Tribonian›Legislație›Legea nr. 85/2014 – insolvența›Capitolul III — Concordatul preventiv›Art. 22

Legea nr. 85/2014 – insolvența

Art. 22.

Legea nr. 85/2014 · forma consolidată la zi, verificată la 20 octombrie 2026
Titlul I — Proceduri de prevenire a insolvenței › Capitolul III — Concordatul preventiv › Secţiunea 1 — Beneficiarii procedurii. Organele care aplică procedura

(1) Votul creditorilor concordatari poate fi exercitat și prin corespondență, inclusiv prin mijloace de comunicare rapidă.

(2) O ședință colectivă a creditorilor concordatari poate fi organizată și prezidată de administratorul concordatar, dacă votul asupra planului urmează a se acorda în cadrul unei astfel de ședințe.

(3) La ședințele creditorilor concordatari va putea fi invitat și debitorul.

(4) În cazul în care ședința colectivă a creditorilor se organizează pe o platformă electronică indicată de administratorul concordatar în convocator, procesul-verbal al ședinței va fi semnat doar de reprezentantul administratorului concordatar și va fi comunicat, prin mijloace de comunicare rapidă, tuturor creditorilor care au participat la ședință, inclusiv celor care și-au exercitat votul prin corespondență.

(la 17-07-2022, Articolul 22 din Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )

Art. 22 Legea 85/2014, cu istoric și jurisprudențăÎn aplicație vezi versiunile anterioare, deciziile CCR și ÎCCJ notate la articol, cauți în tot actul și exporți PDF sau Word.
Deschide în Tribonian

Capitolul III — Concordatul preventiv

Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 22 din Legea nr. 85/2014”.