Art. 8.
OG nr. 51/1997 · forma consolidată la zi, verificată la 21 octombrie 2026
Capitolul II — Contractul de leasing
(1) Contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale, constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.
(la 12-08-2006, Art. 8 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
(2) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în situația în care locatarul/utilizatorul este consumator.
(la 19-04-2021, Articolul 8 din Capitolul II a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 83 din 15 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 16 aprilie 2021 )
(3) În sensul prezentei ordonanțe, prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice care are calitatea de utilizator/locatar într-un contract de leasing, și care acționează în scopuri în afara activității sale comerciale. Calitatea de consumator care acționează în scopuri personale sau familiale se prezumă și se analizează în raport cu contractul care intră sub incidența prezentei ordonanțe, și nu cu întreaga activitate a debitorului.
(la 19-04-2021, Articolul 8 din Capitolul II a fost completat de Punctul 1, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 83 din 15 aprilie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 16 aprilie 2021 )
Capitolul II — Contractul de leasing
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 8 din OG nr. 51/1997”.