Art. 17.
Legea nr. 85/2014 · forma consolidată la zi, verificată la 22 octombrie 2026
Titlul I — Proceduri de prevenire a insolvenței › Capitolul III — Concordatul preventiv › Secţiunea 1 — Beneficiarii procedurii. Organele care aplică procedura
(1) Judecătorul-sindic are următoarele atribuții în procedura concordatului preventiv:
a) soluționarea cererii de deschidere a procedurii de concordat preventiv;
b) numirea administratorului concordatar contractat de către debitor;
c) omologarea, la cererea administratorului concordatar, a planului de restructurare;
d) verificarea legalității constituirii categoriilor și subcategoriilor de creanțe în vederea exercitării dreptului de vot asupra planului de restructurare;
e) judecarea contestațiilor potrivit art. 29^1;
f) dispunerea, prin încheiere, a menținerii sau prelungirii suspendării judiciare a executărilor silite contra debitorilor sau ridicarea suspendării în condițiile prezentului capitol;
g) soluționarea cererii de închidere a procedurii de concordat;
h) orice alte atribuții prevăzute de lege.
(2) Judecătorul-sindic, trimestrial, analizează și ia act de stadiul procedurii, în baza rapoartelor întocmite de administratorul concordatar, putând stabili, în condițiile legii, și alte obligații în sarcina debitorului.
(la 17-07-2022, Articolul 17 din Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul I a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din LEGEA nr. 216 din 14 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 709 din 14 iulie 2022 )
Articole la care trimite art. 17
Capitolul III — Concordatul preventiv
Formă consolidată neoficială, preluată de pe Portalul Legislativ (Ministerul Justiției). Textul oficial este cel publicat în Monitorul Oficial al României. Pentru citare: „art. 17 din Legea nr. 85/2014”.