Titlul I — Proceduri de prevenire a insolvenței
Capitolul IDispoziții generale
Art. 6.
(1) Procedurile de prevenire a insolvenței, prevăzute de prezentul titlu, se aplică debitorilor aflați în dificultate, dar care nu se află în insolvență.
(2) Debitorul face dovada faptului că este în dificultate prin raportul întocmit de administratorul restructurării sau administratorul concordatar, care cuprinde cel puțin următoarele elemente:
a) natura stării de dificultate, respectiv descrierea împrejurării care determină afectarea temporară a activității și efectele previzionate;
b) factorii interni și externi care au determinat starea de dificultate a debitorului;
c) indicatorii financiari aplicabili respectivului debitor, care pot justifica existența unei amenințări la adresa capacității viitoare a debitorului de a-și plăti datoriile la scadență într-o perioadă de maximum 24 de luni de la apariția împrejurării respective;
d) motivul pentru care dificultatea nu poate fi considerată reversibilă în mod natural prin continuarea activității planificate a debitorului fără luarea unor măsuri adecvate de redresare.
e) analiza situației economice a debitorului din care să reiasă elemente care să probeze că debitorul nu este în stare de insolvență, cu indicarea documentelor pe care această analiză este bazată.
(la 18-12-2025, Alineatul (2) , Articolul 6 , Capitolul I , Titlul I a fost completat de Punctul 3. , Articolul XXIX din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(3) Raportul și documentele prevăzute la alin. (2) lit. e) vor fi anexate acordului de restructurare, iar în cazul procedurii concordatului, cererii debitorului privind deschiderea procedurii.
(la 18-12-2025, Alineatul (3) , Articolul 6 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 4. , Articolul XXIX din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(la 17-07-2022, Articolul 6 din Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 6^1.
În cazul în care o procedură de prevenire a insolvenței a avut ca efect o descărcare definitivă de obligații, debitorul nu poate accesa o altă procedură de prevenire a insolvenței într-un termen de 12 luni de la data închiderii acelei proceduri.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 6^2.
Nu poate accesa o procedură de prevenire a insolvenței debitorul care, în ultimii 3 ani anteriori depunerii cererii de confirmare a acordului de restructurare sau cererii de deschidere a procedurii concordatului, a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție, de serviciu, de fals, pentru infracțiunile prevăzute de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare, Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru infracțiunile prevăzute la art. 240 și 241 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 6^3.
Faptul că debitorul se află într-o procedură prevăzută de prezentul titlu nu aduce atingere unor drepturi sau obligații ale acestuia prevăzute de alte acte normative. Orice decăderi, limitări sau interdicții instituite prin norme legale pentru ajungerea debitorului în stare de dificultate în sensul prezentei legi nu sunt aplicabile, iar prevederile contractuale în acest sens sunt considerate nescrise. Propunerea unui acord de restructurare, depunerea unei cereri de confirmare sau confirmarea unui acord de restructurare ori introducerea unei cereri de deschidere a unei proceduri de concordat, deschiderea unei astfel de proceduri sau confirmarea unui plan de restructurare nu determină de drept modificarea clasificării expunerilor debitorului și a calculului de provizion, cadrele de reglementare prudențială rămânând aplicabile.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 6^4.
(1) Prevederile generale referitoare la organizarea și funcționarea debitorilor supuși prezentului titlu rămân aplicabile.
(2) Pe durata procedurilor prevăzute de prezentul titlu debitorul își păstrează dreptul de administrare în condițiile dreptului comun.
(3) Drepturile individuale și colective ale salariaților, inclusiv drepturile de informare și consultare, prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă, nu sunt afectate de procedurile prevăzute de prezentul titlu.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 7.
(1) Organele care aplică procedurile prevăzute de prezentul titlu sunt: instanțele judecătorești prin judecătorul-sindic, administratorul restructurării, respectiv administratorul concordatar. Administratorul restructurării și administratorul concordatar trebuie să aibă calitatea de practician în insolvență.
(2) Creditorii participă la procedură în mod individual, în măsura permisă de drepturile aferente creanței lor, precum și în mod colectiv, prin ședințe colective ori de câte ori aceștia consideră necesar să se întrunească. Creditorii salariali își pot exercita drepturile prevăzute în prezentul titlu și prin intermediul unui reprezentant ales dintre aceștia.
(la 17-07-2022, Articolul 7 din Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 8.
(1) Tribunalul în a cărui circumscripție se află sediul social sau profesional al debitorului este competent să soluționeze cererile la care se referă prezentul titlu. Dispozițiile art. 41 alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător.
(2) Cererile referitoare la procedurile prevăzute de prezentul titlu sunt de competența judecătorului-sindic, desemnat potrivit prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, în aplicarea prezentului titlu, sunt executorii.
