Art. 59.
Legea nr. 255/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul II — Dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 24, alineatul (6) va avea următorul cuprins:
"(6) Nu are dreptul să se prezinte la examen pentru obţinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau pentru o infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie, cu excepţia cazurilor când a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 116 alin. (1)."
2. La articolul 103 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:
"c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce."
3. La articolul 106 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:
"b) când fapta a fost urmărită ca infracţiune prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, iar procurorul a dispus clasarea ori renunţarea la urmărirea penală sau instanţa a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei;"
4. La articolul 116 alineatul (1), literele b) şi d) vor avea următorul cuprins:
"b) a trecut un an de la data graţierii pedepsei sau a rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
......................................................................
d) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupaţia de conducător de autovehicule, prevăzută la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, a expirat sau a fost revocată."
Titlul II — Dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 59 din Legea nr. 255/2013”.