Tribonian›Legislație›Legea nr. 132/2017 – asigurarea RCA›Capitolul IX — Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România

Legea nr. 132/2017 – asigurarea RCA

Legea nr. 132/2017 – asigurarea RCA

Capitolul IXBiroul Asigurătorilor de Autovehicule din România

Art. 32.Organizarea și funcționarea BAAR

(1) BAAR se constituie ca asociație profesională, independentă și autonomă a tuturor societăților de asigurare, indiferent de forma de organizare și de statul în care își au sediul social, care, în baza legii, au dreptul să practice în România asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule.

(2) BAAR are următoarele atribuții:

a) de birou național auto;

b) de organism de plată a despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 33;

c) de centru de informare, în conformitate cu prevederile art. 34;

d) de organism de compensare, în conformitate cu prevederile art. 35;

e) de a asigura dezvoltarea și administrarea bazei de date privind evidența contractelor RCA în ceea ce privește colectarea, administrarea, procesarea, prelucrarea, managementul calității și publicarea datelor referitoare la:

(i) polițele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto;

(ii) comportamentul de daunalitate și de risc al proprietarilor și utilizatorilor de vehicule aferente polițelor RCA;

f) de a întocmi și publica statistici privind asigurările auto la nivel național și internațional;

g) de a elabora și publica analize și studii comparative privind tarifele utilizate de asigurătorii RCA din statele membre și alte informații considerate relevante pentru asigurarea RCA;

h) de a publica statistici privind evoluția nivelurilor despăgubirilor în cazurile de vătămare a integrității corporale sau a sănătății ori pentru deces;

i) de a primi și/sau furniza autorității competente din subordinea Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții de organizare și coordonare a activității de evidență și eliberare a certificatelor de înmatriculare și a plăcuțelor cu numere de înmatriculare, datele referitoare la accidentele rutiere, vehiculele asigurate pentru răspundere civilă pentru pagube produse terțelor persoane prin accidente de circulație, în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/2006;

j) de alocare a asiguraților cu risc ridicat, în conformitate cu prevederile art. 19;

k) publicarea pe site-ul propriu de date privind tendințele referitoare la fluctuațiile tarifelor utilizate de asigurătorii RCA;

l) colectarea și publicarea de date și informații agregate privind piața asigurărilor auto din România, inclusiv în ceea ce privește volumul daunelor;

m) publicarea pe site-ul propriu de date statistice privind tarifele practicate de unitățile reparatoare specializate în reparația vehiculelor.

(3) Pentru îndeplinirea atribuțiilor de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor și de organism de compensare, BAAR își constituie o structură proprie denumită Fondul național de protecție, prin contribuția tuturor membrilor, proporțional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea contractelor RCA/Carte Verde. Disponibilul Fondului național de protecție, nivelurile contribuțiilor pentru BAAR și ale taxei de administrare a bazei de date se stabilesc prin reglementări ale A.S.F. la propunerea BAAR, astfel încât BAAR să își poată îndeplini în orice moment atribuțiile de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor și de organism de compensare.

(4) Pentru neplata la termen a sumelor cuvenite BAAR se datorează dobânzi și penalități de întârziere, calculate în conformitate cu reglementările legale în vigoare, aplicabile la colectarea creanțelor bugetare. Dobânzile și penalitățile plătite se virează în contul BAAR.

(5) Actul prin care se constată și se individualizează obligația unui asigurător de plată a contribuției la BAAR constituie, potrivit legii, titlu de creanță. La data scadenței, titlul de creanță devine titlu executoriu, în baza căruia BAAR declanșează procedura silită de recuperare a creanțelor, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă.

(6) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) și b), BAAR despăgubește persoanele prejudiciate în calitate de garant al obligației de despăgubire și, după plata despăgubirii, se subrogă în drepturile acestora dobândind un drept de regres împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului, în privința despăgubirii plătite, a cheltuielilor legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și pentru dobânda legală aferentă cheltuielilor efectuate.