(4) Hotărârile judecătorului-sindic pot fi atacate de părți numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare. Partea care formulează apelul trebuie să facă dovada trimiterii acestuia tuturor părților cu interese contrare, în termenul de apel. Dovada trimiterii apelului se poate depune până cel târziu la primul termen de judecată. În cazul în care instanța de apel va stabili că este necesară comunicarea și către alte părți decât cele cu interese contrare, va dispune comunicarea și către acestea în sarcina apelantului, stabilind un termen pentru îndeplinirea acestei obligații. Neîndeplinirea obligațiilor de comunicare prevăzute de prezentul alineat atrage aplicarea unei amenzi judiciare potrivit Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. Limitele amenzilor judiciare prevăzute la art. 187 din Legea nr. 134/2010, cu modificările și completările ulterioare, se dublează.
(la 17-07-2022, Articolul 8 din Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 9.
(1) Curtea de apel este instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive. Dispozițiile art. 480 din Legea nr. 134/2010, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător, în măsura compatibilității lor cu prevederile referitoare la procedurile de prevenire a insolvenței.
(2) Prin derogare de la dispozițiile art. 480 din Legea nr. 134/2010, cu modificările și completările ulterioare, dacă, pe calea apelului declarat împotriva unei hotărâri de confirmare a acordului/omologare a planului, apelantul invocă:
a) faptul că o creanță din listă este inexistentă sau fictivă, a fost înscrisă într-un cuantum diferit față de întinderea sa ori a fost înscrisă într-o altă categorie de creanțe decât cea corespunzătoare situației sale juridice;
b) încălcarea tratamentului corect și echitabil inclusiv prin raportare la valorile determinate în raportul de evaluare;
c) calificarea unor creanțe ca fiind neafectate instanța de apel poate dispune, după caz:
1. respingerea apelului;
2. admiterea apelului și infirmarea acordului/planului de restructurare și, dacă este cazul, restituirea plăților deja efectuate pentru achitarea unor creanțe inexistente sau fictive sau peste cuantumul datorat, în cazul în care creanța contestată a fost determinantă pentru rezultatul votului asupra acordului/planului;
3. admiterea apelului și efectuarea de modificări ale acordului/planului de restructurare în ceea ce privește tratamentul creanței apelantului, în raport de criticile formulate de acesta în cazul în care drepturile celorlalți creditori din acordul/planul de restructurare nu sunt afectate, și, după caz, acordarea unei despăgubiri dacă a suferit un prejudiciu bănesc. Modificarea acordului/planului de restructurare se va efectua de către debitor în termenul stabilit de instanța de apel.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. a), dacă creanța ar fi fost determinantă pentru rezultatul votului, instanța poate suspenda executarea acordului/planului de restructurare confirmat, până la soluționarea apelului, în cazul în care continuarea executării acordului/planului ar putea prejudicia interesele apelantului.
(4) Pentru toate cererile de apel formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul-sindic în cadrul procedurilor prevăzute de prezentul titlu se constituie un singur dosar. Completul de apel căruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va soluționa toate apelurile următoare privind aceeași procedură, exercitate împotriva aceleiași hotărâri sau a hotărârilor succesive pronunțate de judecătorul-sindic în acea procedură.
(5) Cererilor formulate potrivit prezentului titlu nu li se aplică normele generale de procedură civilă privind regularizarea cererii. De asemenea, prin derogare de la prevederile art. 201 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, cu modificările și completările ulterioare, întâmpinarea se depune în termen de 10 zile de la comunicarea apelului, iar răspunsul la întâmpinare nu este obligatoriu.
(la 17-07-2022, Articolul 9 din Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 9^1.
(1) În cazul insolvenței ulterioare a debitorului, finanțările noi prevăzute în acordul de restructurare sau în planul de restructurare, precum și cele intermediare nu pot fi desființate cu excepția situației în care se dovedește, în condițiile art. 117-122, că acestea au caracter fraudulos.
(2) Persoanelor care acordă finanțări noi sau intermediare nu li se poate atrage răspunderea civilă, administrativă sau penală exclusiv pentru motivul că o astfel de finanțare afectează gradul de îndestulare a creditorilor în insolvență sau a fost acordată unui debitor aflat în dificultate.
(3) Pentru finanțările noi și/sau intermediare acordate în condițiile prezentului titlu se instituie un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale debitorului, libere de sarcini la momentul instituirii. Privilegiul asupra acestor bunuri ale debitorului se va înscrie în registrele de publicitate aferente și are rang prioritar oricăror altor privilegii sau ipoteci ulterioare.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 9^2.
(1) În cazul insolvenței ulterioare a debitorului, actele și operațiunile rezonabile și imediat necesare pentru continuarea derulării activității debitorului până la data omologării concordatului preventiv nu pot fi desființate, cu excepția situației în care se dovedește, în condițiile art. 117-122, că acestea au un caracter fraudulos.
(2) Actele și operațiunile prevăzute la alin. (1) includ cel puțin:
a) plata unor costuri pentru negocierea, adoptarea sau confirmarea unui acord/plan de restructurare;
b) plata unor costuri pentru consultanța profesională solicitată în legătură strânsă cu restructurarea;
c) plata salariilor lucrătorilor pentru munca deja prestată, fără a aduce atingere altor forme de protecție prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern;
d) orice plăți și viramente efectuate în cursul normal al activității, în afara celor prevăzute la lit. a)-c).
