Art. 192. Efectele încălcării măsurii de supraveghere
Legea nr. 302/2004 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Titlul VII — Recunoașterea și executarea în relația cu statele membre ale Uniunii Europene a hotărârilor judecătorești prin care au fost dispuse sancțiuni sau măsuri penale neprivative de libertate › Capitolul I — Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă › Secţiunea a 2-a — Supravegherea de către autoritățile altor state membre ale Uniunii Europene a respectării obligațiilor stabilite de organele judiciare române
(1) Dacă pe durata măsurii de supraveghere statul de executare comunică date și informații care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie modificarea, înlocuirea sau încetarea celor existente, organul judiciar român competent comunică în cel mai scurt timp posibil sau în termenul stabilit de comun acord cu statul respectiv decizia luată.
(2) În cazul în care s-a dispus înlocuirea măsurii de supraveghere cu măsura arestării preventive, arestarea și predarea persoanei supravegheate se solicită potrivit dispozițiilor titlului III.
Capitolul I — Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 192 din Legea nr. 302/2004”.