Tribonian›Legislație›Legea nr. 254/2013 – executarea pedepselor privative de libertate›Capitolul IV — Condițiile internării›Art. 158

Legea nr. 254/2013 – executarea pedepselor privative de libertate

Art. 158. Transferarea persoanei internate

Legea nr. 254/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul V — Dispoziții privind executarea măsurilor educative privative de libertate › Capitolul IV — Condițiile internării

(1) Transferarea persoanei internate în alt centru, pentru motive întemeiate, se dispune la propunerea consiliului educativ sau a comisiei prevăzute la art. 146 sau la cererea persoanei internate, a familiei ori a reprezentantului legal al acesteia, cu avizul consiliului educativ ori al comisiei prevăzute la art. 146, de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(2) Dispozițiile art. 43 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

(3) În cazul în care se decide transferarea persoanei internate într-un alt centru sau într-un centru de reținere și arestare preventivă sau de arestare preventivă, soluționarea contestațiilor prevăzute de prezentul titlu, formulate de persoana ce urmează a fi transferată până la data dispoziției de transfer, se face, de urgență, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la centrul de la care s-a dispus transferul, înainte de realizarea efectivă a transferului.

Articole la care trimite art. 158

Art. 158 Legea 254/2013, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul IV — Condițiile internării

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 158 din Legea nr. 254/2013”.