Art. 294.
Legea nr. 303/2022 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul VI — Dispoziții tranzitorii și finale
(1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), dispozițiile prezentei legi care privesc calculul vechimilor fără luarea în considerare a perioadei cât judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiție, în cazul examenelor, concursurilor sau procedurilor de selecție prevăzute de prezenta lege, intră în vigoare la 1 ianuarie 2027. Până la această dată, în calculul vechimilor prevăzute de prezenta lege se ia în considerare perioada cât judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiție.
(la 31-12-2025, Alineatul (2) , Articolul 294 , Titlul VI a fost modificat de Punctul 2. , Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 93 din 30 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1223 din 31 decembrie 2025 )
(3) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se aprobă regulamentele sau alte acte subsecvente prevăzute de prezenta lege.
(4) Până la adoptarea actelor prevăzute de alin. (3), regulamentele și actele normative subsecvente rămân în vigoare în măsura în care nu contravin prezentei legi.
(5) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a) Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare;
b) art. 27 alin. (2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare;
c) orice alte dispoziții contrare.
Articole la care trimite art. 294
Titlul VI — Dispoziții tranzitorii și finale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 294 din Legea nr. 303/2022”.