OG nr. 51/1997 – operațiunile de leasing
Capitolul IIIObligațiile părților în cadrul unei operațiuni de leasing
Art. 9.
Locatorul/finanțatorul se obligă:
a) să respecte dreptul locatarului/utilizatorului de a alege furnizorul de bunuri, potrivit intereselor sale;
b) să contracteze bunul cu furnizorul desemnat de locatar/utilizator, în condițiile expres formulate de către acesta sau, după caz, să dobândească dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator;
c) să încheie contract de leasing cu locatarul/utilizatorul și să transmită acestuia, în temeiul contractului de leasing, drepturile ce derivă din contract, cu excepția dreptului de dispoziție, iar în cazul programelor pentru calculator, să transmită dreptul de utilizare asupra programelor pentru calculator către locatar/utilizator, fără a-și mai putea exercita acest drept pe perioada derulării contractului de leasing;
d) să respecte dreptul de opțiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing, fără a schimba natura leasingului, ori de a înceta raporturile contractuale;
e) să îi garanteze locatarului/utilizatorului folosința liniștită a bunului, în condițiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale;
f) să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing, dacă prin contractul de leasing părțile nu au convenit altfel.
(la 12-08-2006, Art. 9 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
Art. 10.
Locatarul/utilizatorul se obligă:
(la 12-08-2006, Partea introductivă a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
a) să efectueze recepția și să primească bunul la termenul și în condițiile de livrare agreate cu furnizorul;
(la 12-08-2006, Litera a) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
b) sa exploateze bunul conform instrucțiunilor elaborate de către furnizor și să asigure instruirea personalului desemnat sa îl exploateze;
c) să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing decât cu acordul finanțatorului;
(la 12-08-2006, Litera c) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
d) să achite toate sumele datorate conform contractului de leasing - rate de leasing, asigurări, impozite, taxe -, în cuantumul și la termenele menționate în contract;
(la 12-08-2006, Litera d) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
e) să suporte cheltuielile de întreținere, precum și orice alte cheltuieli aferente bunului sau din contractul de leasing;
(la 12-08-2006, Litera e) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
f) să își asume pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulații contrare, totalitatea obligațiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepușii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, și continuitatea plăților cu titlu de rata de leasing până la achitarea integrală a valorii contractului de leasing;
g) să permită locatorului/finanțatorului verificarea periodică a stării și a modului de exploatare a bunului care face obiectul contractului de leasing;
(la 12-08-2006, Litera g) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
h) să îl informeze pe locator/finanțator, în timp util, despre orice tulburare a dreptului de proprietate venită din partea unui terț;
(la 12-08-2006, Litera h) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
i) să nu aducă modificări bunului și să nu schimbe locul declarat în contract fără acordul locatorului/finanțatorului.
(la 12-08-2006, Litera i) a art. 10 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
j) sa restituie bunul în conformitate cu prevederile contractului de leasing.
Art. 11.
În cadrul operațiunilor de leasing drepturile și obligațiile părților vor fi stipulate în contract și nu vor fi limitate la prevederile art. 9 și 10.
Art. 12.
În temeiul contractului de leasing, locatarul/utilizatorul are următoarele drepturi:
(la 12-08-2006, Partea introductivă a art. 12 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
a) de acțiune directă asupra furnizorului, în cazul reclamațiilor privind livrarea, calitatea, asistența tehnică, service-ul necesar în perioada de garanție și postgaranție, locatorul/finanțatorul fiind exonerat de orice răspundere;
(la 12-08-2006, Litera a) a art. 12 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
b) de a exercita acțiunile posesorii față de terți.
Art. 13.
(1) Drepturile locatorului/finanțatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic, în situația în care locatarul/utilizatorul se află în reorganizare judiciară și/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie.
(2) Dacă locatarul/utilizatorul se află în dizolvare și/sau lichidare, dispozițiile alin. (1) se aplică și lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare.
(3) Drepturile locatarului/utilizatorului asupra bunului utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului-sindic și creditorilor în situația în care locatorul/finanțatorul se află în reorganizare judiciară și/sau faliment, în conformitate cu prevederile legale în materie.
(4) Dacă locatorul/finanțatorul se află în dizolvare și/sau lichidare, dispozițiile alin. (3) se aplică și lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare.
(5) În cazurile prevăzute la alin. (3) și (4) drepturile locatarului/utilizatorului prevăzute de prezenta ordonanță și cele stipulate în contractul de leasing vor urmări bunul aflat în proprietatea oricărui dobânditor al acestuia, în condițiile în care au fost respectate întocmai drepturile locatorului/finanțatorului.
(la 12-08-2006, Art. 13 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 287 din 6 iulie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 13 iulie 2006. )
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „OG nr. 51/1997”.