(7) BAAR încheie memorandumuri/protocoale de colaborare privind schimbul de informații cu autoritățile, instituțiile și societățile care contribuie la siguranța circulației pe drumurile publice. Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) BAAR încheie acorduri cu entitățile echivalente din celelalte state.

(8) În vederea îndeplinirii de către A.S.F. a obiectivelor privind supravegherea prudențială BAAR furnizează, la cererea A.S.F. sau din proprie inițiativă, date și informații agregate și/sau individuale privind asigurarea RCA.

(9) La cererea proprietarilor de autovehicule, BAAR eliberează în termen de 15 zile calendaristice o atestare privind acțiunile de răspundere civilă ale terților.

(10) Consiliul director al BAAR, criteriile care trebuie îndeplinite de către persoanele propuse pentru funcțiile de conducere, actul constitutiv, statutul și modificările acestora, nivelurile cotizațiilor, ale contribuțiilor pentru fond și ale taxei de administrare a bazei de date se stabilesc de către BAAR cu avizul prealabil al A.S.F.

(11) Bugetul de venituri și cheltuieli al BAAR, atât cel preliminar, cât și execuția acestuia, se aprobă de către A.S.F.

(12) A.S.F. exercită atribuții de supraveghere în ceea ce privește competențele BAAR prevăzute la alin. (2) lit. b)-m).

(13) BAAR stabilește reguli de conduită aplicabile membrilor inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA pentru asigurații cu risc ridicat.

(la 14-07-2022, Articolul 32 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 202 din 8 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 687 din 11 iulie 2022 )

(14) BAAR se asigură de punerea în aplicare a regulilor de conduită de către propriii membri și stabilește proceduri privind analizarea conduitei membrilor și măsurile ce pot fi impuse acestora.

(la 14-07-2022, Articolul 32 din Capitolul IX a fost completat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 202 din 8 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 687 din 11 iulie 2022 )

(15) BAAR publică și actualizează permanent pe site-ul propriu informații referitoare la demersurile necesare pentru obținerea de la BAAR a sumelor cuvenite persoanelor prejudiciate.

(la 16-11-2025, Articolul 32 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din LEGEA nr. 181 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1049 din 13 noiembrie 2025 )

Art. 33.Atribuții ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor

(1) În calitate de organism de plată a despăgubirilor, BAAR garantează fără a avea beneficiu de discuțiune despăgubirea persoanelor prejudiciate, rezidenți ai statelor membre, prin accidente produse pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru decât statul lor de rezidență, prin intermediul unor vehicule sau tramvaie care staționează în mod obișnuit pe teritoriul României sau pe teritoriul unui stat al cărui birou național auto nu a semnat Acordul multilateral, neasigurate RCA cu toate că, în conformitate cu prevederile legii, pentru acestea trebuia încheiată asigurarea RCA sau prin intermediul unor vehicule neidentificate, în următoarele condiții:

a) dacă vehiculul sau tramvaiul a fost identificat, dar nu era asigurat pentru RCA, se acordă despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății ori pentru deces;

b) dacă vehiculul sau tramvaiul rămâne neidentificat, se acordă despăgubiri pentru vătămarea integrității corporale sau sănătății ori pentru deces; se acordă despăgubiri și pentru daune materiale cu aplicarea unei francize de 500 de euro în echivalent lei la cursul comunicat de Banca Națională a României la data producerii accidentului, dacă în urma unui astfel de accident a rezultat decesul unei persoane sau s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății unei persoane o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile; accidentul produs de un vehicul care a rămas neidentificat este accidentul în care respectivul vehicul a intrat în coliziune directă cu persoana accidentată sau cu bunul pe care l-a avariat, după care a părăsit locul accidentului;

(la 16-11-2025, Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 33 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 13. , Articolul I din LEGEA nr. 181 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1049 din 13 noiembrie 2025 )

c) în situația producerii riscului pe perioada suspendării efectelor contractului RCA, în condițiile prezentei legi.

