Art. 203.
Legea nr. 303/2022 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul II — Cariera judecătorilor și procurorilor › Capitolul IX — Suspendarea din funcție și încetarea funcției de judecător sau de procuror
(1) În termen de cel mult 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate într-o cauză penală față de un judecător sau procuror, instanța de executare comunică secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii o copie de pe dispozitivul hotărârii.
(2) În sensul prezentei legi, se consideră eliberați din funcție din motive neimputabile judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care au fost eliberați din funcție prin demisie, pensionare și transfer, cu excepția situației în care, ulterior demisiei, pensionării sau transferului le-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură.
Capitolul IX — Suspendarea din funcție și încetarea funcției de judecător sau de procuror
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 203 din Legea nr. 303/2022”.