, în baza întregului material probatoriu administrat, Inspecția Judiciară apreciază dacă eroarea judiciară a fost săvârșită de judecător sau procuror cu rea-credință sau gravă neglijență. Raportul este supus confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune motivat, o singură dată, completarea verificărilor. Completarea se efectuează de comisie în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(9) Raportul se comunică secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii și judecătorului sau procurorului vizat.

(10) După dezbaterea raportului Inspecției Judiciare, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii pronunță, în termen de cel mult 30 de zile de la data ședinței în care s-a dezbătut raportul, una dintre următoarele soluții:

a) restituie raportul la Inspecția Judiciară în cazul în care consideră că verificările nu sunt complete; în acest caz, hotărârea trebuie să cuprindă faptele și împrejurările cu privire la care se impune completarea verificărilor și natura verificărilor care se efectuează în completare; completarea se efectuează în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a fost dispusă;

b) aprobă raportul și constată că eroarea judiciară este urmarea exercitării funcției de către judecător sau procuror cu rea-credință sau gravă neglijență;

c) respinge motivat raportul și constată că eroarea judiciară nu a fost comisă ca urmare a exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

(11) Hotărârile adoptate potrivit alin. (10) lit. b) și c) se motivează în termen de cel mult 30 de zile și se comunică Ministerului Finanțelor în termen de cel mult 3 zile de la motivare.

(12) Statul, prin Ministerul Finanțelor, va exercita acțiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului dacă, prin hotărârea adoptată de secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii în condițiile alin. (10), s-a constatat faptul că eroarea judiciară este urmarea exercitării funcției de către judecător sau procuror cu rea-credință sau gravă neglijență.

(13) Termenul de exercitare a acțiunii în regres este de un an de la data plății de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire.

(14) Competența de soluționare a acțiunii în regres revine, în primă instanță, secției civile a curții de apel de la domiciliul pârâtului. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acțiunea în regres își exercită atribuțiile în cadrul acestei curți sau la parchetul de pe lângă aceasta, acțiunea în regres va fi soluționată de o curte de apel învecinată, la alegerea reclamantului.

(15) Împotriva hotărârii pronunțate potrivit alin. (14) se poate exercita calea de atac a recursului la secția corespunzătoare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(16) Judecătorii și procurorii pot încheia o asigurare profesională pentru eroarea judiciară cauzată de exercitarea funcției cu gravă neglijență, în condițiile legii. Asigurarea va fi acoperită integral de către judecător sau procuror.