Tribonian›Legislație›Legea nr. 303/2022 – statutul judecătorilor și procurorilor›Capitolul VII — Numirea în funcții de conducere la instanțe și parchete și revocarea din aceste funcții›Art. 149

Legea nr. 303/2022 – statutul judecătorilor și procurorilor

Art. 149.

Legea nr. 303/2022 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul II — Cariera judecătorilor și procurorilor › Capitolul VII — Numirea în funcții de conducere la instanțe și parchete și revocarea din aceste funcții › Secţiunea 1 — Numirea în funcții de conducere la Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

(1) Numirea în alte funcții de conducere decât cele prevăzute la art. 144 alin. (1) în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, în același mod, de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție sau a procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, după caz, cu recomandarea conducătorului secției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție sau Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, unde urmează să fie numit procurorul.

(2) Pot fi numiți în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) procurorii care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, cu excepția cazurilor în care a intervenit radierea sancțiunii disciplinare, și au o vechime minimă de 12 ani în funcția de procuror sau judecător. Dispozițiile art. 128 alin. (2) și art. 144 alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.

(3) Fiecare candidatură este însoțită de curriculum vitae, declarațiile prevăzute de lege, un proiect privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere și de orice alte înscrisuri considerate relevante.

(4) Pe baza candidaturilor depuse, conducătorul parchetului consultă procurorii secției/serviciului/biroului unde s-a depus candidatura, cu respectarea confidențialității opțiunilor, și consemnează rezultatul într-un referat semnat și datat.

(5) După consultarea procurorilor, conducătorul parchetului solicită avizul colegiului de conducere al parchetului.

(6) Avizul colegiului de conducere trebuie să fie motivat, pe baza elementelor privind competența profesională a candidatului și a percepției pe care colegii o au asupra acestuia.

(7) În cazul în care pentru aceeași funcție au fost depuse mai multe candidaturi, conducătorul parchetului, pe baza aprecierilor proprii, a rezultatelor consultării procurorilor secției/ serviciului/biroului pentru care s-a depus candidatura și a avizului motivat al colegiului de conducere, selectează una dintre candidaturi.

(8) Motivarea propunerii candidaturii procurorului selectat trebuie să cuprindă o analiză a candidaturilor depuse, temeiurile care au justificat selecția și motivele respingerii celorlalte candidaturi. Propunerea motivată se transmite Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, însoțită de candidatura depusă, de avizul colegiului de conducere, referatul de consultare a procurorilor și recomandarea prevăzută de lege. Dispozițiile art. 168 se aplică în mod corespunzător.

Articole la care trimite art. 149

Art. 149 Legea 303/2022, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VII — Numirea în funcții de conducere la instanțe și parchete și revocarea din aceste funcții

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 149 din Legea nr. 303/2022”.