Tribonian›Legislație›Legea nr. 254/2013 – executarea pedepselor privative de libertate›Capitolul X — Liberarea persoanelor internate, înlocuirea măsurii internării în centrul de detenție sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice, continuarea executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar

Legea nr. 254/2013 – executarea pedepselor privative de libertate

Titlul V — Dispoziții privind executarea măsurilor educative privative de libertate

Capitolul XLiberarea persoanelor internate, înlocuirea măsurii internării în centrul de detenție sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice, continuarea executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar

Art. 179.

Condițiile și procedura de înlocuire a măsurii internării în centrul de detenție sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice

(1) Înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, persoanelor internate li se poate înlocui măsura internării în centrul de detenție sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 124 alin. (4) și, respectiv, art. 125 alin. (4) din Codul penal.

(2) Consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află centrul, stabilește dacă minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale, în prezența acestuia, și formulează propunerea de înlocuire a internării cu măsura educativă a asistării zilnice. La formularea propunerii se ține seama și de perioadele de internare anterioare.

(3) La analiza situației minorului, consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în componența prevăzută la alin. (2), poate lua în considerare implicarea acestuia în muncă.

(4) Propunerea formulată conform alin. (2), cuprinsă într-un proces-verbal motivat, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței competente potrivit art. 516 alin. (2) și art. 517 alin. (2) din Codul de procedură penală.

(5) Dispozițiile art. 97 alin. (4)-(8) și alin. (10)-(13) se aplică în mod corespunzător. Termenul pe care îl fixează consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în componența prevăzută la alin. (2), în cazul în care constată că persoana internată nu îndeplinește condițiile pentru înlocuirea măsurii internării în centrul de detenție sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice, nu poate fi mai mare de 4 luni.

Art. 180.Condițiile și procedura de acordare a liberării din centrul educativ sau de detenție

(1) După împlinirea vârstei de 18 ani, persoanele internate pot fi liberate dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 124 alin. (4) și, respectiv, art. 125 alin. (4) din Codul penal.

(2) În prezența persoanei internate, consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de președinte, și a unui consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune competent potrivit legii în circumscripția căruia se află centrul, stabilește dacă aceasta a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese în vederea reintegrării sociale și formulează propunerea de liberare din centrul educativ sau de detenție. La formularea propunerii se ține seama și de perioadele de internare anterioare.

(3) La analiza situației persoanei internate, consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în componența prevăzută la alin. (2), poate lua în considerare implicarea în muncă.

(4) Propunerea formulată conform alin. (2), cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care cuprinde poziția membrilor comisiei față de propunerea de liberare, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței competente potrivit art. 516 alin. (2) și art. 517 alin. (2) din Codul de procedură penală.

(5) Dispozițiile art. 97 alin. (4)-(8) și (10)-(13) se aplică în mod corespunzător. Termenul pe care îl fixează consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în componența prevăzută la alin. (2), în cazul în care constată că persoana internată nu îndeplinește condițiile pentru liberarea din centrul educativ sau de detenție, nu poate fi mai mare de 6 luni.

Art. 181.Dispoziții comune

(1) Înlocuirea măsurii internării în centrul educativ sau de detenție cu măsura educativă a asistării zilnice și liberarea se dispun de către instanța din circumscripția teritorială în care se află centrul, corespunzătoare în grad instanței de executare, la cererea persoanei internate sau la propunerea făcută potrivit art. 179 și 180.

(2) Când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru înlocuirea măsurii internării în centrul educativ sau de detenție cu măsura educativă a asistării zilnice sau a liberării, prin hotărârea de respingere, fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare decât cel stabilit potrivit art. 179 alin. (5) și art. 180 alin. (5).

(3) Hotărârea instanței poate fi atacată cu contestație la instanța din circumscripția teritorială în care se află centrul, corespunzătoare în grad instanței care a avut competența să judece apelul hotărârii prin care s-a aplicat măsura educativă, în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare.

(4) O copie de pe hotărârea rămasă definitivă prin care s-a dispus înlocuirea măsurii sau liberarea din centrul educativ sau de detenție se comunică serviciului de probațiune și organelor de poliție competente.

Art. 182.Condițiile și procedura pentru continuarea executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar

(1) Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, administrația centrului poate cere instanței stabilite, potrivit art. 181, continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.

(2) Prin comportament care influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate se înțelege:

a) inițierea de acțiuni care conduc la nefrecventarea sau refuzul său constant, precum și al altor persoane internate de a participa la cursuri de instruire școlară și formare profesională, la programe de educație, asistență psihologică și asistență socială;

b) introducerea, deținerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanțe toxice sau alte obiecte și substanțe care pun în pericol siguranța centrului, a misiunilor sau a persoanelor;

c) nerespectarea interdicțiilor prevăzute la art. 82 lit. a)-c);

d) nerespectarea, în mod repetat, a interdicțiilor prevăzute la art. 82 lit. f) și h).

(3) Consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, cu participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de președinte, și a asistentului social, din oficiu sau la sesizarea comisiei de disciplină, analizează situația persoanei internate care a săvârșit una dintre faptele prevăzute la alin. (2), în prezența acesteia, și poate propune continuarea executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar.

(4) Propunerea motivată de continuare a executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar este cuprinsă într-un proces-verbal. Procesul-verbal, împreună cu documentele care atestă mențiunile consemnate în acesta, se înaintează instanței competente potrivit art. 518 din Codul de procedură penală, după ce acesta a fost comunicat persoanei internate.

(5) Dispozițiile art. 97 alin. (12) și (13) se aplică în mod corespunzător.

(6) Hotărârea instanței este definitivă.

Legea nr. 254/2013 – executarea pedepselor privative de libertate, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 254/2013”.