Art. 186. Introducerea în mod ilicit a unor obiecte interzise
Legea nr. 254/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul VI — Infracțiuni și contravenții
(1) Introducerea în mod ilicit de bunuri și obiecte interzise prevăzute de regulamentul de aplicare a prezentei legi, precum și a obiectelor și bunurilor permise a fi primite, folosite și păstrate de persoanele supuse pedepselor și măsurilor privative de libertate, în penitenciar, centru de reținere și arestare preventivă, centru de arestare preventivă, centru educativ și centru de detenție, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.
(2) Constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii se fac de către personalul locului de deținere.
(3) Bunurile care au făcut obiectul contravenției se confiscă, prevederile art. 20 aplicându-se în mod corespunzător.
(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore*) de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin. (1), agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(5) Contravenției prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Prevederile prezentului articol nu sunt aplicabile deținuților.
Note
- NotăConform alineatului (1), Articolul 25 , Capitolul VI din LEGEA nr. 203 din 20 iulie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 647 din 25 iulie 2018, la data intrării în vigoare a prezentei legi, dispozițiile din actele normative în vigoare care stabilesc achitarea a jumătate din minimul amenzii contravenționale, într-un termen mai mic decât cel prevăzut la art. 28 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.
Articole la care trimite art. 186
Titlul VI — Infracțiuni și contravenții
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 186 din Legea nr. 254/2013”.