(la 16-11-2025, Litera c) , Alineatul (1) , Articolul 33 , Capitolul IX a fost modificată de Punctul 13. , Articolul I din LEGEA nr. 181 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1049 din 13 noiembrie 2025 )

(2) BAAR intervine în calitate de organism de plată a despăgubirilor și în cazul accidentelor provocate pe teritoriul României sau pe teritoriul unui alt stat membru, prin intermediul unui vehicul neasigurat pentru RCA, exportat dintr-un alt stat membru în România, dacă accidentul se produce în termen de 30 de zile de la data acceptării exportului.

(3) Nu pot beneficia de despăgubiri persoanele care la data producerii accidentului au posibilitatea să își recupereze prejudiciile suferite în baza unei asigurări facultative sau obligatorii ori în baza legii și nici cele care au urcat de bunăvoie în vehiculul condus de către persoana vinovată pentru producerea accidentului, dacă se dovedește că acestea știau că pentru vehiculul respectiv nu era în vigoare un contract RCA.

(4) Nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, inclusiv servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la BAAR recuperarea cheltuielilor efectuate.

(5) Cuantumul prejudiciului suferit de persoanele prejudiciate prin accidente de vehicule produse pe teritoriul României, precum și persoanele care pot beneficia de despăgubiri și condițiile de intervenție ale BAAR în calitate de organism de plată a despăgubirilor sunt stabilite în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale normelor adoptate în aplicarea acesteia în vigoare în România la data producerii accidentului.

(6) Pentru cazurile de daună care sunt soluționate prin intermediul organismelor de compensare sau a fondurilor de garantare din statele de reședință ale persoanelor păgubite sau din statele pe teritoriul cărora sau produs accidentele, cuantumul prejudiciului este stabilit de aceste organisme, în condițiile respectării clauzelor acordului pe care l-au încheiat cu BAAR.

(7) BAAR nu poate plăti despăgubiri pentru prejudiciile cauzate într-un singur accident care să depășească limitele de răspundere ale asigurătorului RCA prevăzute de legislația în vigoare la data producerii accidentului în România sau de legislația în vigoare a celorlalte state pe teritoriul cărora s-a produs accidentul, din care va fi dedusă, după caz, franșiza prevăzută prin lege.

(8) În toate cazurile în care o persoană se adresează direct BAAR, acesta, pe baza informațiilor primite din partea persoanei prejudiciate, transmite un răspuns motivat cu privire la plata unei despăgubiri.

(la 16-11-2025, Articolul 33 , Capitolul IX a fost completat de Punctul 14. , Articolul I din LEGEA nr. 181 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1049 din 13 noiembrie 2025 )

Art. 34.Atribuții ale BAAR în calitate de centru de informare

(1) În calitate de centru de informare, BAAR are următoarele atribuții:

a) furnizează, la solicitarea persoanelor prejudiciate sau a centrelor de informare din celelalte state semnatare ale Acordului cu privire la schimbul de informații între centrele de informare, date privind:

(i) numele și adresa asigurătorului RCA pentru vehiculul condus de vinovatul de producerea accidentului;

(ii) numele și adresa reprezentantului de despăgubiri al asigurătorului RCA, emitent al contractului RCA pentru vehiculul condus de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, în statul de reședință al persoanei prejudiciate;

(iii) numărul contractului RCA;

(iv) numele și adresa organismului autorizat să primească și să soluționeze cererile de despăgubire în statul de reședință al persoanei prejudiciate, pentru vehiculul condus de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului sau pentru cazul în care persoana proprietară a vehiculului respectiv beneficiază de derogare de la obligativitatea încheierii contractului RCA;

b) furnizează, la solicitarea persoanelor prejudiciate care prezintă un interes legitim, numele și adresa proprietarului, ale conducătorului obișnuit sau ale utilizatorului vehiculului condus de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului; aceste date se pot solicita de persoana prejudiciată în mod direct sau prin intermediul centrului de informare din statul său de reședință; dovada existenței interesului legitim este în sarcina celui care face solicitarea; furnizarea acestor date se face în conformitate cu prevederile legislației privind prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

(2) În scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. b), BAAR are drept de acces pentru consultarea evidențelor cu vehicule înmatriculate sau înregistrate în România administrate de autoritățile publice, în condiții stabilite prin protocol încheiat între A.S.F., Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și BAAR.

