Tribonian›Legislație›Legea nr. 132/2017 – asigurarea RCA›Capitolul VIII — Asigurarea de frontieră›Art. 30

Legea nr. 132/2017 – asigurarea RCA

Art. 30. Prevederi generale

Legea nr. 132/2017 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul VIII — Asigurarea de frontieră

(1) Asigurarea de frontieră are ca scop acoperirea prin asigurare a riscurilor de răspundere civilă pentru vehiculele care sunt înmatriculate/înregistrate într-un stat terț care pătrund pe teritoriul României fără a avea un contract RCA valabil sau al căror contract RCA expiră pe perioada șederii în România.

(2) Conducătorul auto al unui vehicul care este înmatriculat/înregistrat într-un alt stat, cu excepția aceluia care deține o Carte Verde valabilă, emisă sub autoritatea unui birou național competent, și cu excepția conducătorului auto a cărui asigurare de răspundere civilă pe teritoriul statului membru de reședință este garantată de biroul național al acelui stat, încheie un contract de asigurare de frontieră.

(3) Asigurarea de frontieră se încheie la data intrării vehiculului pe teritoriul României sau cel târziu la data expirării documentului internațional de asigurare pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule valabil în România, pentru o perioadă de 30 de zile.

(4) Pentru vehiculele care staționează în mod obișnuit în alte state decât cele aflate în aria de competență a unui birou național, asigurarea de frontieră se poate prelungi pe noi perioade de câte 30 de zile.

(5) La încheierea asigurării de frontieră, în baza unei prime de asigurare, se emite conducătorului auto al vehiculului un document denumit Asigurare de frontieră RC pentru vehicule cu valabilitate în toate statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European și în Confederația Elvețiană.

Art. 30 Legea 132/2017, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul VIII — Asigurarea de frontieră

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 30 din Legea nr. 132/2017”.