(3) În cazul insolvenței ulterioare a debitorului, nu pot fi desființate actele și operațiunile efectuate în conformitate cu acordul de restructurare confirmat sau cu concordatul preventiv omologat, precum și cele rezonabile și imediat necesare pentru punerea în aplicare a acestora încheiate în perioada de restructurare în cursul normal al activității debitorului.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 9^3.
Perioada de implementare prevăzută în acordul de restructurare confirmat sau perioada ulterioară deschiderii procedurii concordatului preventiv se adaugă perioadei suspecte.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 9^4.
Contractele în derulare se execută potrivit dispozițiilor contractuale.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 9^5.
Se consideră nescrise clauzele contractuale care prevăd rezilierea sau posibilitatea creditorului de a suspenda sau refuza executarea pentru că se află în stare de dificultate, în sensul prezentei legi, într-o procedură de prevenire a insolvenței. Prevederile primei teze nu se aplică contractelor financiare calificate și operațiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală, cu excepția contractelor de furnizare de bunuri, servicii sau energie necesare pentru funcționarea activității debitorului, în afară de cazul în care aceste din urmă contracte iau forma unei poziții tranzacționate pe o bursă sau pe alte piețe, în așa fel încât să poată fi oricând înlocuită la valoarea curentă de piață.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 9^6.
(1) Creanțele bugetare pentru care este în derulare o înlesnire la plată potrivit prevederilor legislației fiscale, inclusiv cele care reprezintă condiție de menținere a valabilității înlesnirilor la plată, vor fi achitate în conformitate cu documentele din care aceasta rezultă, fiind considerate creanțe neafectate.
(2) Măsurile prevăzute de prezentul titlu se vor aplica cu respectarea regulilor în materia ajutorului de stat.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 9^7.
(1) În cazul deschiderii procedurii de insolvență, onorariile restante ale practicianului în insolvență ales într-o procedură de prevenire a insolvenței se înscriu în tabelul creditorilor, similar finanțărilor noi și intermediare acordate potrivit prezentului titlu.
(2) După confirmarea acordului de restructurare sau după omologarea concordatului, judecătorul-sindic poate sancționa practicianul în insolvență cu o amendă judiciară cuprinsă între 1.000 de lei și 5.000 de lei pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor prevăzute de prezentul titlu.
(3) După confirmarea acordului de restructurare sau după omologarea concordatului, judecătorul-sindic poate înlocui practicianul în insolvență, la cererea oricărei părți interesate, în caz de conflict de interese sau pentru motive de incompatibilitate.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 9^8.
(1) Procedurile prevăzute de prezentul titlu se aplică fără a aduce atingere acordurilor și operațiunilor, drepturilor și obligațiilor reglementate de dispozițiile Legii nr. 253/2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și în sistemele de decontare a operațiunilor cu instrumente financiare, cu modificările și completările ulterioare, și de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanție financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2004.
(2) Procedurile prevăzute de prezentul titlu se aplică fără a aduce atingere cerințelor de desfășurare a activității și măsurilor dispuse potrivit Legii nr. 209/2019 privind serviciile de plată și pentru modificarea unor acte normative și cerințelor de acces la activitate și măsurilor dispuse potrivit Legii nr. 210/2019 privind activitatea de emitere de monedă electronică și potrivit Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 5/2019.
(3) Procedurile prevăzute de prezentul titlu se aplică fără a aduce atingere contractelor financiare calificate și operațiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală, altele decât cele prevăzute la alin. (2). Creanța față de un debitor, care rezultă din aplicarea unor operațiuni de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală, poate fi însă creanță afectată și poate fi indusă întrun acord de restructurare sau într-un plan de restructurare.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Art. 9^9.
(1) Prin derogare de la prevederile art. 117 alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după confirmarea acordului de restructurare/omologarea planului de restructurare, termenul de convocare a adunării generale a acționarilor/asociaților pentru adoptarea hotărârilor privind majorarea sau reducerea capitalului social, ridicarea dreptului de preferință al acționarilor, dobândirea de acțiuni proprii în vederea reducerii capitalului social, pentru îndeplinirea măsurilor prevăzute în acordul de restructurare/planul de restructurare este de 20 de zile de la publicarea convocării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a/în Buletinul electronic al registrului comerțului. Convocarea poate fi făcută și numai prin scrisoare recomandată ori prin scrisoare transmisă pe cale electronică, expediată cu cel puțin 20 de zile înainte de data ținerii adunării, la adresa acționarului/asociatului, înscrisă în registrul acționarilor/ asociaților.
(2) Prin derogare de la art. 117^1 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, după confirmarea acordului de restructurare/omologarea planului de restructurare, termenul de introducere a unor puncte noi pe ordinea de zi și cel de publicare a ordinii de zi completate cu punctele propuse de acționari se reduc cu 5 zile.
(la 17-07-2022, Capitolul I din Titlul I a fost completat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Citare: „Legea nr. 85/2014”.