Legea nr. 254/2013 – executarea pedepselor privative de libertate
Titlul VIInfracțiuni și contravenții
Art. 185.
Introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool
(1) Introducerea, în mod ilicit, de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, cartele SIM, dispozitive de tip GPS, modem de internet, medii de stocare a datelor și alcool într-un penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, în scopul folosirii lor de către deținuți, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta este săvârșită de către personalul administrației locului de deținere sau personalul centrelor de reținere și arestare preventivă, pedeapsa este închisoarea de la un an la 5 ani.
(3) Tentativa se pedepsește.
Art. 186.Introducerea în mod ilicit a unor obiecte interzise
(1) Introducerea în mod ilicit de bunuri și obiecte interzise prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, precum și a obiectelor și bunurilor permise a fi primite, folosite și păstrate de persoanele supuse pedepselor și măsurilor privative de libertate, în penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.
(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se fac de către personalul locului de deținere.
(3) Bunurile care au făcut obiectul contravenției se confiscă, prevederile art. 20 aplicându-se în mod corespunzător.
(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore*) de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(5) Contravenției prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Prevederile prezentului articol nu sunt aplicabile deținuților.
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 254/2013”.