Tribonian›Legislație›Legea nr. 255/2013 – punerea în aplicare a Codului de procedură penală›Titlul II — Dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale›Art. 70

Legea nr. 255/2013 – punerea în aplicare a Codului de procedură penală

Art. 70.

Legea nr. 255/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul II — Dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată*) în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 22 septembrie 2009, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 58 va avea următorul cuprins:

"Art. 58. - (1) În cazul în care împotriva funcţionarului public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, menţinerea sa în activitate se hotărăşte după soluţionarea definitivă a cauzei, cu excepţia situaţiei în care a comis şi alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obişnuită.

(2) După punerea în mişcare a acţiunii penale sau după trimiterea sa în judecată, funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se pune la dispoziţie. Funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare pus la dispoziţie îndeplineşte numai acele sarcini şi atribuţii de serviciu stabilite, în scris, de conducătorul unităţii şi beneficiază de drepturile băneşti corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, şi de celelalte drepturi prevăzute de prezenta lege.

(3) Pe perioada arestării preventive şi a arestului la domiciliu, funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este suspendat din funcţie.

(4) Pe timpul suspendării, funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare nu beneficiază de niciun drept dintre cele prevăzute de prezenta lege.

(5) În cazul în care s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului justiţiei."

2. La articolul 64 alineatul (1), litera c) va avea următorul cuprins:

"c) au fost condamnaţi prin hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni sau s-a dispus amânarea aplicării pedepsei cu privire la aceştia;"

3. La articolul 64, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

"(2) Funcţionarii publici cu statut special pot fi menţinuţi în activitate ca funcţionari publici cu statut special în funcţiile publice pe care le deţin în cazul când, pentru o infracţiune săvârşită din culpă, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei, s-a aplicat pedeapsa amenzii sau a beneficiat de amnistie ori graţiere înainte de începerea executării pedepsei şi se apreciază că fapta săvârşită nu a adus atingere prestigiului profesiei. Menţinerea în activitate se dispune în baza aprobării persoanelor care acordă gradele profesionale prevăzute la art. 26, la propunerea directorului unităţii."

4. La articolul 68, alineatele (3) şi (4) se abrogă.

Articole la care trimite art. 70

Art. 70 Legea 255/2013, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Titlul II — Dispoziţii privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 70 din Legea nr. 255/2013”.