Tribonian›Legislație›Legea nr. 255/2013 – punerea în aplicare a Codului de procedură penală›Capitolul II — Dispoziţii privind situaţiile tranzitorii›Art. 9

Legea nr. 255/2013 – punerea în aplicare a Codului de procedură penală

Art. 9.

Legea nr. 255/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul I — Dispoziţii generale › Capitolul II — Dispoziţii privind situaţiile tranzitorii

(1) Sentinţele supuse căilor de atac ordinare potrivit legii vechi, cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse apelului. Apelul se judecă de către instanţa competentă conform legii noi, potrivit regulilor prevăzute de aceeaşi lege.

(2) Cererile de recurs împotriva sentinţelor prevăzute la alin. (1) depuse anterior intrării în vigoare a legii noi se vor considera cereri de apel.

(3) În cazul prevăzut la alin. (1), termenul de declarare a apelului se calculează potrivit art. 363 din Codul de procedură penală din 1968.

(4) Deciziile pronunţate în apelurile soluţionate potrivit alin. (1) sunt definitive, în condiţiile art. 552 din Codul de procedură penală.

(5) Sentinţele prin care s-a dispus, potrivit legii vechi, restituirea cauzei procurorului cu privire la care termenul de declarare a recursului nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse contestaţiei, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală.

(6) Contestaţia prevăzută la alin. (5) se soluţionează de către judecătorul de cameră preliminară al instanţei ierarhic superioare celei căreia îi revine, potrivit legii noi, competenţa să judece cauza în primă instanţă ori, după caz, de către completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

(7) Cererile de recurs împotriva sentinţelor prevăzute la alin. (5), depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera contestaţii.

(8) Termenul de declarare a contestaţiei prevăzute la alin. (5) se calculează potrivit art. 332 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968.

Art. 9 Legea 255/2013, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul II — Dispoziţii privind situaţiile tranzitorii

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 9 din Legea nr. 255/2013”.