Tribonian›Legislație›Legea nr. 254/2013 – executarea pedepselor privative de libertate›Capitolul III — Regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate›Art. 144

Legea nr. 254/2013 – executarea pedepselor privative de libertate

Art. 144. Dispoziții generale privind regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate

Legea nr. 254/2013 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul V — Dispoziții privind executarea măsurilor educative privative de libertate › Capitolul III — Regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate

(1) Regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executării acestor măsuri.

(2) Regimul de executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ este comun tuturor persoanelor internate, individualizându-se din perspectiva demersurilor recuperative destinate acestora, pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare fizică și psihică.

(3) Regimurile de executare a măsurilor educative ale internării într-un centru de detenție sunt bazate pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele internate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile prevăzute de prezenta lege.

Art. 144 Legea 254/2013, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 144 din Legea nr. 254/2013”.