Art. 30.
Legea nr. 255/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul II — Dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
"Art. 9. - În vederea stabilirii existenţei ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României, cu modificările ulterioare, serviciile de informaţii pot efectua, cu respectarea legii, verificări prin:
a) solicitarea şi obţinerea de obiecte, înscrisuri sau relaţii oficiale de la autorităţi sau instituţii publice, respectiv solicitarea de la persoane juridice de drept privat ori de la persoane fizice;
b) consultarea de specialişti ori experţi;
c) primirea de sesizări sau note de relaţii;
d) fixarea unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice sau constatări personale, cu privire la activităţi publice desfăşurate în locuri publice, dacă nu este efectuată sistematic;
e) obţinerea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, altele decât conţinutul acestora, şi reţinute de către aceştia potrivit legii.
Serviciul Român de Informaţii efectuează prin laboratoare de specialitate şi specialişti proprii constatări dispuse sau solicitate în condiţiile legii."
2. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
"Art. 10. - În situaţiile care constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale, Serviciul Român de Informaţii, prin cadre desemnate în acest scop, desfăşoară activităţi specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exercitării unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, efectuate potrivit procedurii prevăzute în Legea nr. 51/1991, cu modificările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.
Activităţile specifice culegerii de informaţii, prevăzute la alin. 1, sunt controlate de Parlament, în limitele şi condiţiile prevăzute de lege."
3. Articolul 11 va avea următorul cuprins:
"Art. 11. - În cazul în care din verificările şi activităţile specifice prevăzute la art. 9 şi 10 rezultă date şi informaţii care indică pregătirea sau săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, acestea sunt transmise organelor de urmărire penală în condiţiile prevăzute de art. 61 din Codul de procedură penală."
Articole la care trimite art. 30
Titlul II — Dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 30 din Legea nr. 255/2013”.