(3) Informațiile comunicate de asigurătorul RCA conform art. 24 alin. (6) sunt transmise centrelor de informare naționale din statele membre.

(4) Solicitarea prevăzută la alin. (1) lit. b) se poate face de către persoana prejudiciată, în mod direct sau prin intermediul centrului de informare din statul de reședință.

(5) Abrogat.

(la 16-11-2025, Alineatul (5) , Articolul 34 , Capitolul IX a fost abrogat de Punctul 15. , Articolul I din LEGEA nr. 181 din 13 noiembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1049 din 13 noiembrie 2025 )

(6) BAAR nu poate prelucra datele cu caracter personal la care are acces potrivit alin. (2) în alt scop decât cel pentru care prezenta lege stabilește dreptul de acces.

(7) Prin protocolul prevăzut la alin. (2) se stabilesc inclusiv măsurile de natură organizatorică și tehnică pentru asigurarea securității prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate, în condițiile legislației privind protecția datelor cu caracter personal, precum și măsuri necesare pentru asigurarea:

a) controlului accesului la sisteme;

b) controlului utilizatorilor;

c) controlului accesului la date;

d) stabilirii profilurilor utilizatorilor în raport cu sarcinile relevante în condițiile prezentei legi;

e) mecanismelor necesare exercitării drepturilor de către persoana vizată;

f) mecanismelor necesare pentru verificarea legalității prelucrărilor;

g) securității prelucrărilor de date cu caracter personal.

Art. 35.Atribuții ale BAAR în calitate de organism de compensare

(1) În calitate de organism de compensare BAAR intervine în următoarele situații:

a) dacă în termen de 3 luni de la data la care a adresat o cerere de despăgubire persoana rezidentă în România care a suferit un prejudiciu cauzat de un accident de vehicule produs pe teritoriul unui stat situat în limitele teritoriale de aplicare, cu excepția României, sau pe teritoriul unui stat terț al cărui birou național a aderat la sistemul Carte Verde, prin intermediul unui vehicul care staționează în mod obișnuit pe teritoriul unui stat membru al Spațiului Economic European, cu excepția României, nu a fost despăgubită sau nu a primit un răspuns motivat de la asigurătorul RCA al vehiculului respectiv sau de la reprezentantul de despăgubiri al asigurătorului RCA în România;

b) dacă asigurătorul RCA nu și-a desemnat un reprezentant de despăgubire pe teritoriul României;

c) dacă în termen de două luni de la data producerii accidentului asigurătorul RCA nu poate fi identificat.

(2) BAAR, ca organism de compensare, nu are calitate procesuală pasivă sau de parte responsabilă civilmente în raport cu persoanele prejudiciate în urma producerii accidentelor de vehicule.

(3) Persoanele juridice care s-au subrogat în drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a) nu pot să depună cereri de despăgubire la BAAR.

Art. 36.

(1) BAAR elaborează politici și proceduri pentru gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat, care cuprind cel puțin următoarele:

a) elaborarea de atribuții privind gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat către structurile proprii;

b) modalitatea de alocare și ofertare în vederea încheierii contractului RCA pentru asiguratul cu risc ridicat;

c) modul de determinare și publicare a factorului «N» prevăzut la art. 2 pct. 5 și art. 19 alin. (2);

d) reguli de conduită aplicabile membrilor, inclusiv cu privire la încheierea asigurării RCA pentru asigurații cu risc ridicat;

e) aspectele referitoare la încheierea contractului de asigurare RCA de către asigurătorul alocat.

(2) Politicile și procedurile prevăzute la alin. (1) sunt aprobate de către adunarea generală a BAAR și supuse avizului A.S.F.; politicile și procedurile proprii sunt aplicate de către BAAR și membrii acestuia.

(la 14-07-2022, Articolul 36 din Capitolul IX a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 202 din 8 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 687 din 11 iulie 2022 )

Legea nr. 132/2017 – asigurarea RCA, cu tot ce ai nevoie la dosarIstoricul fiecărui articol, deciziile CCR și ÎCCJ notate la text, căutare în tot actul, export PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 132/2017”.