Art. 50. Alimentația persoanelor condamnate
Legea nr. 254/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul III — Executarea pedepselor privative de libertate › Capitolul IV — Condițiile de detenție
(1) Administrația fiecărui penitenciar asigură condiții adecvate pentru prepararea, distribuirea și servirea hranei potrivit normelor de igienă a alimentației, în funcție de vârstă, starea de sănătate, natura muncii prestate, cu respectarea convingerilor religioase asumate de către persoana condamnată printr-o declarație pe propria răspundere.
(2) Persoanele condamnate au acces la apă potabilă.
(3) Normele minime obligatorii de hrană se stabilesc, după consultarea unor specialiști în nutriție, prin ordin al ministrului justiției.
Capitolul IV — Condițiile de detenție
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 50 din Legea nr. 254/2013”.