Legea nr. 132/2017 – asigurarea RCA
Capitolul VObligațiile asiguratului
Art. 15.Notificarea asigurătorului RCA în cazul producerii unui eveniment asigurat
(1) Ca urmare a producerii unui accident de vehicule, asiguratul notifică asigurătorul RCA cu privire la aceasta în termen de 5 zile lucrătoare de la producerea accidentului.
(2) Asiguratul furnizează asigurătorului RCA informații cu privire la cauzele și împrejurările producerii accidentului și documentele necesare instrumentării cazului.
(3) Asiguratul înștiințează asigurătorul RCA în termenul prevăzut la alin. (1), cu privire la faptul că:
a) partea prejudiciată a solicitat despăgubirea de la acesta;
b) procedurile penale sau administrative au fost îndreptate împotriva lui în legătură cu evenimentul produs și informează asigurătorul RCA imediat cu privire la desfășurarea acestor proceduri și rezultatul acestora;
c) partea prejudiciată și-a exercitat dreptul de a fi despăgubită prin înaintarea unei cereri către o instanță judecătorească sau către o altă autoritate, în situația în care contractantul află despre acest lucru;
d) informațiile înscrise în contractul RCA au suferit modificări intervenite în timpul derulării contractului.
(4) Prevederile la alin. (1) și (3) nu se aplică în situația în care asiguratul face dovada imposibilității îndeplinirii acestei obligații.
(5) Neîndeplinirea de către asigurat a obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(3) nu limitează dreptul persoanei prejudiciate de a fi despăgubită.
(6) Neprezentarea asiguratului la solicitarea asigurătorului nu îngrădește dreptul persoanei prejudiciate de a fi despăgubită.
Art. 16.Informarea persoanei prejudiciate
Asiguratul transmite părții prejudiciate, la cererea acesteia, informațiile necesare pentru formularea pretențiilor de despăgubire, în special:
a) numele, prenumele și adresa ale persoanei care a condus vehiculul asigurat în momentul producerii daunei;
b) numele, prenumele și adresa sau denumirea, sediul contractantului ori asiguratului vehiculului;
c) denumirea, sediul asigurătorului RCA care a emis contractul RCA, seria și numărul contractului RCA, precum și numărul de înmatriculare/înregistrare al vehiculului asigurat ori numărul de identificare al acestuia.
Art. 17.Constatarea amiabilă de accident
(1) Pentru evenimentele în care sunt implicate două vehicule, din care rezultă numai prejudicii materiale, asigurații pot informa societățile din domeniul asigurărilor și în baza unui formular tipizat, eliberat de către aceste societăți, denumit în continuare constatare amiabilă de accident, în care conducătorii vehiculelor implicate consemnează informații privind data și locul producerii accidentului, datele de identificare ale conducătorilor auto implicați, ale proprietarilor vehiculelor implicate, datele vehiculelor implicate și ale propriilor societăți de asigurare RCA, precum și informații privind circumstanțele producerii accidentului.
(2) Forma, dimensiunile, conținutul și procedurile privind utilizarea formularului tipizat sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F., în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 132/2017”.